Giuseppe Munarini

Varujan Vosganian: ”Il Libro dei sussurri la Casa di cristallo”[Cartea şoaptelor] prezentată la Padova

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 

Traducerea italiană a cărții  domnului senator Varujan Vosganian, Cartea şoaptelor (Il libro dei sussurri), tradusă de către Anita Natascia Bernacchia, aparutăla Editura  Kellerdi Rovereto Trento a fost prezentată șila Padova, la ”Casa di cristallo”, o asociație de înalt profil cultural, înființată de către doamna profesoară Antonia Arslan, autoarea mai multor cărți, printre care ”La masseria delle allodole” (Ferma ciocârliilor) apărutăla Editura”Ararat” și recenzată de renumitul scriitor Bedros Horasangian.

Luna martie a fost pentru armenii și italo-armenii din Padova o lună bogată din punct de vedere cultural: tot la ”Casa di Cristallo” a fost prezentată cartea  profesorului Aldo  Ferrari:  In  cerca  di  un  regno.  Profezia, nobiltà e monarchia in Armenia fra Settecento e Ottocento, Mimesis, Milano 2011 (În căutarea unui regat. Profeție, nobilitate și monarhie în Armenia între vecaurile al XVIII-lea și al XIX-lea, Mimesis, Milano) și la Universitate a fost prezentată noua carte a doamnei Antonia Arslan ”Il libro di Mush” (Cartea lui Mush,) despre care vom reveni.

Varujan Vosganian și Antonia Arslan au ceva în comun: amândoi sunt armeni, amândoi se folosesc de limba ţării în care trăiesc, respectiv România și Italia, amândoi au devenit scriitori cunoscuți și apreciați scriind cu pasiune despre Țara și Neamul lor de origine dar într-o limbă care nu este cea vorbită de strămoșii lor, dar o limbă care mereu este poezie, uneori de o melanconie care te coplesește, dar care niciodată nu te duce la disperare, și te lasă se te scalzi în lumină.

Pentru publicul italian, pe scurt, s-a amintit activitatea domnului Varujan Vosganian, care a fost ministru, este  economist, om politic, senator, autor de cărți de poezie și de proze, printre care culegerea intitulată ”Statuia Comandorului” care a primit premiul Aosciației Scriitorilor din România.

Şi-a exprimat bucuria că în sfârșit ”Cartea șoaptelor” are acum și o traducere în limba italiană, și s-a amintit succesul avut în Romania, dovedit de premiu conferit de către revista ”România literară”, drept ”Cartea anului” și despre premiul ”Mihail Sadoveanu”,  premiul cititorilor revistei ”Observatorul cultural”, Premiul revistei ”Convorbiri Literare”  s.a.m.d.

Din păcate, autorul, care s-a întâlnit cu doamna Antonia Arslan și a participat la  prezentarea Cărțiila Roma,la Academia României,  n-a putut să fie în mijlocul nostru, aici, în orașul Sfântului Anton.

S-a amintit că această carte prezintă drama Armenilor din Anatolia o parte , ca și rudele autorului, au găsit adăpost în România, unde deja există o colonie armenească celebră pentru istoria  și harnicia sa.

Armenii de acolo au avut așa zisul ”Pașaport Nansen”. În cartea, scrisă la persoana a treia, trăiesc personaje reale. Sunt  mai intâi rudele, persoanele care traiau în cartierele armenești, dar și culori,  mirosul și impresiile unui copil devenit adult.

Găsim conversațiile celor vii, la cripta cimitirului, unde cruci și imagini, împreună cu copaci aminteau că moartea este  un aspect al vieții.

Realismul și idealurile  se găsesc  în cartea aceasta, unde găsim viața patriarhală armenească care se leagă de cea românească, viată care trăieste și se  reflectă în pozele vechi, unde compar cei care nu se uită de loc și ale căror imagini ( le cui immagini) ne ajută să trăim viața trecută, împreună cu ei care au fost parte  a trecutului nostru.

Cartea se referă și la repatrierea  armenilor în Țara Mamă, în timpul sovieticilor prin propagandă. Armenii care s-au dus, siliți, sau convinși de propaganda mincinoasă a comuniștilor au parasit România, dar chiar pe drum au fost umiliți de către sovietici. Ei arau de acord se scrie celor din România cu cerneală neagră dacă lucrurile ar fi fost bune, și cu cerneală roșie dacă ar fi fost rele, ca să evite cenzura comunistă. Așsa într-o scrisoare au scris: totul merge bine, păcat că n-am găsit cerneală roșie. O subțire ironie a celor care au fost  victime ale secolului al XX-lea.

Secolul al XX-lea îl găsim, îl trăim în carte, cu toate bolile pe care ni le-a adus: totalitarismul, genocidele, războaiele, dezrădăcinarea  națiunilor.

Vrednică de pomenit este a doua parte în care Genocidul, acel Genocid, care  nu poate niciodată să fie uitat. Ca și fantomele din deșert, inimi dezrăcinate de locuri unde traiau pașnic cu ceilalți.

Volumul de față este imbogățit cu note esențiale pentru cititorul italian.

Romanul rămâne un roman, dar ne ajută și grație stilului poetic și evenimentelor istorice menționate, totodată este și un imbold pentru italofoni ca să aprofundeze și să iubească două Nații: Armeană și Română, care ascund comori despre existența cărora, poate, nici nu își imaginau.

       Giuseppe Munarini 

                Padova

  •  
  •