Mihai Stepan Cazazian

Tradiţii de peste veacuri la Botoşani

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

            Seria sărbătorilor de iarnă se încheie de Crăciun şi Bobotează – 6 ianuarie – odată cu serbarea Pomului de Crăciun.

            Începem aşadar, în 17 decembrie cu sărbătoarea de Surp Hagop. După o tradiţie de mai bine de 660 de ani, sărbătorim ziua patronului nostru spiritual Sf. Iacob.

            Ştim din tradiţie, că încă înainte de 1350, la statornicirea coloniei armene  la Botoşani, în urma unei molime, mureau foarte mulţi membrii ai comunităţii. Aşa se face că, acum sute de ani în urmă, în noaptea spre Sf. Iacob, un membru al comunităţii al cărui nume s-a pierdut în negura timpului, visează că pentru stârpirea acestei molime trebuie sacrificat un animal din care se va face o supă, cu contribuţia fiecărui enoriaş. Această supă şi cu lipie (care simbolizează lavaşul) sunt sfinţite şi împărţite tuturor pentru a le fi hrană în acea zi. De atunci, comunitatea noastră s-a înmulţit şi a prosperat.

            Este de remarcat că această sărbătoare are loc  la Botoşani  şi este specifică doar comunităţii din Botoşani şi nu este vorba de hramul bisericii, ce are loc de Sf. Maria la 15 august sau de Sf. Treime pentru a doua noastră biserică.

            Anul acesta am avut marea bucurie ca de Surp Hagop, liturghia să fie oficiată de I.P.S. Episcopul Bisericilor Armene din România, Datev Hagopian cu preotul nostru paroh Krikor Holca şi cu preotul Azad Mandalian. La acest eveniment l-am avut în mijlocul nostru pe domnul senator Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii Armenilor din România şi domnul Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Botoşani.

            În partea a doua a sărbătorii noastre, a avut loc o agapă prietenească la care au participat şi membrii comunităţii armene din Bucureşti, Brăila, Iaşi, Tg. Ocna şi Suceava.

            Cu acest prilej a avut loc şi un spectacol artistic cu dansuri armeneşti şi recitări din lirica armeană. Spectacolul a fost susţinut de colaboratorii noştri de la Şcoala generală nr. 12 Botoşani, sub îndrumarea doamnei profesor Carmen Vrabie, spectacol care s-a bucurat de aprecierea participanţilor.

            Pentru micii noştri enoriaşi, în ziua de 6 ianuarie  2012, aavut loc, cu ocazia Crăciunului şi a Bobotezei, Serbarea Pomului de Crăciun, unde un număr de 13 copii au primit daruri dela MoşCrăciun.

 Viorica Popa

Preşedinte UAR, filiala Botoşani

  •  
  •