Mihai Stepan Cazazian

TEATRU / “Ȋn largul mãrii”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Asearã, 17 Ianuarie 2017, pe un ger tãios şi o ninsoare zãpãcitã, la Nottara s-a jucat piesa “Ȋn largul mãrii” de Slawomir Mrozek, o piesã ȋn patru personaje pus ȋn scenã de aceastã datã de Compania Sbaroc; regia Vinicius Tomescu, costume Cristina Neacşu; distribuția: Mircea Drȋmbãreanu, Florin Kevorkian, Dan Murzea şi Simona Maican.

Deşi piesa este aşezata ȋntr-un cadru neutru “largul mãrii”, fiind scrisã ȋn anii ’80, ȋn plin comunism, autorul dorindu-şi “internaționalizarea” şi neutralitatea spațiului, cel mai probabil din pricina cenzurii, percepția mea asupra piesei este uşor distorsionatã şi adaptatã trãirilor imediate şi cotidiene; ceea ce ȋnseamnã ca noi, ca societate, şi noi ca indivizi am ieşit din cutia comunismului simțind, gândind şi adaptându-ne noilor realitãți.

O comedie neagrã, ȋn care unul din personaje trebuie sacrificat ȋn aşa fel ȋncât restul sã supraviețuiascã naufragiului. De fapt o alegorie a vieții asupra morții. Personajele, fiecare din ele, conştientizeazã importanța propriei existențe ȋn contextul neimportanței existenței proprii ȋn ochii companionilor de drum. Un ritm alert, zgomotos, agitat pentru nimic pânã la urmã, cãci ȋntreaga intrigã de fapt este țesutã ȋn jurul personajului – jertfã, ȋn condițiile ȋn care din exterior sosesc douã personaje pasagere. Aşadar izolarea era doar una ȋnchipuitã de cei trei naufragiați. E drama concretã a unei națiuni care aparent pluteşte ȋn derivã şi care se ghideazã conform unor cutume şi reguli definite de clasa asupritoare asupra clasei slabe. Şi, cum proverbul “unde-s doi puterea creşte” balanța ȋnclinã cãtre sacrificarea celui mai slab.

Costume neobişnuite fațã de ceea ce-mi ȋnchipuiam, o abordare ȋndrãzneațã, actori impecabili, o adaptare reuşitã ȋn care nevoile primare ȋnving orice obstacole….”vrem mâncare”, şi, pentru ȋmplinirea acestui deziderat nimic nu stã ȋn calea luptei pentru supraviețuire.

O orã şi zece minute de cugetare adâncã asupra importanței individului şi a societãții ȋn ansamblul ei, presãratã ici colo cu glume situaționale care stârnesc o aparentã veselie. Totuşi, ȋndelung timp dupã, am rãmas ȋntr-o tãcere lucie rãtãcind pe strãzile de-acuma pustii ale oraşului ȋnghețat.

Mulțumesc pentru o searã memorabilã Companiei Sbaroc şi vã recomand sã mergeți sa-i vedeți. Meritã!

de Maria Erzian

 

  •  
  •