Redactor

Un ,,Nüremberg” armenesc?

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Mai întâi să definim despre ce vorbim. Procesele de la Nüremberg  din 1945, care au judecat criminali de război nazişti, au avut loc sub jurisdicţia unor tribunale militare internaţionale. Ele erau alcătuite din judecători americani, britanici, francezi şi ai URSS. Sentinţele lor nu au fost atacate si nici nu puteau fi atacate decât in corpore  de reprezentanţii celor patru state aliate întrunite..

Armistiţiul de capitulare a Turciei înfrânte după primul război mondial, semnat la Mudros, în toamna anului 1918, prevedea, printre altele,  judecarea criminalilor de război turci de către tribunale internaţionale, alcătuite de judecători ce trebuiau să reprezinte puterile aliate, şi care urmau sa aibă loc  la Constantinopole. Prevederi  similare au fost trecute şi în Tratatul de Pace cu Turcia semnat  la Sevres  de reprezentantul Sultanului. Dacă aceste tribunale s-ar fi alcătuit şi întrunit şi ar fi procedat la judecarea inculpaţilor, atunci am fi avut, într-adevăr, un ,,Nüremberg”  armenesc…Sentinţele lor ar fi rămas irevocabile cu toate consecinţele ce ar fi urmat pentru ambele părţi interesate. Dar ele nu s-au alcătuit şi întrunit niciodată. Era încă un moment în care marile puteri, chiar şi cele care se interesau de Armenia, nu se interesau de loc de armeni. Şi nici armenii înşişi nu au desfăşurat o forţă diplomatică activă care să impulsioneze punerea în practică a acestor tribunale internaţionale. Li s-a dat, dar nu li s-a pus în traistă…

În schimb au fost create Curţi Marţiale turceşti care au trecut la judecarea crimelor de război. Ele au funcţionat doi ani între 1919-1920. Capetele de acuzare nu aveau în fruntea listei problema armenească. Criminalii erau acuzaţi de: răsturnarea puterii de stat prin puci, antrenarea ţării într-un război păgubitor, subminarea economiei naţionale, jefuirea populaţiei civile (noi ştim că era vorba de armeni, dar nu numai, pentru că era vorba şi de greci, asirieni etc) şi însuşirea în folosul partidului dar şi personal al valorilor furate etc, şi în fine, maltratarea, masacrarea şi torturarea civililor turci (armenii, grecii, asirienii erau cetăţeni turci şi legea prevedea ca statul să-i protejeze şi nu invers). Au fost audiaţi sub jurământ mai mulţi martori, aduse numeroase probe juridice materiale, înscrisuri documente etc şi s-au pronunţat verdicte aspre printre care şi pedeapsa cu moartea. Unele din aceste sentinţe au fost puse în practică, dar membrii guvernului Ittihadist au reuşit să fugă în mare parte în Germania. Gruparea Nemesis şi-a luat sarcina să pună în aplicare sentinţele.

Între timp Kemal Mustafa a format un guvern disident  la Ankara, adunând o armată sub comanda sa cu sprijinul logistic (armament de tot felul şi muniţii) oferit de nimeni altul decât Lenin. Tribunalele de la Constantinopol  s-au grăbit să-l condamne şi pe Kemal pentru trădare.

Cauza lui Kemal a ieşit învingătoare însă, şi toate hotărârile tribunalelor militare, dintre care unele îl priveau şi pe el, au fost anulate. Un for turcesc putea anula deciziile unui organism turcesc.

Şi aşa au rămas armenii fără ,,Nüremberg” dar şi fără recunoaşterea implicită din partea Turciei a genocidului comis.

A.S.

 

  •  
  •