Elena Ciobanyan

Teatrul nu poate muri niciodată, spune actorul Hrachya Harutyunyan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

          Talentatul actor şi regizor Hrachya Harutyunyan, de la Teatrul Dramatic ¨Hrachya Ghaplanyan¨ din Erevan, s-a născut la  14  februarie, 1961, la Erevan. Între anii 1979-1981 a studiat în cadrul studioului de muzică uşoară şi circ al Uniunii ¨Hayhamerg¨. În 1984 a terminat secţia actorie a Universităţii de Artă şi Teatru din Erevan. Din 1978 a început să lucreze la Teatrul Dramatic ¨Hrachya Ghaplanyan¨ din Erevan. A avut o serie de reprezentaţii şi în S.U.A. În anul 2006 i-a fost acordat titlul de ¨artist de onoare al Republicii Armeniei¨, iar în 2012 a devenit laureat al Premiului de stat al Republicii Armenia.

Hrachya Harutyunyan reprezintă o artă de un înalt nivel nu numai pe scenă, ci şi în viaţă. El a jucat în numeroase filme şi piese de teatru ca: ¨Isus din Nazaret¨, ¨Chao¨ «Չաո», ¨Romeo şi Julieta¨, ¨Hamlet¨, ¨Julius Caesar¨, ¨Khor Virap¨ «Խոր Վիրապ»,, ¨Umbr㨠 «Ստվեր» etc., şi în filmele ¨Omorâţi pe bărbat¨«Սպանել տղամարդուն»,, ¨O lună în sat¨«Մի ամիս գյուղում»,, ¨În lift¨«Վերելակում», ¨Casa de corecție a lui Charenţ” «Չարենցի ուղղիչ տունը»¨, ¨Femeia învingătoare¨«Հաղթանակած կինը»,, ş.a. S-a evidenţiat în rolul lui Isus din Nazaret din piesa “Isus din Nazaret şi cel de-al doilea ucenic” «Հիսուս Նազովրեցին և նրա երկրորդ աշակերտը», a dramaturgului Perch Zeituntsyan şi rolurile de piese de Shakespeare. Pentru un actor este foarte important cu cine joci pe scenă. În viaţa sa profesională a jucat un rol deosebit maestrul Khoren Abrahamyan, care, spre convingerea lui H. Harutyunyan, era un om şi actor profund, uimitor de talentat, interesant, un profesionist. El îi apreciază de asemenea pe prima sa colegă Tatevik Ghaplanyan, pe Arthur Utmazyan, Lika şi Luiza Ghambaryan. Pentru a afla în ce etapă se află teatrul armean şi, în general, arta astăzi, am discutat cu actorul H. Harutyunyan.

 Domnule Harutyunyan, ce culoare are viaţa pentru dvs.?

 Toate culorile. Natura este mult mai înţeleaptă decât omul. Iar în cazul lipsei unei culori, fără îndoială, în viaţa noastră va lipsi ceva important. Iar eu nu aş dori acest lucru.

Natura este mai înţeleaptă decât omul?

Desigur. Nu trebuie să ne îndoim în această privinţă. Natura este mult mai înţeleaptă şi în acelaşi timp răbdătoare, dar noi, din păcate, n-o tratăm în acelaşi fel, şi,  iată rezultatul. Ştiţi, tema aceasta este eternă şi deseori discutată de către diferiţi specialişti. De exemplu, schimbarea fiinţei umane, atât în relaţiile interumane, cât şi în viaţa cotidiană, o văd cu ochii mei.

În ce fel s-a schimbat teatrul modern armenesc faţă de teatrul din perioada sovietică?

Teatrul este o artă vie şi este în continuă schimbare. Ea se poate îmbolnăvi la un moment dat şi apoi să se vindece, poate deveni neinteresant, după care mai interesant.

Dar teatrul poate muri?

Teatrul nu poate muri niciodată. De multe ori ascult că teatrul nu mai este viu, că într-o zi poate muri ş.a.m.d., dar mi se pare că aceste vorbe sunt pur şi simplu fraze, pe care le repetăm mereu. Teatrul nu poate muri. El este arta cea mai longevivă. Deoarece astăzi tehnica s-a dezvoltat atât de mult, comunicarea vie este cea care ne lipseşte şi de care avem nevoie cel mai mult.

Meseria de actor este  dificilă?

Actoria este foarte grea şi necesită un studiu mai aprofundat. Deseori ne plângem de faptul, că tinerii habar n-au ce este de fapt această profesie, dar din păcate deseori nici adulţii nu ştiu. De exemplu, înainte de a se filma  «Խաչագողի հիշատակարանը»,după romanul lui Raffi  (regizat de H. Keshishyan), am citit scenariul respectiv de o sută de ori, pentru a înţelege ideea, concepţia. Dar acesta nu înseamnă că sunt un erou, ci este doar o formă normală de muncă, chiar o obligaţie  pentru un actor.

          În ultima vreme telenovelele şi cei care apar în ele sunt criticaţi aproape continuu.  Ce este acesta, un viciu sau realitate?

Se vorbeşte despre neimportanţa acestor telenovele dar acest gen trebuie să existe atât timp cât el va trebui să existe. şi va exista încă. Nu împotriva telenovelelor trebuie să  luptăm, ci împotriva prostului gust şi a amatorismului. În cele din urmă fiecare dintre noi trebuie să se ocupe de meseria sa. În realitate nu sunt teme sau idei proaste, ci deficienţe şi neprofesionalism. Pentru mine cel mai important lucru este modul în care lucrezi, calitatea muncii şi atitudinea faţă de munca pe care o prestezi. Prin urmare, trebuie să învăţăm mai bine şi  să  abordăm într-un mod mai profesionist fiecare meserie, fie că este vorba despre artă, sau alt domeniu.

În final actorul a adăugat că prin munca sa încearcă să scoată în evidenţă ceea ce merită să fie schimbat şi, ulterior, dezvoltat.

Elena Ciobanyan

 

 

  •  
  •