Bedros Horasangian

Un evreu şi un armean stau de vorbă

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Acesta ar fi substanţa unei cărţi, dialog-taifas-meditaţii pe diverse teme, între profesorul american Norman Manea şi altul englez, Edward Kanterian. La prima vedere. Doar că, precum în bancurile cu Radio Erevan, lucrurile sunt mai nuanţate decît par la prima vedere şi ce se desluşeşte la o repede ochire. American, american, scriitorul Norman Manea, este de origine evreu, născut la Suceava, România, aşa cum Edward Kanterian, filosof şi eseist o fi supus al Majestăţii Sale Regina Elisabeta II a Marii Britanii, Scoţiei şi Irlandei de Nord, dar este născut în Bucureşti, România şi greu ar putea să ne convingă că ar fi african musai şi nu armean de extracţie bucureşteană. Este clar că aceste simple detalii oferă o perspectivă mult mai largă asupra celor ce ar fi de discutat între cei doi protagonişti ai acestei cărţi vorbite. Ne pare rău că-i dezamăgim pe cititorii armeni. Nici o temă, mai veche sau mai nouă, mai importantă istoric sau interesantă cultural colaterală – o întrebare despre Saroyan sau Paradjanov, despre Genocidul Armean din 1915 sau măcar despre ce armeni aţi cunoscut de-alungul vieţii etc – nu apare în discuţie. Mărturisim că dacă am fi pus noi mîna pe un candidat la Premiul Nobel pentru Literatură nu ar fi scăpat fără cîteva provocări “armeneşti”. Şi nu neapărat din motive patriotice, ci pur şi simplu ne-ar fi interesat opinia unui om care a trecut prin multe, a citit multe şi acum judecă calm şi responsabil multe din întîmplările, fericite sau mai puţin, ale acestei lumi. Cu propriul lui cap şi propria lui puterere de judecată. Recent, Varujan Vosganian mărturisea, foarte mîndru, că armenii sunt cu toţii conectaţi la acelaşi creier, afirmaţie care ne-a lăsat visători. Dincolo de faptul că o respingem cu fermitatea creierului propriu, oricît de dezacordat ar fi el…În fine, mărturisim nu ne-ar fi lăsat inima să nu întrebăm cîte ceva şi despre armeni, dacă am fi condus noi dialogul. Dar asta era deja o altă discuţie. Luăm ce avem la îndemînă şi cu asta basta. Pe scurt, cartea este foarte bună şi incitantă. Dialogul lor se întinde pe mulţi ani, uneori stau faţă în faţă, alteori corespondează prin internet. Intrebările pot fi  şi sunt, mai elaborate, răspunsurile cumpănite, şi de ce nu, pot fi modificate. Una gîndim într-o bună zi, altfel vedem aceleaşi lucruri în altă zi. Cu alte evenimente sau altă stare lăuntrică. Ăsta e dialogul dintre oameni, una dintre marile minuni ale lumii animale din care facem parte. Statul de vorbă. Eventual cu un prieten. Cei doi protagonişti ai cărţii semnate de Norman Manea ”Curierul de Est. Dialog Norman Manea” (Editura Polirom, 2010)  ne sunt foarte apropiaţi, prieteni să zicem? Sau cum? Frumos acel ahper gian , al celor parcă de pe altă lume, frate drag, cui naiba să mai spui azi frate drag? Ne lăţim cu prea multe consideraţii parazite. În carte, realmente sunt tocate mărunt, pentru pătrunjelul pentru supa de pui cu smîntînă şi ou, o sumedenie de teme şi idei.

Norman Manea este un apreciat scriitor român în viaţă. A fost tradus şi publicat în numeroase limbi, a luat o duzină de mari Premii Internaţionale şi a devenit o prezenţă a lumii literare contemporane. Succesul lui nu are cum să nu ne bucure. Norman Manea a părăsit România în 1987, a stat o vreme în Germania şi apoi s-a stabilit în SUA. Sunt detalii ce ţin de propria lui biografie. Important este faptul că a continuat să scrie româneşte. Limba este casa fiinţei, spunea un controversat filosof german, Heidegger. Limba i-a dat lui Manea posibilitatea de a se găsi şi regăsi ca individ, dar în primul rînd ca scriitor. Dialogul dintre cei doi intelectuali se poartă în limba română. Iată un detaliu de la care pleacă restul. Chiar dacă nu putem să nu recunoaştem că evadarea din lumea, politică-socială-culturală-de-zi-cu-zi a ţării lor natale natale i-a făcut pe cei doi cetăţeni ai altor ţări.

Dialogul dintre cei doi universitari aflaţi unul în Statele Unite, celălalt in Marea Britanie, acoperă un spaţiu amplu de manevră ideatică. Este principalul merit al acestei cărţi. Pentru că pune în dezbatere,chiar şi polemic pe alocuri, teme grave şi importante. Nu doar literare. Ci şi etnice, să zicem, opinii despre evreitate sau românism. Sunt abordate delicate subiecte ideologice – comunism, fascism, legionarism, aşa cum au fost ele consumate în România şi în lume. Dar şi politice – Holocaust, Goulag, antiamericanism –experinţa americană a lui Manea ne oferă splendide observaţii. Avem multe de învăţat din experienţele fiecăruia. Secvenţele despre presiunea lumii musulmane şi terorismul islamic, numite sui generis de Norman Manea, islamo-fascim sunt extrem de interesante. Comentariile şi analizele oferite acoperă mai bine de cîteva decenii de istorie românească, europeană americană şi, de ce nu, universală. Norman Manea încearcă să fie cît mai atent la detalii şi nuanţe, tonul afimaţiilor este ponderat şi lasă loc pentru eventuale contraziceri.

Edward Kanterian se dovedeşte la rîndul lui un bun cunoscător a lumii de astăzi (vezi interviul publicat in Ararat nr.22/2007). Ceea ce conduce la un dialog alert, care ne lipseşte deseori. Într-o lume unde fiecare o ţine pe a lui, astfel de incitări la dezbateri/polemici intelectuale devin binevenite. Pro sau contra. Pe fondul gîlcevilor politice de astăzi, inter şi intrascriitoriceşti, dialogul dintre cei doi distinşi universitari este o invitaţie la multiple reflecţii şi se dovedeşte mai mult decît binevenit. O carte care nu doar se citeşte, ci oferi şi pretextul unor ample meditaţii. Despre istorie şi noi înşine, la urma urmelor. Edward Kanterian ne-a rămas însă dator cu cîteva subiecte armeneşti. Poate cu alt prilej ar putea face substanţa unui alt taifas. Eventual la Bucureşti, cu cafea Avedis, livrată de casa Florescu, autorul unei fabuloase cărţi despre cafegii armeni şi nearmeni mai ales. O café bună face o pălăvrăgeală mai simpatică şi, să recunoaştem, deseori, viaţa suportabilă.

Bedros Horasangian


  •  
  •  

One Response to Un evreu şi un armean stau de vorbă