Redactor

Trăiască Regele !

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Regele Mihai I decorează un drapel de luptă în cadrul unei festivități militare desfășurate la Sibiu (cca. 1942)

Sibiu, miercuri, 31 decembrie 1947, ora 10. Aveam 11 ani; eram elev în clasa I-a („prima”) a Liceului Brukenthal. Zi de iarnă, dar fără zăpadă (încă !). Plecasem cu mama mea din locuința bunicii materne (din strada Tribunei nr.19) spre o adresă din cartierul Turnschule, de unde trebuia să cumpărăm două sticle cu ulei de floarea soarelui. După doar câteva minute am ajuns în centru (pe „Corso”), pe care trebuia să-l parcurgem până în Piața Mare. De regulă, într-o zi de lucru, ca aceasta, Corso, cu magazinele și restaurantele lui forfotea de oameni, iar ferestrele locuințelor cu un etaj din zonă erau deschise, cu scopul aerisirii camerelor. De astă dată, nimic din toate acestea ! Orașul era pustiu, ca după un cataclism, pe stradă eram numai noi, iar ferestrele locuințelor erau închise și cu obloanele verzi, din lemn, trase deasupra lor. Aveam senzația că suntem niște figuranți singuratici într-o piesă de teatru dramatică, de prost gust. Pe stradă, unde în mod obișnuit nu circulau decât tramvaiul (încă în funcție pe atunci) și pietonii, trecea rar, din când în când, câte un camion rusesc cu platformă deschisă, cu viteză mult prea mare pentru o stradă pe care nu avea ce căuta. În fiecare dintre camioanele singuratice, câte doi-trei tineri înfofoliți și înfrigurați strigau, ca și când s-ar fi achitat de un rol nedorit în această piesă absurdă, niște replici de genul „Trăiască republica” „Libertate” , etc.etc.etc. Derutat de rolul pe care aveam impresia că eram forțați să-l împărțim, fără să-l împărtășim, în acest scenariu neverosimil, mi-am îndreptat privirile spre mama mea, în speranța că voi primi explicații la ce se întâmpla cu noi. Când i-am văzut fața îngrozită, cum n-o mai văzusem până atunci, am observat două fluvii de lacrimi care-i șiruiau peste obraji, revărsându-se peste gulerul de blană al paltonului. Am întrebat ce se întâmplă și mi-a răspuns-între sughițuri-că Regele a abdicat. Nu cunoșteam termenul, dar mi-am dat seama că era „ceva rău” și n-am mai cerut alte explicații. N-am uitat această scenă care m-a obsedat și urmărit toată viața.

Regele trăiește în continuare, în subconștientul meu și poate, al nostru. Trăiască Regele în conștiința, gândurile și mințile sănătoase ale oamenilor de bună credință.

Din partea copilului de atunci, G.Kümbetlian

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *