Edvard Jeamgocian

U.A.R. 100 / Khaciadur N. Vosdanighian [1864(?) – feb. 1942], primul secretar al Uniunii Armenilor din România: 1919-1922

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
nota autorului : din păcate este singura fotografie găsită !

          Khaciadur N. Vosdanighian, revoluționar, activist pe tărâm național, profesor de limbă armeană, primul secretar al Uniunii Armenilor din România. Descendent dintr-o familie princiară din regiunea Van-Vasburagan, Khaciadur Vosdanighian s-a născut în satul Hayoț |or (Հայոց Ձոր –  Երվանդունիք) din vecinătatea lacului Van. Educația și-o însușește la seminarul internat Jarancavoradz (Ժառանգաւորած, Moștenitorii) din Mănăstirea Varaka (Վարաքա վանք) din orașul Van, avându-l ca profesor pe Episcopul Mâgârdici Khrimian, viitorul Catolicos, în acea perioadă (1879-1885) Aracinort al Eparhiei Van. Episcopul Khrimian avea să-i sădească sămânța patriotică, să-i îndrume activitatea revoluționară, să-i devină mentor. Acum, seminaristul Vosdanighian devine membru al organizațiilor secrete de eliberare națională din Van – Sev khaci (Սև խաչ, Crucea neagră) și Bașdban Hayrenyaț (Պաշտպան հայրենյաց, Apărătorii Patriei) societăți sponsorizate de Khrimian.

          După absolvirea Seminarului, Vosdanighian rămâne în Van, la mănăstire, ca unul din educatorii instituției. În anul 1885 când Khrimian Hayrig este expulzat din Van și trimis la Constantinopol, pentru ca Guvernul Otoman să-i poată supraveghea activitatea, Vosdanighian părăsește și el seminarul și se stabilește în Constantinopol. Aici  profesează ca învățător la una din școlile parohiale din cartierul Pera și-și dedică mare parte din timp, activităților revoluționare. Colaborează și devine apropiat de revoluționarul Harutiun Ciakârian (1844-1899), ale cărui oseminte se odihnesc în Cimitirul Armenesc din București, și fondează împreună cu acesta organizația Dagiga-haiasdani Azadutian Gomidé (Տաճկայ-հայաստանի Ազատութիւան Կոմիտէ,Comitetul de Eliberare al Armeniei Turcești).

          În anii 1880 Vosdanighian îl însoțește pe Ciakârian la Tiflis, pentru munca de răspândire a ideologiei și colectare de fonduri pentru organizație. Acolo fiind, ține o strânsă corespondență cu Khrimian Hayrig (care se afla în Constantinopol), informându-l despre activitatea organizației, întrevederile cu liderii armeni din Tiflis și convorbirile cu Harutiun Ciakârian.

          Revine în Constantinopol, și în anul 1887 vine în România pentru a se ocupa de probleme organizatorice și de propagandă. Ajunge în Moldova și intră în contact cu liderii comunității armene din Iași – Grigore M. Buiucliu și Cristea-Hacieres Karacaș, cu care păstrează o legătură strânsă și întreține corespondență. În România fiind, Vosdanighian este invitat la Constanța de epitropul Djebraiel Frenghian, pentru a prelua, din toamna anului 1887, postul de profesor la școala parohială Haygazian Azcain Varjaran din orașul portuar, rămas vacant după demisia profesorului Dadjad Beylerian, școală care pînă în anul 1886 purtase numele de Lusavorciagan Azcain Tbroț. Nu știm câți ani a condus el școala și predat la catedra ei, ca director și profesor de limbă armeană, dar în anul 1889 era încă acolo și, conaționalul său, profesorul Manuel Mirahorian, îl caracteriza, în paginile ziarului Arevelk din Constantinopol, ca fiind “un tânar blajin și energetic care părăsindu-și casa și orașul iubit, varsă sudoare pentru a-i învăța pe copiii refugiaților limba maternă“. Știm că în anul 1904 el nu se mai afla la Constanța, școala fiind condusă de Gh. Teodorescu, profesori de armeană fiind Manug Bedighian (viitorul preot Hamazasp) şi M. Setian.

          Vosdanighian a fost și reprezentantul secției din România a organizației Comitetulul pentru eliberarea Armeniei Turcești, așa cum reiese din scrisoarea-apel pe care Harutiun Ciakârian i-o trimitea din Tiflis, la 15 noiembrie 1890, scrisoare care începea cu formula: Frați patrioți din România și Bulgaria (Հայրենասէր եղբայրք ի Ռումանիա եւ Պուլկարիա).

          Ultimii ani ai secolului XIX, reprezintă o pagină albă din biografia sa, și bănuim că în aceea periodă s-a aflat în Turcia, la Constantinopol, unde locuia familia sa.

          În timpul Primului Război Mondial, la fel ca majoritatea armenilor din România, Vosdanighian se refugiază în Rusia, probabil la Odessa, de unde, după terminarea ostilităților, revine în țară și se stabilește la București.

          În ianuarie 1919, în București, lua ființă Uniunea Armenilor din România și Khaciadur Vosdanighian prelua, chiar din prima zi, împreună cu Harutiun Khântirian, conducerea ei – Khântirian ca președinte, Vosdanighian ca secretar.

          În paralel cu postul de secretar UAR, Vosdanighian a deținut, în perioada premergătoare înființării Consulatului Republicii Armene în București (1920-1922), funcția de secretar al Consulatului, funcție pe care o predă la 1 ianuarie 1922, odată cu recunoașterea oficială a Consulatului,  scriitorului și activistului Aram Ciakâr Vdaranti.

          Tot în această perioadă, mai precis în vara anului 1921, Consiliul Național al Patriarhiei din Constantinopol înființează în București, în clădirea Școlii Misakian (B-dul Carol nr. 25), o filială a Comitetului de colectare de fonduri în folosul Orfanilor (Որբերի նպաստ Հանգանակիչ Ելեւմտական Մարմին), Khaciadur Vosdanighian fiind numit reprezentant al comitetului. Puțin mai târziu, în noiembrie 1921, după sosirea în București a delegației Patriarhiei din Constantinopol, condusă de Arhiepiscopul Knel Kalemkerian și profesorul Sarkis Kâlâgian-Sîrenț, comitetul avea să-și schimbe numele în Vorpakhnam Marmin (Որբախնամ Մարմին, Comitetul de ocrotire a orfanilor), comitet care avea să pună bazele viitorului Orfelinat Armean din România, cel mai important proiect pe care l-a avut vreo dată comunitatea.

          Pentru înființarea Orfelinatului s-a dus o muncă intensă, pe multe fronturi, de un număr mare de oameni, în frunte cu Armenag Manissalian dar și de Khaciadur Vosdanighian, care a făcut numeroase deplasări prin țară și la Constantinopol. După munca premergătoare înființării, care a durat mai mult de un an, la începutul anului 1923 totul era terminat, comunitatea pregătită să primească 200 de copii orfani.

          Acum, Vosdanighian este însărcinat cu aducera orfanilor în țară. Pe 21 martie 1923 ajunge la Constantinopol, și pe 22 martie, acordă interviuri ziarelor cotidiene Djagadamard (Ճակատամարտ) și Joghovurti |aină (Ժողովուրդի ձայնը) în care descrie munca de organizare a orfelinatului și de primire a copiilor. După finalizarea formalităților și efectuarea examenelor medicale, 198 de copii însoțiți de Vosdanighian părăsesc pe 11 aprilie 1923 Constantinopolul, și a doua zi, 12 aprilie 1923, după o călătorie pe o mare furtunoasă, ajung la Constanța. Din Constanța, Vostanighian îi conduce la București iar de acolo călătorește cu ei până la Strunga, localul orfelinatului, și-i predă conducerii instituției. Cu aceasta, misiunea lui Vosdanighian este îndeplinită și se termină, el urmând să îndeplinească  alte activități.

          În anul 1923 îl găsim co-proprietar, împreună cu A. Pacraduni, al unui depozit de lemne situat pe strada Martirilor nr.3, vis-à-vis de statuia Vasile Lascăr, iar ceva mai târziu, în 1925, proprietar al unui alt depozit de lemne de foc, Arax, situatpe strada Lizeanu nr. 19. Tot în anul 1925 Vosdanighian îndeplinea funcția de reprezentant al firme de asigurări Belgo-Română de pe B-dul Elizabeta nr. 6.

          Khaciadur Vosdanighian a fost o persoană marcantă a comunității, lucru ce a făcut ca poetul Mihran Derderian din Silistra(1) să-i dedice în anul 1924 următorul răvaș-catren:

Երթամ Վանայ Ոստանը,              Să merg pe stăzile Vanului

Մըտնեմ Քըրդու պօսթանը.          Să intru-n grădina Kurdului

Վանայ գինին անգին է,                           Vinul de Van e de calitate

Ինչու խըմեմ հոս թանը*:               De ce sa beau tanul* din localitate.

* tan (թան) – băutură răcoritoare – iaurt subțiat cu apă, și cu frunze de mentă.

          Khaciadur Vosdanighian nu a fost căsătorit și nu a avut urmași. Despre familie știm că pe mama lui o chema Diruhi și locuia în Constantinopol, și că în anul 1924  era văduvă. Khaciadur a mai avut o soră, Tacuhi, decedată în anul 1924 în Constantinopol. Din anunțul ei de deces reieșea că familia era răspândită în zona dunăreană – Brăila (înrudită cu familia Apelian), Varna (familiile Kiurdian și Tosbăiăkian), Rusciuk (familia Arslanian) și Vidin. Această soră, Tacuhi Vosdanighian, a trăit și în București. Dintr-un anunț de ziar, aflăm că în aprilie 1920, la o festivitate organizată de Uniunea Armenilor din România în sala Dacia, se punea la licitație o pernă lucrată de mână cu acul de d-ra Tacuhi Vosdanighian, care avea să realizeze suma de 21.300 lei în beneficiul Armatei Armene.

          Vosdanighian nu a fost om al condeiului, și totuși, este autorul monografiei dedicată prietenului său, profesorului școlii din Focșani Manuel G. Mirahorian-Vanți, București, 1935 (Կենսագրութիւն Մանուէլ Կ. Միրախորեանի Վանցի / by Ոստանիկեան, Խ., Պուքրէշ, տպ. Ասթօրիա, 1935, 28 էջ), pe care-l cunoștea din Van, din anii studenției.

          În ultimii ani ai vieții Vosdanighian și-a scris memoriile care urmau să fie publicate de Editura de Stat din Armenia, dar nu a fost sa fie, și astfel s-au pierdut împreună cu viața lui.

          La bătrânețe, rămas singur, fără familie, trăiește în singurătate, uitat de comunitate. La înmormântare a fost de față o sigură persoană, publicistul Vahe Bahadrian, unul din orfanii aduși de el, cu ani în urmă, din Constantinopol.

          Noi nu i-am găsit în Cimitirul Armean din București, mormântul, dar suntem cu speranța că el există, și nu a fost înstrăinat, pentru ca comunitatea de azi, măcar acum, târziu, cu ocazia centanarului UAR, să-i onoreze memoria și să aprindă o lumânare.

Edvard JEAMGOCIAN

___________________

(1) Mihran Derderian – cel mai talentat poet de limbă armeană din România, după cum mi-l prezenta, cu 50 de ani în urmă, profesorul Siruni.

Referințe

* * *            Armenia (Արմէնիա), ziar național, politic, etc (M. Portoukalian, Marseille), Anul III, nr. 96, 25 iulie 1888; Anul IV, nr. 13, 14 noiembrie 1888.

M. G. Mirahorian  Emigrația armeană din România (Մ. Կ. Միրախորեան – Ռումանիա Մեր հայ գաղթականութիւնե), Arevelk (Արեւելք, Răsăritul), C-pol, nr. 1681, 1 sept. 1889.

* * *            Vem (Վէմ, Stânca), Revistă de Cultură și Istorie (Redactor S. Vrațian), Vol. III, Anul II, Nr. 1, Paris, Ian-Feb 1934, p. 115-6.

Minas Ceraz O pagină din Istoria Zeytunului, Haiastani Gocinag (Հայաստանի կոչնակ, Clopotul Armeniei), Anul V, Nr. 37, 12 Sept. 1925, p. 1055-58.

Păr. M. Bodurian  Masis Anuarul Armenilor din România, Anul I, București 1923, p. 44 (Հ. Մ. Պոտուրեան, Մասիս, Ռումանահայ Տարեցոյց, Ա. Տարի).

Suren Kolangian   Despre trecutul armenilor din Constanța, Ararat, Seria Noua, Anul V,  nr. 20 (65), 16-31 octombrie 1994, p. 6.

* * *            Djagadamard (Ճակատամարտ, Frontul de luptă) ziar cotidian, Constantinopol, Anul XIII, nr. 3159, 23 martie 1923.

* * *            Joghovurti |aină (Ժողովուրդի Ձայնը,Vocea Poporului) ziar cotidian, Constantinopol, Anul V, nr.1361, 23 martie 1923.

* * *            Nor Arșaluys (Նոր Արշալոյս, Zorile noi),București Anul II, nr. 1, 1 aprilie 1923; nr. 4-5, 15 aprilie 1923; Anul III, nr. 212, 8 iunie 1924 (răvașe); Anul IV, nr. 277, 12 februarie 1925.

* * *            Djagadamard (Ճակատամարտ, Frontul de luptă) ziar cotidian, Constantinopole, Anul XIII, nr. 3176, 12 aprilie 1923; nr. 3177, 13 aprilie 1923 (sosirea orfanilor)

* * *            Djagadamard (Ճակատամարտ, Frontul de luptă) ziar cotidian, Constantinopole, Anul X, nr. 448, 8 mai 1920; Anul XIV, nr. 3550, 2 iulie 1924 (Tacuhi Vosdanighian).

A. Bogdan Căuș    Dicționar de armeni din România, Editura Ararat, București 1988, p. 377 

  •  
  •