Mihai Stepan Cazazian

TURCIA LA PORȚILE EUROPEI – articol din noul număr al revistei „Observator cultural“ semnat de Bedros Horasangian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

slide-12day-ani

Vizita lui Traian Băsescu în Turcia a trecut neobservată (şi necomentată) de către observatorii politici autohtoni. Nu-i mai puţin important de reamintit că subiectele de politică internaţională (ştirile externe, cum ar veni) atrag mai puţini cititori/ascultători decît acelea privitoare la actualitatea internă.

E limpede că telenovela propusă de Bianca Drăguşanu şi Victor Slav (sau povestea care poate excita o Americă întreagă: presupusa aventură a lui Barack Obama cu cîntăreaţa Beyonce, wow, ce tare!) este mult mai exotică şi mai interesantă decît măsurile luate de preşedintele Ucrainei pentru ca protestele opoziţiei să nu degenereze într-un război civil.

Altfel, doar ştirile cu bad news (accidente, asasinate, morţi şi răniţi cu toptanul etc.) pot reţine atenţia telespectatorilor anywhere (dar le provoacă, simultan, şi plictisul cronic). Revenind la vizita lui Traian Băsescu în Turcia, la Ankara. Trecem peste aspectele strict protocolare sau amicale consumate la Ambasada României. Trecem şi peste nota informativă livrată de preşedintele României în legătură cu oferta generoasă şi condiţiile minunate oferite de Statul român investitorilor turci. Cifrele sînt frumoase, nu ştim care este însă realitatea din teren. Trecem iute şi peste parteneriatul strategic semnat de cele două ţări în 2011, vizînd colaborarea pentru apărarea Europei cu sisteme antirachetă. Trecem şi peste nota despre lupta dusă de Justiţia română pentru păstrarea independenţei şi combaterea corupţiei. Chestia cu corupţia – livrată oficialităţilor turce – ar fi de tot hazul, dacă nu am cunoaşte incidentele ultimelor luni din viaţa politică a Turciei (soldate cu demiterea a zece miniştri) şi gravele acuzaţii aduse regimului politic din Turcia de opinia publică internaţională în alertă. Aşa cum în alertă a fost şi cînd, zilele acestea, o măsură adoptată de guvernul Erdogan pentru a controla traficul pe Internet a scos iar oamenii în stradă. În fine, nu Ankara era locul cel mai potrivit pentru astfel de iniţiative etice. Trecem în grabă şi peste vizita la centrul de antrenament al piloţilor de pe avioanele F16 – care vor intra şi în dotarea Armatei Române peste doi ani –, şi peste reamintirea proiectului legat de Marea Neagră (oare dna Udrea nu se mai ocupă de el?! – că era foarte up-to-date mai acum cîţiva ani cu acest subiect), lăsat de izbelişte…

Ne oprim asupra unei alte teme ce priveşte îndeaproape partea turcă. Este vorba despre mesajul ferm privind sprijinul necondiţionat acordat Turciei de România pentru admiterea în Uniunea Europeană. În acest punct, Traian Băsescu – interesant, nu?! – intră în coliziune cu cancelarul Angela Merkel, care, la doar 48 de ore de la vizita lui Traian Băsesescu la Ankara, răspundea iritată la afirmaţiile lui Regep Tayyip Erdogan, premierul turc aflat pe sol german (să nu uităm că în Germania, sînt peste trei milioane de etnici turci, şi doar la München apar peste treizeci de publicaţii în limba turcă!).

Erdogan şi-a luat libertatea de a avertiza oficialităţile germane să nu aloce prea multe fonduri pentru comemorarea de anul viitor a o sută de ani de la Genocidul armean din 1915. Răspunsul, evident iritat, al Angelei Merkel a venit imediat: „Turkey must come to terms with its history“. A fost un schimb acid de replici între cei doi lideri politici. Angela Merkel şi-a reafirmat scepticismul în privinţa aderării Turciei la Uniunea Euro­peană, propunînd, în schimb, un „parteneriat privilegiat“. De altfel, poziţia Germaniei – ca şi a Franţei şi Vaticanului – este fermă în privinţa unei eventuale aceptări a Turciei în UE. Că este vorba despre drepturile omului, că este vorba despre subiectul fierbinte al Genocidului din 1915, Germania este mefientă faţă de admiterea Turciei în UE. Nu doar pentru că Turcia ar beneficia de mai mulţi deputaţi în Parlamentul European decît Germania, ci şi pentru că o construcţie iudeo-creştină cum este UE ar fi pusă în pericol de valul de islamism (care oricum vine peste bătrînul şi obositul continent).

Cu doar 24 de ore înainte de vizita premierului Erdogan, deputata CDU Erika Stenbach a dat publicităţii o scrisoare prin care solicita Guvernului turc să-şi asume propria istorie şi să recunoască Genocidul armenilor şi asirienilor din 1915. Să înceteze negarea lui. Şi să-şi ceară scuze pentru crimele comise. Aşa cum au procedat autorităţile germane în ceea chestiunea Holocaustului, prin asumarea vinovăţiei. Sigur că, în Turcia subiectul Genocidului este interzis prin lege, ca atac asupra identităţii turce. Dar această negare nu poate să şteargă adevărul istoric.

Turcia rămîne în continuare o putere regională şi nu poate fi ignorată în nici una dintre combinaţiile ce privesc situaţia din Orientul Mijlociu şi Europa de Sud-Est. România este direct interesată de acest lucru, chiar dacă pentru autorităţile şi intelighenţia română Genocidul armenilor din 1915 este un subiect care nu interesează.

http://www.observatorcultural.ro

  •  
  •