Mihai Stepan Cazazian

Uniunea Generală Armeană de Binefacere (UGAB), filiala Europa, şi-a ţinut lucrările la Bucureşti

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În zilele de 28 şi 29 ianuarie s-a aflat, pentru prima oară în România, o delegaţie a Uniunii Generale Armene de Binefacere – filiala Europa care şi-a desfăşurat lucrările la Bucureşti.

Delegaţia, compusă din 20 de persoane, a fost condusă de  Alexis Govciyan, preşedinte al UGAB-Europa. Această filială a fost creată în anul 2008 pentru a coordona şi dezvolta diferitele activităţi pan-armene din spaţiul european. La lucrări au fost delegaţi din Bulgaria, Austria, Franţa, Grecia, Italia, Belgia precum şi membri ai conducerii UGAB-Europa cu sediul în Franţa. Menţionăm din conducere pe Sona Attamian – consilier special ( Franţa) Michel Sabbagh – consilier special (Franţa) Aris Atamian –  membru (Franţa) Nicolas Tavitian – membru (Belgia) Astrig Alexanian –   membru (Austria) Flora Hakopyan – membru (Franţa), Zaruhi Odabaşian – responsabil de proiecte (Franţa) şi Ioanna Deschamps – coordonator de proiecte UGAB.

Vineri 28 ianuarie conducerea UGAB-Europa a fost primită, la sediul Guvernului României, de secretarul de stat Attila Marko, coordonator al Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României şi, după amiază, de primul ministru al României, domnul Emil Boc. La aceste întrevederi au participat Excelenţa Sa domnul Hamlet Gasparian, Ambasador al Republicii Armenia la Bucureşti iar din partea Uniunii Armenilor din România, senatorul Varujan Vosganian – preşedinte UAR, deputatul Varujan Pambuccian, reprezentant al armenilor în Parlamentul României, domnii Sirun Terzian – vicepreşedinte UAR şi, Mihai Stepan Cazazian – redactor şef revista Ararat şi membru în comitetul director al UAR.

Tot vineri delegaţia UGAB a vizitat Parlamentul României şi s-a întîlnit cu deputatul Varujan Pambuccian la biroul Grupului Minorităţilor Naţionale. Domnul Pambuccian a prezentat  activitatea Uniunii Armenilor din România şi a expus cîteva din temele majore pe care comunitatea le are în vedere în perioada imediat următoare. Este vorba de digitalizarea tuturor cărţilor, manuscriselor şi bunurilor pe care comunităţile noastre le au – în principal la Bucureşti, Gherla, Dumbrăveni, Botoşani, Iaşi, etc. – precum şi fotografierea bisericilor şi a altor clădiri ce au aparţinut armenilor. Această operaţiune, ce va dura cîţiva ani, poate fi realizată prin obţinerea unei cofinanţări din Fonduri europene. Domnul Pambuccian a propus ca UGAB-Europa să sprijine acest proiect printr-o implicare directă. Domnul Alexis Govciyan a vorbit despre proiectele organizaţie în care se regăsesc şi activităţi asemănătoare celor propuse de deputatul Pambuccian. Este vorba de proiectul ARMENIACA, proiect selectat de Uniunea Europeană  şi care a debutat în 2009. Programele culturale ale U.E. au început în 2007 şi se întind pînă în 2013 fiind alocate cca. 400 de milioane de Euro.

Scopul proiectului ARMENIACA are în vedere inventarierea tuturor monumentelor armeneşti din Turcia, Iran şi Armenia la acest demers fiind implicaţi, pe lîngă UGAB şi organizaţiile Centro Studi e Documentazione della Cultura Armena (Italy), Inside Europe (Belgia) iar, din Armenia, Research on Armenian Architecture (RAA).

Programul zilei de vineri a mai cuprins o întîlnire la Ambasada Republicii Armenia cu Excelenţa Sa domnul Hamlet Gasparian.

foto Mihai Gheorghiu

Sîmbătă dimineaţă delegaţii UGAB-Europa şi-au desfăşurat, la Biblioteca Dudian din Bucureşti, lucrările organizaţiei. Apoi, în prezenţa PC.Arhim. Datev Agopian, Eparh al Episcopiei Armene din România, a Excelenţei Sale Hamlet Gasparian, Ambasador al Armeniei în România, a Comitetului Director al UAR şi a altor personalităţi din comunitatea armeană, domnul Alexis Govciyan, preşedinte UGAB-Europa a prezentat activitatea organizaţiei şi proiectele în derulare. Apoi oaspeţii au vizitat Catedrala Armeană din Bucureşti, Muzeul Eparhial şi s-au întreţinut cu membri ai comunităţii armene din Bucureşti.

Seara, Uniunea Armenilor din România a oferit oaspeţilor o cină la restaurantul Capşa.

Organizarea la Bucureşti a şedinţei UGAB-Europa precum şi întîlnirile cu comunitatea armeană din România şi reprezentanţii ei a fost un eveniment pe care oaspeţii l-au apreciat în mod deosebit fiind impresionaţi de bogăţia culturală pe care această comunitate o posedă şi au promis să sprijine proiectele ce vizează conservarea  acestor valori prin trimiterea, într-o primă etapă, de specialişti care să colaboreze cu specialiştii armeni din România.

foto Mihai Gheorghiu

Alexis GOVCIYAN a fost numit preşedinte al UGAB Europa în ianuarie 2008. Este director al Institutului Superior de Meserii din Franţa şi membru în consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Promovare  a Micilor Meşteşugari. Activ în comunitatea armeană din Franţa, Alexis Govciyan a primit ordinal Cavaler al Legiunii de Onoare din partea statului francez şi Cavaler al Ordinului Naţional de Merit. Este autor al cărţii 24 Aprilie, mărturii asupra recunoaşterii de către Franţa a Genocidului Armean din 1915.

Din 2010 a fost ales consilier regional în districtul Ile de France şi este preşedinte al grupului de prietenie Ile de France – Armenia

UNIUNEA GENERALĂ ARMEANĂ DE BINEFACERE  (UGAB)

Uniunea Generală Armeană de Binefacere a fost înfiinţată în anul 1906, la Cairo. Preşedintele fondator a fost Bogos Nubar Pasha (fiu al primului ministru al Egiptului, Nubar Pasha), unul din liderii mişcării naţionale armene de la începutul secolului XX. În 1919 Bogos Nubar Pasha, care a contribuit la formarea Legiunii Armene din Orient de sub comandă franceză, a fost preşedinte al delegaţiei armene la Conferinţa de Pace de la Paris.

În perioara 1906-1912 UGAB s-a implicat în ajutorarea armenilor din Imperiul Otoman, prin oferirea de utilaje agricole,  înfiinţarea de şcoli şi orfelinate.

După 1915 UGAB a sărit în ajutorul supravieţuitorilor Genocidului comis împotriva armenilor din Imperiul Otoman.

În 1921 UGAB îşi mută sediul central la Paris iar, o dată cu izbucnirea celui de al doilea război mondial, la New York.

În 1930, după moartea lui Bogos Nubar  preşedinţia UGAB a fost preluată de magnatul petrolului Kalust Gulbenkian.

Sub conducea lui Alek Manukian (preşedinte din 1953 pînă în 1989 ) UGAB se extinde şi devine cea mai mare şi influentă organizaţie din Diaspora armeană.

Astăzi scopul declarat al acestei organizaţii este conservarea şi promovarea identităţii şi patrimoniului armenesc prin educaţie, cultură şi programe umanitare.

UGAB are 20 de şcoli (cu 6600 de elevi) şi finanţează 16 instituţii de învăţămînt din întreaga lume (printre care şi Universitatea Americană din Armenia) şi acordă burse universitare.

Centre şi birouri ale UGAB se găsesc în peste 80 de oraşe din 21 de ţări:

Africa de Sud, Argentina, Armenia, Australia, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cipru, Egipt, Elveţia, Etiopia, Franţa, Grecia, Irak, Italia, Liban, Marea Britanie, Siria, Statele Unite şi Uruguay.

Din anul 2002 preşedinte al organizaţiei este Berge Setrakian care a fost un membru activ al UGAB încă din tinereţe.

Bugetul anual total al organizaţiei se ridică la peste 30 milioane de dolari.

text şi foto Mihai Stepan CAZAZIAN

  •  
  •