Eduard Antonian

TIGRAN PRUNCU (1861-1942)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

70 de ani de la moartea sa

Născut la Viena  în inima Imperiului Austriac, Tigran a fost fiul senatorului Ion Pruncu, descendent al familiei nobiliare armeneşti, a cavalerilor înobilaţi Von Prunkul. Familia sa se repatriază pe plaiurile natale şi astfel Tigran urmează studiile liceale şi Universitateala Cernăuţi. Se  pregătea intens (şi datorită relaţiilor şi rangului nobiliar)  si ar fi trebuit să devină ambasador al Vienei. Un crah financiar şi un faliment răsunător al familiei sale îl sileşte să devină, după un stagiu, notar public în Bucovina, la Solca  şi Câmpulung. Nu se resemnează şi nu se plafonează. Va călători mult în Europa, Asia şi Africa. Se va întoarce acasă unde va profesa devenind o autoritate în domeniul său.

Scrie articole, fecventează biblioteci, publică şi fondeaza în 1924 revista „Justiţia”, o publicaţie etalon pentru notarii acelor vremuri. Promovează ideea şi devine unui dintre membrii fondatori ai Uniunii Generale a Notarilor Publici din România. A fost de asemenea membru fondator al unei Bănci Populare , a acordat burse de studiu tinerilor săraci de la ţară, i-a apărat pe cei nevoiaşi şi a denunţat falsurile în actele prin care acestora li se cumpăra pământul pe sume derizorii. Promovează românismul, sponsorizează tipărirea de cărţi de istorie a românilor.

În anii ’30 află despre situaţia dezastruoasă a moşiei lui Manuc Bey din Basarabia, mai exact despre degradarea palatului său dela Hînceşti. Deatunci, bazându-se şi pe faptul că tatăl său fusese rudă prin alianţă cu descendenţii lui Manuc Bey îşi face un scop în viaţă şi îşi dedică restul averii sale salvării acestui monument arhitectural. Desigur autorităţile locale au primit sumele donate de el cu sufletul şi buzunarele larg deschise, dar nu au întreprins nimic. Tigran Pruncu va lua legătura cu „biograful” lui Manuc Bey, Gh. Bezviconi şi chiar cu Nicolae Iorga pentru a salva palatul. Scormoneste şi studiază documente, arhive, încearcă să o determine pe stranepoata lui Manuc Bey, Marchiza Schedoni, ultimul proprietar al moşiei să-i vândă palatul. Se împrumută de la bănci în acest sens, dar nu reuşeşte nimic. Ca ultimă soluţie îi va intenta un proces în instanţă Marchizei pentru dreptul de proprietar. Povestea se încheie brusc, odată cu sosirea ruşilor si bombardarea palatului în timpul războiului. Palatul dela Hînceştia rămas o ruină până astăzi.

Tigran Pruncu se va stinge din viaţă neconsolat din această cauză în 1942.

 

EDUARD ANTONIAN

  •  
  •