Mihai Stepan Cazazian

VARTANANȚ

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

hqdefault

În fiecare an, în ultima zi de joi dinaintea Începutului Postului Mare, Biserica Armeana îi pomeneste pe Sfintii Vartanieni, Sfantul Vartan Mamigonian și cei 1036 de martiri, eroi ai neamului armean, care si-au dat viata în batalia de pe câmpia Avarayr in anul 451. S-au jertfit pentru credintă si pentru patrie în razboiul purtat impotriva Imperiului persan. Este nu doar ziua pomenirii lor, ci și a aducerii aminte a tuturor celor care, de-a lungul timpului, s-au jertfit pentru apararea patriei stramoșești.

În anul 449 regele Yezdegerd al Persiei emite un decret prin care impunea armenilor renuntarea la religia crestina si convertirea la zoroastrism, religia oficiala a Imperiului persan, intentionand prin aceasta sa-si întărească dominatia in Armenia si în plan ideologic. Pentru a formula un raspuns, Catolicosul Hovsep I Hoghotneți (440-454) convoaca o adunare la care participa reprezentanti ai  bisericii si ai nobilimii din toate regiunile Armeniei. Între acestia se afla și Vartan Mamigonian, descendent al unei vechi familii de nobili armeni si totodată, prin mama sa, nepot al marelui Catolicos Sahak I (387-439). Familiei Mamigonian îi era atribuită prin traditie dregătoria de Sparapet (conducător suprem al armatei armene), astfel că Vartan Mamigonian, sparapet-ul acelor ani, avea un cuvant important de spus în luarea unei hotărari. Nu lipsea de la această adunare nici Marzpan-ul Vasak Siuni (guvernatorul numit de perși, un nobil armean cu mare influentă, mai ales datorită faptului că era agreat de regele Yezdegerd).

Participantii la adunare erau constienti de însemnătatea momentului, de importanta raspunsului  pe care îl vor da. Cei prezenti, 17 episcopi și 17 nobili, formulează raspunsul, explicând în amănunt învatătura crestină și dovedind superioritatea morala și spiritual a acestei  învataturi. Erau constienti ca raspunsul lor era hotarâtor pentru apararea poporului armean si a patriei lor, drept pentru care refuza sa se supună decretului regelui persan. Istoricul Yeghise, contemporan al evenimentelor, scria: ”Nimeni nu ne poate  desparti de aceasta credinta, nici îngerii, nici oamenii, nici sabia, nici focul, nici apa, nici altceva! Daca ne vei accepta in aceasta credinta, nu vom recunoaste alt stăpân pe pamant in afara de tine, si nici in ceruri un alt Dumnezeu, decat pe Hristos, caci în afară de El nu exista alt Dumnezeu. Legământul nostru de credinta nu este facut cu un om, ca să putem fi amăgiti ca niste copii! Legămantul e pecetluit cu Dumnezeu,…si nu poate fi dezlegat, sters sau fărâmat nici acum, nici maine și niciodata, fiind pentru vecii vecilor.”  (Despre Vartan și războiul armenilor)

La aflarea raspunsului furia regelui persan nu cunoaste limite. Un numar de zece nobili armeni sânt chemati la Ctesiphon, resedinta regelui persan. Acolo acestia sânt amenintati cu moartea dacă refuza convertirea la zoroastrism. Dar credinta crestina facea deja parte din fiinta fiecarui armean, era ancora vietii lor, piatra de temelie a identitatii lor nationale. Nobilii armeni nu  acceptă!

Incepea astfel drumul spre moarte…și spre viată vesnica în Hristos. Îmbărbătați de Catolicosul Hosvep, nobilii armeni in frunte cu Vartan Mamigonian, se pregătesc să conducă marea miscare popular de rezistenta impotriva perșilor.

In primăvara anului 451 armata persană, numărând  200.000 de oameni patrunde in Armenia, condusa de Muskin Niusalavart, asezandu-și tabăra  pe malul râului Tagmut, la sud de Nahicevan. In fața lor se afla oastea armeană, nobili, țărani, osteni, preoti, calugari, aproape 66.000 de oameni, pregatiti sa-si dea viata pentru tara lor, pentru Dumnezeul în care credeau. ”Bunul Dumnezeu este conducatorul nostru. Nu ne conduce un om, ci chiar El, Iisus. Teama e semnul unei credinte slabe, dar noi am  alungat de mult din sufletele noastre o astfel de slabiciune! Și odata cu slabiciunea am alungat si teama din gandurile si inimile noastre”.(Yeghise) Preotul Ghevand, intărit de credință si inflacarat de un puternic spirit patriotic, le vorbeste luptatorilor armeni: ”Cu moartea Sa Hristos a călcat puterea mortii! Deci dacă moartea a fost invinsa  prin moarte sa nu ne temem, să fim părtași la moartea lui. Murim  împreuna cu Hristos, dar prin El vom trăi!”.

În intreaga noapte premergatoare bataliei campia de la Avarayr devenise parce o uriasa biserica. Cei nebotezati inca erau botezati, cantari de slava si rugaciuni se auzeau pretutindeni, iar moastele sfintilor iubiti erau arătate multimii de osteni spre intarire si imbarbatare. Ingenuncheati in fata altarelor ridicate pe campia Avarayr se leagă toti prin juramant să-si apere patria si credinta. In ziua de 28 mai, inainte de rasaritul soarelui, intreaga armata armeana primește Sfanta împărtăsanie, fiind astfel gata pentru lupta, pentru viată sau pentru moarte.

In lupta din acea zi viteazul Vartan si alti 1036 de osteni își dau viata pe câmpul de luptă. Pierderile armatei persane au fost de trei ori mai mari…dar…”Nu au fost invingatori si învinși,ci luptand vitejii contra vitejilor, nici unul dintre ei n-a biruit!(Yeghise)”

Putem totuși afirma ca evenimentele care au urmat ne dau dreptul  sa  credem ca cei care au biruit au fost totusi armenii. Persii renuntă la planul lor de convertire la păgânism a armenilor, recunoscand dreptul acestora de a se închina Dumnezeului alături de care și pentru care au luptat. Prin aceasta dispare si pericolul pierderii identitatii nationale. Pe câmpia de la Avarayr armenii au demonstrate prin sangele vărsat că religia crestină, credinta în Hristos, este parte a sufletului lor, iar invatatura crestina si dragostea de tara lumineaza demnitatea acestui popor. Prin aceasta sărbatoare crestinii armeni îsi arata dragostea si recunostinta fata de acesti eroi ai neamului nostru, staruind totodata spre pastrarea mereu vie a amintirii faptelor pilduitoare ale acestor sfinti.

Ne plecam inimile in fata dovezii lor de credinta, în fata faptelor lor de vitejie, in fata mortii lor martirice  pentru viata în Hristos și pentru vesnicia patriei stramoșești, legandu-ne la randul nostru în fata istoriei sa fim vrednici mostenitori ai spiritului lor.

Mai ales in acest an, cand in intreaga lume armenii de pretutindeni vor comemora 100 ani de la Genocidul din 1915, sântem datori, santem obligati sa fim uniti, sa fim vazuti ca o natie  puternica prin unitatea sa si mereu calauzită de spiritul măret al sfinților Vartanieni.

Facă bunul Dumnezeu ca flacăra eroismului lor să nu se stinga niciodata. Iar pentru aceia dintre noi aflati departe de patria mama, ziua pomenirii acestor sfinti sa fie mai mult! Sa fie pilda trecutului, sa fie glasul care ne cheamă spre constientizarea valorilor, spre cinstirea credinței, a trecutului și a înaintasilor nostrii, fiind vrednici de numele  ce ni l-au lasat si truditori pururi spre binele viitorului poporului nostru.

Este evenimentul istoric care, secole de-a randul, a slujit ca exemplu cu multiple si profunde simboluri la formarea si educarea noilor generatii.

Sarbatoarea aceasta este și ziua numelui pentru toti cei ce poartă numele Vartan, Khoren, Karekin, Dagead, Hamaiag,etc.

Ne rugam acum ca Bunul Dumnezeu să-I odihnească în Împărătia Sa pe cei pomeniti astăzi. Fie ca sufletele lor să stea în lumină alaturi de cei drepti.

Dumnezeu să ocroteasca poporul armean de pretutindeni. Amin.

Episcop Datev Hagopian,

Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România

  •  
  •