Mcrtici Baghdasarian

Armenia debutează în Concursul Eurovision de Tineri Muzicieni

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Un total de 14 ţări vor participa anul acesta la Concursul Eurovision de Tineri Muzicieni care va avea loc pe data de 11 mai la Viena, Austria.  Patru ţări vor intra în competiţie pentru prima dată.

Finala va avea loc pe data de 11 mai în timp ce semifinalele vor avea loc weekend-ul precedent respectiv 5 si 6 mai.

Ţările care vor debuta în această ediţie sunt:  Armenia, Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Ucraina. Iată lista completă a participanţilor:

  • Armenia
  • Austria
  • Belarus
  • Bosnia şi Herţegovina
  • Croaţia
  • Republica Cehă
  • Georgia
  • Germania
  • Grecia
  • Olanda
  • Norvegia
  • Polonia
  • Slovenia
  • Ucraina

Narek Kazazyan va reprezenta Armenia în această competiţie muzicală după ce a fost ales prin selecţie internă de către AMPTV. El va cânta la instrumentul muzical numit Kanun.

Narek are 15 ani şi provine dintr-o familie de muzicieni. A studiat  pianul  şi  kanun-ul  şi a concertat în ţări ca Franţa,China şi Regatul Unit. El a câştigat mai multe premii atât în ​​Armenia cât şi în străinătate şi a luat de asemenea parte la festivalul  “Rising Stars” de la Moscova.

Coincidenţă sau nu, în anul 2004 şi 2010 Germania a fost reprezentată de doi interpreţi la saxofon ambii de origine armeană: Koryun Asatryan respectiv Hayrapet Arakelyan. În acest an armeanul Emmanuel Tjeknavorian va reprezenta Austria şi va cânta la vioară.

Mai multe informaţii despre procedurile de selecţie în fiecare ţară dar şi  detalii  despre evenimentul de la Viena vor fi anunţate în curând.

  •  
  •