Mihai Stepan Cazazian

VARUJAN PAMBUCCIAN : Despre Genocid…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Despre Genocidul împotriva armenilor din Imperiul Otoman început la 24 Aprilie 1915 și încheiat în Noiembrie 1918 am tot scris și vorbit. Am scris și am vorbit în numele celor peste un milion și jumătate de armeni uciși atunci pentru simplul motiv că aparțineau unui alt popor și practicau o altă religie decât majoritatea în mijlocul căreia trăiau. Am scris și vorbit și despre recunoașterea sa internațională și punerea sa, alături de toate atrocitățile similare ale secolului XX în locul în care memoria face repetarea mult mai dificilă. Am scris despre numărul din ce în ce mai mare de națiuni care îl condamnă și care, prin gestul de condamnare, își exprimă voința de a nu tolera asemenea acte de barbarie irațională. Recunoașterea înseamnă reconciliere, liniștea celor duși la cele veșnice și un nou început în relațiile dintre oameni. Pentru România, recunoașterea înseamnă și acceptarea recunoștinței miilor de armeni care au fost salvați în acea perioadă de către statul român și care au devenit cetățeni loiali ai acestei țări.

Trăim un moment istoric dificil. Un moment în care deasupra Europei încep să se adune nori grei de intoleranță și xenofobie. Un moment în care se vorbește din nou în termenii de „noi”și „ei”. Un moment în care, în pofida liberei circulații a informației oamenii încep să se închidă din nou în enclave etnice sau religioase. Un moment în care, după ani în care diversitatea a fost una dintre marile bogății ale spațiului european, se simte un vânt rece prevestitor de îngheț. Un moment în care riscul ridicării unor lideri politici cu apetență pentru dictatură, populism xenofob și enclavizare este mai mare ca oricând.

Recunoașterea Genocidului împotriva armenilor și comemorarea sa reprezintă, alături de recunoașterea și comemorarea tuturor evenimentelor tragice de acest fel, o redută importantă în calea derapajelor istoriei și a degradării ființei umane. De aceea este cu atât mai important acum să ne amintim ce atrocități au produs în istorie asemenea momente și cum au sfârșit ele atât pentru victime cât și pentru călăi. De aceea, ca armean urmaș al celor care au murit în Genocid și al celor care au scăpat cu viață din el, nu voi conteni să reamintesc societății românești faptul că atunci au murit oameni în numele credinței creștine, că au murit spunând că decât să își piardă sufletul mai bine își pierd trupul, și că urmașii lor vă sunt recunoscători pentru felul în care i-ați primit și tratat. De aceea, ca armean urmaș al celor care au murit și al celor care au supraviețuit atunci, nu voi conteni să spun că acel fel de exercitare al intoleranței și al iraționalului din noi nu a dus la nimic bun pentru nimeni și că singura cale umană de a exista pe această planetă este înțelegerea istoriei, acceptarea diferențelor dintre noi și sărbătorirea diversității.