Redactor

Tezaurul de carte rară și documente de arhivă ale comunităților germană și armeană din Bucovina istorică

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

*Studiu de caz

realizat de CORINA DERLA ( februarie 2020)

                        Regiunea Bucovinei istorice a suscitat interesul cercetătorilor din Europa Occidentală și Răsăriteană, chiar dacă e oficial ”tânără”. Viața popoarelor din Bucovina s-a desfășurat cu atâta intensitate, iar schimburile de idei au avut loc într-un ritm atât de accelerat, încât specificul bucovinean s-a instalat binemeritat pe harta Europei.

                        Știința de carte – ”după puteri” – a jucat un rol foarte important în viața comunităților, unde se aflau la loc de cinste biserica, școala și casa de cultură. Erau încurajate micile biblioteci particulare, care includeau, de regulă, Biblia familiei, cu o filă pentru nașteri, căsătorii și decese, jurnalul emis în cel mai apropiat  oraș, cărți de rugăciune, cărți de povești și broșuri educative. Cele trei instituții sus-menționate erau focare de cultură în comunități.

                        Inscripția de pe frontispiciul Casei Române din Cernăuți arată respectul pentru cuvântul scris: ”…în Cernăuți sunt mai multe librării decât brutării…”

                        Studiul de caz din prezenta lucrare se referă la comunitățile armeană și germană din regiunea Bucovinei istorice. Supranumiți ”purtători de cultură”, armenii și germanii locuiau preponderent în orașe și se implicau în propășirea culturală a societății. Școlile primare armeană și germană dispuneau de un fond de carte generos, constituit prin donații ale membrilor marcanți ai comunităților. Mărturie stau facturile de achiziție de la librăriile vremii.

Nathan S. Hausirer/librărie și tipografie în Suceava

                        Armenii, primul popor din lume creștinat oficial în anul 301 d.Chr. de către Grigore Luminătorul, se bucurau de posibilitatea unei așa-numite ”biserici naționale”. Datorită eforturilor cărturarilor Sahak și Mesrob, poporul armean avea un alfabet compus din 38 de semne, iar instituția ecleziastică avea și rol educativ.

                        Comunitatea armenilor din Bucovina se bucurau de privilegiul bibliotecilor particulare – mulți armeni călătoreau în Imperiul Austriac și frecventau bibliotecile și universitățile din Lemberg și Viena. Biblioteca publică a comunității din Suceava aparținea, de fapt, Școlii Armenești – al cărei edificiu se mai păstrează și astăzi – și era administrată de Epitropia Bisericii Apostolice Armenești. La loc de cinste se aflau manuale de studiu și cărți de rugăciune, în limbile armeană, română și germană.

Manual de limba germană, folosit în Școala Armeană din Suceava

Acest fragment este consemnat de cercetătorul H.Dj.Siruni în revista ”Ani” din anul 1938. Evanghelia a fost scrisă de preotul armean Hovhannes
Fragment de carte bisericească, scrisă la finalul secolului al optsprezecelea, aflat în patrimoniul comunității armenești din Suceava

 

Sigiliul comunității armenești din Suceava

    De departe, cel mai valoros document descoperit în biblioteca comunității armenești din Suceava este un document emis la Iași, la 21 aprilie 1677, în timpul domnitorului Anton Ruset, ”colaționat” de Directoriatul Cameral de la Cernăuți, la 19 februarie 1781. Scris pe hârtie pergamentată, documentul oferă avantaje economice comunității armenești din Moldova.

                        Comunitatea germană din Bucovina a suferit schimbări drastice în anul 1940. Pentru aproape un veac și jumătate, germanii contribuiseră la progresul patriei de adopție, iar cartea a jucat un rol esențial în devenirea cetățenilor ei.

                        Din cei aproape 80.000 germani din Bucovina istorică, o treime erau evanghelici de confesiune augustană, foloseau limba maternă în biserică. De asemenea, biserica evanghelică C.A. administra școlile primare private . Biblioteca era, de regulă, găzduită de Casa Germană și includea preponderent cărți bisericești, informative și jurnale.

Foaia comunității evanghelice pentru Galiția și Bucovina / 1904

                        1940 a fost un an dificil, iar repatrierea pe principiul ”Heim ins Reich”/”Acasă în Imperiu” a atras după sine dezmembrarea comunității germane din Bucovina. Alături de bagajul obligatoriu, dar limitat, în cufere s-au aflat cărți și registre. Cărțile din bibliotecile Casei Germane au fost, de asemenea, luate. Astfel, din păcate, multe cărți s-au pierdut sau s-au deteriorat.

                        Practic, după revoluția din 1989, au existat eforturi de reconstituire a acestei averi. Comunitatea germană, împuținată numeric, a fost atrasă în demersul de a conserva cărțile din bibliotecile personale. Vechile cărți în limba germană fuseseră ascunse în vremea comunismului, căci autoritățile vremii nu agreau anumite conținuturi, îndeosebi religioase.

                        Forumul Regional German din Bucovina dispunde de un fond de carte nou, care acoperă aproape toate domeniile de interes, cu preponderență pentru cei care doresc să învețe și să-și consolideze cunoștințele de limba germană.

                        Biserica evanghelică din Suceava nu mai deține decât un mic fond de carte bisericească, de asemenea două piese foarte valoroase: ”Operele lui Schiller” și ”Constituția Austro-Ungariei”, editată la Viena, în anul 1902.

Operele lui Schiller, Leipzig
Constituția – legi și decrete, Viena, 1902

                        Drept concluzie, constatăm că bisericile naționale ale armenilor și germanilor au fost diseminatoare ale culturii laice, în aceeași măsură în care au sprijinit tipărirea cărților de rugăciuni.       

                        Epoca actuală atrage după sine câteva provocări, cărora va trebui să le răspundem.

                        Cum se păstrează aceste cărți și documente? Există spațiu adecvat conservării acestor valori în cadrul comunităților etnice? Putem recupera cărți de la membrii comunității?

                        Aceste întrebări se bazează pe un lucru cert: aceste documente și cărți nu mai aparțin doar comunităților care le-au creat sau achiziționat, ci și societății, sunt patrimoniu local, regional și național. Aceste valori trebuie să se păstreze în cadrul comunității care le-a creat, căci fiecărei nații i s-a imprimat specificul patriei locale. Se pot realiza programe personalizate de conservare a patrimoniului scris, de cercetare pentru recuperarea istoriei și transmiterea ei, ”sine ira et studio”, urmașilor.

Corina DERLA

februarie 2020

  •  
  •