Mihai Stepan Cazazian

TULCEA / Armenii la Săptămâna filmului interetnic

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Săptămâna filmului interetnic a devenit un eveniment de marcă pentru Tulcea. Succesul acestui eveniment sporește cu fiecare an mai ales prin implicarea deosebită a tuturor comunităților etnice ale zonei. Armenii tulceni reușesc, în fiecare an, să ofere nu doar invitaților lor, dar, mai ales publicului larg,  un sfârșit de săptămână de neuitat!

Armenii din Constanța au participat întotdeauna la acest eveniment, însă, pentru al doilea an consecutiv, implicarea lor este specială și deosebită. Trupa de dansuri tradiționale armenești, Nairi, care s-a născut cumva…chiar la Tulcea, a evoluat pe scena spectacolului cu un program care, se îmbogățește cu fiecare apariție. Prestația acesteia a fost minunată și trebuie să subliniem efortul extraordinar pe care toți membri trupei l-au depus cu entuziasm, cu dăruire și cu multă, multă iubire pentru cântecul și dansul armenesc. Trebuie să amintim aici componența acesteia: Karina Boiagian,  Sevinci Diradurian, Cristina Merdinian, Silviana Ciuna, Alisa Avachian, Carmen Maxitian, Luiza Terzian si Angelica Terzian, aceasta din urmă având in ultima vreme și rolul de coordonator și coregraf al trupei.

Aprecierea acestei trupe de dans, dincolo de ovațiile publicului, a venit însă mai ales din partea unui artist consacrat al scenei românești. Invitată de către UAR Tulcea să reprezinte comunitatea armeană la acest festival, Corina Chiriac, ea însăși cu rădăcini materne armenești, a invitat ansamblul Nairi alături de dumneaei pe scenă, pentru un moment cu adevărat special. Fetele din ansamblu au dansat pe ritmurile cunoscutei melodii armenești, Garun es, interpretată magistral de Corina Chiriac, în finalul unui recital extraordinar susținut de cunoscuta artistă.

UAR Tulcea a oferit invitaților săi mai mult decât atât: tradiționala deja plimbare cu vaporașul pe Dunăre a avut anul acesta o destinație inedită: vizitarea orașului, ucrainian acum, Ismail, o veritabilă bijterie prin parcurile splendide și prin clădirile bisericilor pe care le deține. Ghizii prezenți la turul de oraș au fost cu adevărat niste profesioniști care și-au făcut datoria cu deosebită dăruire și bucurie. Oaspeții au fost întâmpinați de oficialitățile locale, dar și de preotul armean, paroh al comunității armene din Odessa, Ter Abgar Keledjian. Comunitatea armeană a orașului Ismail a oferit invitaților săi șansa de a asculta muzică tradițională armenească în interpretarea extraordinară a unor artiști autohtoni.

Tot acest eveniment s-a bucurat de prezența Dlui Ambasador al Republicii Armenia la București, Serghei Minasyan, a PS Episcop Datev Hagopian, a Dlui Deputat Varujan Pambuccian, a viceprimarului orașului Tulcea, Dna Andaluzia Luca.

Întreaga noastră considerație și apreciere se îndreaptă către Dl Deputat Lucian Simion, Președintele UAR Tulcea, pentru organizarea acestui eveniment complet și perfect.

Luiza TERZIAN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *