Mihai Stepan Cazazian

Un nou proiect U.A.R. / Acasă la urmașul unui supraviețuitor al Genocidului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

DSCN0873

 

În primăvară vă informam despre proiectul demarat în rândul comunității armenești din Suceava, de a îngriji cimitirele. Acest proiect se derulează în prezent, cu multă răbdare, și sperăm să se alăture și alți membri ai comunității.

Acum, în anul comemorării Genocidului, ne apropiem de membrii vârstnici ai comunității. Prima vizită a avut loc la domnul Mircea Esmerian, fiul lui Leon Esmerian, care s-a născut în anul 1909 la Constantinopol și s-a refugiat, orfan, în Bucovina, găsind un nou cămin la Suceava.

Domnul Esmerian, în prezent octogenar, frecventa biserica, în ciuda unor afecțiuni inerente vârstei. Îl vedem mereu în rândurile din mijloc, concentrat în rugăciune, apoi, la cafeaua de la sediul U.A.R. din Suceava, jovial și cu simțul umorului.

În ultimile luni, deoarece boala nu-i mai permite să vină la biserică, am decis să-l vizităm, întrucât nimeni nu s-a interesat de starea dumnealui și a altor vârstnici. Ne-am bucurat de o conversație interesantă, am depănat amintiri, am privit fotografii vechi. Astfel, ne-am dat seama cât de important este să le trecem pragul acestor domni și doamne, să îi întrebăm dacă au nevoie de ceva, să-i ajutăm cu o vorbă bună! Să nu uităm de tot ceea ce putem învăța de la dumnealor! Trebuie să ne gândim atât la copii, dar și la vârstnici, iar în pragul Sărbătorilor de iarnă și mai ales atunci când începe Postul, acest gând de a face bine devine mai intens.

Aici, la Suceava, începând din anul 2007, s-a plantat câte un pom pentru fiecare armean adormit. Alături de pomi, sădim sentimente nobile în sufletul comunității, căci după noi vor rămâne doar amintirile acestor fapte bune.

Ne-am bucura dacă s-ar alătura cât mai multe persoane din comunitate acestui proiect de suflet!

 

10 noiembrie 2015

Corina Derla   

  •  
  •