Bedros Horasangian

Un martor ocular

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Negarea grozăviilor petrecute în anii Primului Război Mondial şi disiparea responsabilităţilor capătă dimensiuni pe zi ce trece mai mari. O agresivă propagandă ar vrea să şteargă cu buretele ceea ce chiar s-a întîmplat. Cum să explici/povesteşti zecilor de mii de fani de la Galatasaray sau a telespectatorilor care exultăla Eurovision că în 1915 n-a fost decît un trist spectacol şi prea puţină veselie? Din fericire memoria omenirii este mai puternică decît dorinţa de a uita . Sau a mistifica trecutul. Aşa cum a fost.

O bună sursă de informaţii şi mărturii directe legate de genocidul armean din 1915  se dovedeşte cartea lui Rafael de Nogales“Patru ani sub semilună” ( Editura Ararat, 2012, traducerea Sergiu Selian şi cu o bine articulată postfaţă semnată de Arpiar Sahaghian). Volumul mai este însoţit de in cuvînt înainte al unui diplomat american – prieten cu autorul – text semnat în 1926, la care se adaugă o notă a traducătorului în limba engleză Muna Lee, cu utile precizări biobibliografice. La acestea se mai adaugă şi o altă notă a traducătorului de astăzi, însoţită de o  binevenită microbiografie a lui Nogales  Toate aceste texte ne fac să avem o privire de ansamblu asupra autorului. Un personaj exotic, din spiţa marilor aventurieri ai lumii. Rafael de Nogales ( n.1879-m.1936) este un cetăţean venezuelean cu o existenţă extrem de incitantă. Nu ştim exact ce şcoli sau universităţi a urmat – faptul că vorbea multe limbi străine i-a înlesnit cariera, dacă se paote vorbi de carieră, la un om care caută doar aventura şi nu banii sau poziţii administrative – în afara unor studii militate în Germania şi Belgia. A fost implicat în mai multe conflicte militare şI confruntăpri poltice din America de Sud şi Europa. Este practic un necunoscut al marelui public – nu doar din România, ci din toată lumea.Cu totă bigrafia lui şi cele cîteva cărţi rămase în urma lui. Un autor care scrie surprizător de bine pentru un neprofesionist. Dar nu calităţile literare – excelente altminteri, îl fac interesant pentru noi, aici şi acum. Nogales dă dovadă de multe calităţi şi înzestrări/ însuşiri. Are spirit de observaţie, în primul rînd. Apoi  povesteşte cursiv, natural şi firesc, – lucru nu foarte la îndemîna oricui, ceea ce il face un foarte bun story teller, realmente un bun povestitor. Sau ofiţer de informaţii, de ce nu. Are şi o vastă cultură, mai ales istorică, aşa că unele analize istorico-politice sunt dintre cele mai judicioase etc. Între 1915 şI 1919, Nogales slujeşte în armata otomană. Ocupă diverse funcţii, avînd mereu protecţia unor lideri ai Junilor Turci  şi participă la diverse campanii militare. De la asediul oraşului Van, pînă la încleştările din Caucaz cu ruşii sau cele din Palestina şi Siria cu englezii. Încă odată, mărturiile luiNogales se dovedesc importante pentru că sunt la prima mînă. ( Ca şi memoriile ambasadorului Morgenthau, oricît l-ar defăima propaganda turcă de astăzi pe diplomatul american de ieri). Nogales consemnează tot ce a făcut, trăit, auzit şi văzut. La care adaugă şi consideraţii personale, legate de personajele police şi militare ale epocii care apar în carte. Sau detaliază întîmplări dintre cele mai dramatice la care asistă şi le este martor. Ce putem extrage din toate aceste evenimente la care  Nogales este martor sau participant direct.

1. Crimele, cu premeditare, întreprinse de administraţia otomană la adresa armenilor. Deportarea, masacrarea spolierera de avuţii şI barbaria metodelor utilizate de otomani în acest episod teribil al istoriei.Sunt multe afirmaţii şi consemnări ale unor discuţii cu inalţi funcţionari otomani ( guvernatori, primari) sau militari ( Generali, colonei etc) de rang înalt  de unde reise premeditarea deportării şi lichidării armenilor din Imperul Otoman. Totul a fost la ordin venit de la centru. Dela Constantinopol. Idee  că masacrele au fost doar excese locale nu se susţine deloc prin mărturiile lui Nogales.

2. Rolul important  jucat de ofiţerii germani în organizarea armatei otomane şi conducerea operativă a teatrelor de operaţii militare. Prezenţa militară germană la nivelul corpului ofiţeresc este masivă şi acoperă multe niveluri. Fără acest sprijin militar, logistic şi uman, istoria ar fi luat alt curs. Cu toate că Nogales neagă rolul sau contrbuţia armatei la masacre, tot ceea ce povesteşte devin capete de acuzare.

3. Aflăm extrem de multe detalii despre oraşe şi sate armeneşti la acea dată. Biserici şi monumente de care, cumva straniu pentru un militar – dar este Nogales  un simplu militar de carieră? Am mari îndoieli. Un om extrem de cultivat care are multiple cunoştinţe de artă veche, istorie,arheologie, religie. El depune mărtuie despre tot ce vede şi-i iese în cale. Că este vorba de Van sau Erzerum , de Dyabekir sau  Alep, unde ajung cei care supravieţuiesc deportării. Pagini de coşmar.

4.De remarcat  rolul jucat de evreii islamizaţi sau de masonerie în tot ce s-a întimplat în Imperiul Otoman. Sunt probabil încă multe aspecte neelucidate complet.

5. Corupţia masivă a administraţiei otomane şi jaful la care s-a dedat ea vizavi de armenii deportaţi. Spolierea bunurilor şi propietăţilor personale dar şi cele colective. Şcoli, biserici, magazine, depozite, spitale. Mărturiile lui  Nogales  sunt greu de contestat

6.Nogales  încearcă să fie obiectiv şi ia atitudine cînd şi cum poate. Chiar dacă are uniformă otomană, nu se mînjeşte pe mîini de sînge armenesc. Este opţiunea unui creştin ce luptă alături de mahomedani. Din contra. Cele cîteva observaţii legate de şmecheria negusorilor armeni sau de găndul lor de a schimba regimul din Imperiul otoman sun ale unu om care ar vrea să fie obiectiv. Unele observaţii sunt amendabile. Şi au fost taxate corect de Arpriar Sahaghian.

7. Nu doar armenii au fost prigoniţi, ci şi asirienii, nestorienii,copţii din Egipt, grecii,  în general toţi creştinii din Imperiul otoman. Dar şi arabii şi evreii din Imperiul Otoman. ( Ne vom ocupa cît de curînd de cartea unui istoric britanic de la Cambridge  de unde vom desluşi multe amănunte legate de Jerusalim şi armenii supravieţuitori ai axor-ului. Dar şi de  portreul teribil făcut de istoricul englez lui Djemal Paşa, un personaj de prim rang al acestui sîngeros început de secol XX.) Sunt aspecte care vor trebui detaliate în acest punct. Şi care  dau o altă dimensiune  tragediei armene. Cartea lui Rafael de Nogales se poate citi ca o mărturie istorică de prim rang, dar şi ca un incitant roman de aventuri. Un material iconografic din coada cărţii ne oferă cîteva imagini despre oameni şi întîmplări altfel greu de imaginat. Păcat că  Nogales nu a avut şi un aparat de filmat cu el. Nu mai era nevoie de prea multe explicaţii.

 Bedros Horasangian

  •  
  •