Tiberiu Cosovan

Umbre pe pinza vremii

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Umbre pe panza vremii 3„Spre implinirea voii mele cele de pe urma…“

In vechiul cimitir al bisericii armenesti Sf. Simion, cimitir care si-a conservat monumentele funerare pina la inceputul anilor ’90, dar din care, ulterior, au inceput sa dispara treptat pentru a face loc de vesnica odihna altor raposati, „invadatori“ fara voia lor peste mormintele armenilor de odinioara, a ramas inca „in picioare“, printre alte citeva amintiri din piatra betegite de vreme si de agresiunile rauvoitorilor, monumentul funerar al lui Gregor Prunkul (1772-1823) si al sotiei sale Hrepsima (1780-1839).

Pina a detine mosii si sate…

Umbre pe panza vremii 1

Familia Prunkul (initial Prunculian, care descinde traditional din neamul Donovac, cu rol important in viata armenilor din Moldova), al carei blazon nobiliar impodobeste frontonul capelei din cimitirul familial aflat la citiva zeci de metri distanta de cel al Bisericii Sf. Simion (capela construita mult mai tirziu, in anul 1902) a fost una din marile familii de latifundiari.

Pina a detine insa mosii si sate si pina a-si preceda numele de particula „von”, Prunculenii (ca de altfel si alte familii armene traitoare pe pamintul Moldovei si mai apoi al Bucovinei habsburgice) au fost negustori si administratori de mosii (arendasi).

La rang nobiliar

Gregor Prunkul a fost unul dintre cei care a gustat aceasta schimbare de statut social, intrucit la anul nasterii sale (1772) familia din care facea parte inca nu fusese ridicata la rang nobiliar.

Un Ariton Pruncul (cu numele inca nescris potrivit ortografiei germane cu „k“) semna la 1785, ca vechil (alaturi de alti membri ai Sfatului armenesc din Suceava), un document al Comisiei Imperiale de delimitare a proprietatilor din Bucovina.

Abia dupa anul 1787, ca urmare a unei patente imperiale, mai multe familii armene (Antonovici, Bogdanovici, Kapri, Petrovici, Romascan…), intre care si familia Pruncul, au fost innobilate.

Ulita Pruncul

Familia de mari latifundiari Pruncul stapinea, la un moment dat, satele Liteni, Strajeroaia, Braiesti, Tolova, Corlatel, Mazanaesti…

Una din strazile centrale ale Sucevei (din Mahalaua Sf. Nicolae, unde se afla si biserica armeneasca Sf. Cruce), vechea Ulita Crimca, pomenita de la 1673 (str. Nicolae Balcescu de astazi), pe care se afla impunatorul conac al familiei Pruncul (imobil in care, dupa nationalizare, a functionat, o buna bucata de vreme, „Casa Pionierilor“, iar ulterior a devenit Restaurantul „National“) se numea, inca din cea de-a doua jumatate a sec. al XIX-lea, Ulita Pruncul.

Mai tirziu, in istoria Sucevei, doi membri ai familiei Pruncul au fost primari: Abraham von Prunkul, care s-a aflat in fruntea urbei intre anii 1865-1870, si Michael von Prunkul, primar din anul 1884 pina in 1886.

„Grigori Pruncul, staroste de armeni“

Dar despre Gregor Prunkul (care la 24 iunie 1768 este pomenit ca „Grigori Pruncul, staroste de armeni“) si numerosii sai urmasi am putut afla mai multe din testamentul sau, testament care s-a pastrat si pe care Teodor Balan la inclus in culegerea sa de „Documente Bucovinene“.

Testamentul, intocmit la Suceava (in 30 / 18 Ghenar, 1823, cu putin timp inainte de deces) si intarit cu semnaturi armenesti apartinind unor oameni cu stare, lasa rinduiala in familie dar facea si donatii crestinesti („la fondul scoalelor imparatesti si la spitalul tirgului Sucevii, spre usurarea si hodina bolnavilor celor saraci”).

„Averea ce o las dupa savirsirea vietii mele”

„De vreme ce eu – se consemneaza in testament – mai gios iscalitul robul lui Dumnezeu, aflindu-ma bolnav si slab de atita vreme si vazind precum ca toate chipurile si rinduielile spre folosirea insanatosirii trupului meu nu-mi folosesc, traiul si nasterea pacatosilor din lume este stiuta, iar ceasul mortii nimarui nu este stiut, deci dara aflindu-ma la slabiciune si cu gindul spre moarte, spre departarea tuturor pricinilor ce s’ar putea naste dupa moartea mea intre clironomii mei, pentru imparteala averii mele miscatoare si nemiscatoare, am socotit dara, totusi cu mintea intreaga, a face si a rindui pentru averea ce o las dupa savirsirea vietii mele”.

Un monument cazut in uitare

si rinduit-a Gregor Prunkul pentru toti urmasii sai (pentru ca „ne-au blagoslovit milostivul Dumnezeu cu sapte copii, adica patru fii si trei fiice, anume Ariton, Ilie, Hatuna, Lucas, Criste, Rozalia si Sofia”), dar avind grija sa se scrie mai intii urmatoarele:

„Dau sufletul meu, dupa savirsirea vietii mele, in mina Domnului Dumnezeului nostru, iar trupul pamintului din care sint facut si poftesc ca trupul meu, dupa o anumita si legiuita pravila de crestini, sa se ingroape despre parte clironomilor mei cu cinste cuvioasa“.

Cu cinste s-a si ingropat si s-a ridicat monument de piatra pe locul unde a poposit mai apoi si sotia lui, monument cazut acum in uitare.

„Aceasta vointa a mea de pe urma intocmai sa se urmeze“

si astfel isi incheia Gregor Prunkul socotelile cu lumea cu rugamintea ca „spre implinirea voii mele cele de pe urma“ sa-i fie dorinta „aparata dupa pravila de toate pretendersiile si impotriviturile ce s-ar putea naste dupa savirsirea vietii“.

Iar pentru aceasta „spre mai mare intaritura – asa cum spune el – am iscalit aceasta diata cu insusi iscalitura mea inaintea poftitilor martori si poftesc pe cinstite diregatoriile si scaunile stapinirii tarii ca aceasta vointa a mea de pe urma intocmai sa se urmeze“.

Si alaturi de iscalitura sotului sau si de acele semnaturi cu inflorituri ale martorilor a pus si Hrepsima „degetul pe samnul crucii“, intrucit ea nu era stiutoare de carte.

  •  
  •