Vartan Mestugean (1869-1942)

MESTUGEAN, Victor-Vartan (1869-1942) A fost una din figurile cele mai interesante și mai caracteristice ale comunității armene.

Victor-Vartan Mestugean s-a născut în București la 15 august 1869. Tatăl său, Kevork Mestugean, institutor între anii 1876-1881, a condus în calitate de director școala armeană din Capitală. Tânărul Victor urmează cursurile liceului Mihai Bravul și după ce-și ia bacalaureatul pleacă cu tatăl său la Constantinopole. Aici, bătrânul dascăl înființează în cartierul Ieni-Capu o școală armeană, cunoscută sub denumirea de “Institutul Mestugean” și în care Victor Mestugean funcționează ca profesor timp de zece ani.

Bănuit de activitate naționalistă, se refugiază în Bulgaria, la Varna, devenind colaboratorul ziarului armenesc “Iravunk” (Dreptatea). Este începutul carierei sale de gazetar. Tot în acel oraș și în aceeași epocă, împreună cu marele publicist și scriitor armean Ervant Sărmakeșhanlian, pune bazele ziarului “Șarjum” (Mișcarea), unde deține postul de redactor politic, semnând cu pseudominul Kamer-Arșavir. Paralel cu activitatea sa publicistică, desfășoară o vie activitate politică naționalistă, în rândurile “Ligii Revoluționarilor Armeni” (Dașnakțutiun).

În anul 1899, revine în București, locul nașterii și leagănul copilăriei sale. Intră în redacția ziarului “Universul”. Întâi ca simplu corector, apoi ca reporter. Articolele și reportajele sale sunt gustate de marele public. Elaborate într-un stil simplu și curgător și într-o limbă impecabilă, ele sunt savurate de cititori. I se încredințează postul de corespondent special. În această calitate vizitează țări și orașe. De atunci datează vestitele memoriale “O călătorie la Ierusalim” și “București-Sahara”, care sunt primele reportaje de “long-haleine” din publicistica românească, pe care Mestugean le va aduna mai târziu într-un volum. Și astfel, din treaptă în treaptă, el urcă scara ierarhiei ziaristice.

În anul 1914, în preajma războiului mondial, îl găsim în postul de subdirector al ziarului “Universul”, post pe care-l va deține până la 1 octombrie 1916, când demisionează pentru a se refugia la Odesa. Participarea cultului armean la Expoziția națională din Capitală (1906), îi sugerează lui Mestugean, în sufletul căruia nu se stinsese niciodată conștiința originei sale, ideea publicării unei reviste dedicate în întregime problemelor de cultură armeană și închinate exclusiv aproprierii dintre popoarele român și armean. Astfel ia ființă, în 1906, revista “Aurora”. Dar aceasta apare numai doi ani.

Timp de trei ani, 1913-1916, Mestugean devine directorul revistei “Universul Literar”. Urmează anii de refugiu. Retras și el, ca mulți alții, la Odessa, care devenise un centru provizoriu al intelectualității românești, V. M. editează aici, timp de doi ani, 1917-1918, ziarul “Depeșa”. După război, toată activitatea sa va fi dedicată exclusiv operelor și problemelor armenești. După o scurtă colaborare la “Acțiunea Românească” V. M. este numit, în 1920, director al Școlii armene din București.

În 1922 se reînființează Uniunea Armenilor din România, din inițiativa și sub conducerea lui Armenag Manissalian. Scopul Uniunii era acela de a acorda ocrotire refugiaților armeni, care se revărsau din Turcia, în urma tristelor evenimente petrecute acolo. V. Mestugean este numit director de cancelarie al acestei instituții, post pe care l-a deținut până în ultima zi a vieții sale. A fost membru în comitetul executiv al Eparhiei Armene din România (1922-1932). A fost ales în Comitetul de Patronaj al orfelinatului de la Strunga (1923-1925).

Prin 1927, în timp ce era membru al Epitropiei bisericii armene a luat parte la înființarea Bibliotecii Centrale Armene din București. În 1924, Mestugean pune bazele revistei “Ararat”. Timp de 18 ani “Ararat” a apărut cu o punctualitate ireproșabilă. Concomitent cu această muncă el a colaborat periodic la ziarele armenești “Masis” și “Nor Arșaluis” și a redactat, timp de aproape un an, în limba armeană, împreună cu preotul M. Bodurian, ziarul “Paros”. După înființarea Eparhiei Armene din România, sub guvernul N. Iorga, în 1931, V. Mestugean este ales în două rânduri, în 1932 și 1936, în congresul eparhial. În timpul când se afla în redacția cotidianului “Universul”, între V. Mestugean și I. L. Caragiale, s-a născut o amiciție aparte. Colaborator permanent al ziarului, marele dramaturg pe când se afla la Berlin, îi trimetea lui Mestugean “cărți poștale” pe adresa redacției, rugându-l să se îngrijească de apariția materialelor sale, “și atenție, fără greșeli de punctuație”.

Într-una din cărțile poștale, Caragiale îi scrie acestuia: “Frate Mestugene, am trimis eri articolul Antologic. Rogu-te nu te supăra că te deranjez și ia măsuri să se facă următoarea îndreptare în text: În loc de cuvântul desastros să se pună cuvântul caraghios. Mulțumind anticipat, sunt al dv. cu toată dragostea de confrate, Caragiale”.

În ziua de 10 februarie 1942, în modesta sa locuință din clădirea azilului “Ana Melik”, Victor-Vartan Mestugean închide ochii pentru totdeauna. Odată cu el “moare” și îndrăgita publicație “Ararat”, care reapare abea după evenimentele din decembrie 1989, sub egida Uniunii Armenilor din România. Din lucrările lui V. Mestugean: “Getta” – roman, (1916); “Schițe și Filme”, scurte povestiri publicate în “Universul” și adunate de autor într-un volum; “București-Sahara” și “Ierusalim”, scrise respectiv în anii 1913 și 1914, memoriale de călătorii; “Regina Noastră”, volum omagial adresat Reginei Elisabeta, cu prilejul împlinirii a 70 de ani; “Istoria Armenilor”, în două volume (1926); Traduceri: Sfânta Liturghie” (1938); “Mica Antologie a poeților armeni” (1934). (Articol semnat A. în “ANI” anuar de cultură armeană, 1942-43 pag. 621, 622, 623)

Extras din volumul „Figuri de armeni din România“

de Bogdan Căuș