Mihai Stepan Cazazian

Vartan Chalikian : File de Istorie

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Cartea vieți trebuie scrisă

cu tocul înmuiat în lacrimi

Emil Cioran

          În anul 1965 la comemorarea a 50 de ani de la Genocidul Armean, la Erevan, în parcul Dzidzernagapert (cuibul rândunelelor), a fost ridicat un monument dedicat Genocidului. Piesa principală o constituie rădăcina unui copac retezat. Alături, un vlăstar răsărit din rădăcina trunchiului, ca o săgeată ce țintește către înălțimi, reprezentând pe armenii din Armenia îmbratișând pe cei din Diaspora.

          Drumul spre monument este flancat de un zid lung de 100 de metri, pe care sunt înscrise localitățile, mici și mari, de unde armenii au fost mânați spre pieire. În jurul monumentului s-au sădit un milion și jumatăte de copaci în memoria fiecarui martir.

          Trunchiul arborelui, compus din 12 lespezi independente una de alta, reprezintă provinciile  armenești pierdute. Ele sunt așezate în cerc în mijlocul căruia arde flacăra eternă. Simbolic, aceste lespezi neunite demonstrează că înfrângerea s-a datorat lipsei de unitate a conducătorilor provinciilor.

* * *

          În primăvara anului 1918, armatele turcești înaintau spre est, luând bucată cu bucată din pământurile strămosești. În fața pericolului iminent, țăranii din acele sate, luând cu ei ce puteau duce, au plecat în pribegie. Sfântul Scaun de la Ecimiadzin se găsea în imediata apropiere a frontului de luptă. Deși viața Catolicosului Kevork era în pericol el a refuzat, cu fermitate, să părăsească Sfântul Scaun. Auzind decizia Catolicosului, țăranii au făcut cale întoarsă la casele lor și, unindu-se, au reușit cu arma în mână să facă față dușmanului. Pe care l-au oprit la Sardarabat, iar pe locul acela sa ridicat Monumentul Victoriei. Monumentul este compus dintr-o clopotniță străjuită de doi berbeci înaripați, de la care pleacă un drum flancat de vulturi cu ciocurile îndreptate spre apus. Cu ani în urma, la protestul guvernului turc, vulturii au fost intorși cu ciocurile spre răsărit. La capătul acestui drum se află un zid arcuit din piatră pe care sunt sculptați, în basorelief, cai învolburați călcând scârbiți pe niște șerpi. În colțul din dreapta-sus al zidului, mai aproape de Dumnezeu, este figura frumoasă a zeiței Anahid, simbolul Armenilor – de victorie în timp de război, de prosperitate în timp de pace. Clopotnița acestui monument formată din 12 clopote simbolizează ținuturile armenești pierdute. Clopotele sunt de mărimi diferite în funcție de mărimea ținuturilor.

* * *

          Ca orice om simt nevoia să împart cu voi bucuriile și durerile mele. Rândurile de mai sus le-am scris, pentru a-mi exprima durerea sufletească ca un strigăt sfâșietor către toți ce vor să mă audă:

Arțakh, hokis, orice despărțire e dureroasă. Îți spun la revedere, dar am să te port în suflet zi de zi, până la ziua revederii. Pentru mine cuvântul adio nu există. La revedere dragă ARȚAKH!

Vartan CHALIKIAN

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *