Mihai Stepan Cazazian

Tarkovski în Armenia

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
10321000_465500290261670_5243460577387403544_o

Tarkovski si Bagrat Hovhannisian

După cum am anunțat și în pagina  araratonline, pe 28 iunie a avut loc la Muzeul Țăranului prezentarea filmului  STRUGURII ACRI (1973), în regia lui Bagrat  Hovhannisian. Producătorul artistic al filmului a fost genialul Andrei Tarkovski! Întâlnirea dintre cei doi se produce de-a lungul vremii pe două planuri: actor-regizor, regizor-regizor. Amănunte ale acestor legături interesante și creative au fost prezentate de amfitrionul evenimentului, Ionuț Dumitrescu.

În prezentarea de la Muzeul Țăranului,  despre Tarkovski și legăturile sale cu Armenia, a fost inclus și fragmentul de mai jos publicat în urmă cu mai mulți ani într-o revistă armenească.

Redăm acest fragment tradus de prietenului nostru Sergiu Selian un pasionat, la rîndul său, al filmului.

Despre conexiunile reputatului regizor rus Andrei Tarkovski cu armenimea s-a publicat câte ceva în presă. Este binecunoscut că el a avut legături și relații apropiate cu numeroși armeni. Se știe, de asemenea, că în 1960, pe când era student la Institutul cinematografic unional și își pregătea filmul de diplomă, scurt-metrajul Compresorul și vioara, a filmat câteva secvențe în Piața Lenin din Erevan. Totodată, există informații că în 1965 Tarkovski a vizitat Armenia. S-au păstrat ca prin minune câteva cadre, precum și fotografii, realizate de Levon Atoianț. În schimb, se știe prea puțin despre o altă vizită în Armenia, mai lungă și mai eficientă. De data aceasta, prilejul l-a constituit filmul regizorului armean Bagrat Hovhannisian, Teascul*. Relațiile apropiate dintre Hovhannisian și Tarkovski fuseseră până atunci „consfințite“ prin două dintre creațiile regizorului rus: Hovhannisian lucrase ca regizor-stagiar la Andrei Rubliov, iar în Solaris deținuse un rol secundar. Și iată, în 1972, lansându-se în realizarea primului său film, Hovhannisian apelează la experimentatul regizor. În jurnalul lui Andrei Tarkovski, s-au păstrat însemnări care oferă informații prețioase despre acele zile. Astfel, în martie 1972, Tarkovski a scris: „A venit Bagrat Hovhannisian. Mă roagă să devin directorul artistic al filmului său care se va turna pe baza unui scenariu de Hrant Matevosian. Nu doresc deloc asta.“ Să remarcăm, totuși, că până atunci Tarkovski avusese o contribuție serioasă la aprobarea debutului lui Hovhannisian ca regizor și chiar expediase o scrisoare la „Hayfilm“ (Armenfilm). Așa că era de la început exclus refuzul. Citim însemnarea din 7 mai a jurnalului lui Tarkovski: „Am fost împreună cu Larisa la Erevan. Proiectul lui Bagrat e cam nesigur. Nu apucă să înceapă filmările. A devenit cam sâcâitoare pentru mine colaborarea cu armenii.“ Amintirile din acele zile spun, însă, altceva. Fiica lui Bagrat Hovhannisian, Nune, povestește: „A fost la noi în casă, mi-amintesc bine ziua aceea. Tata, el și bunicul erau cu toții băuți și fericiți. Tarkovski ședea lângă bunicul, care nu știa o boabă rusește, bunicul adusese de undeva o vodcă bună și ei beau și se îmbrățișau.“

Este posibil ca tensiunea interioară și nemulțumirea lui Tarkovski să fi fost cauzate de soarta noului său film. El se pregătea să plece la festivalul de la Cannes, la care urma să fie prezentată noua sa creație, Solaris, or în acea perioadă de preparative fusese nevoit să meargă la Erevan, unde era cufundat în gânduri, fiind preocupat de grijile lui. În iunie, la înapoierea de la festivalul de la Cannes, Tarkovski se referă din nou la călătoria în Armenia, scriind în jurnal: „Am fost împreună cu Larisa în Armenia, pentru lucrul lui Bagrat și problemele Biroului de propagandă. Cu Bagrat treaba nu stă prea bine. Am impresia că nici el nu știe ce să facă la Teascul lui. Băiatul nu-i bun, scenariul și dialogurile sunt pur și simplu proaste, nu-s bune de nimic. Nu știu, doar nu puteam să rămân pe veșnicie la ei. La Biroul de propagandă nu s-a rezolvat nimic cu remunerația. Deși Ghucasian vreme de câteva luni solicitase întruna vizita noastră, noi n-am primit nimic. Ori ne-au păcălit, ori pur și simplu nu știu să lucreze. Împreună cu Hayrian și cu Razmic Madoian, am plecat în Zanghezur. Era un loc încântător.“ Ghevorg Hayrian era președintele Comitetului de stat al cinematografiei din RSS Armeană, iar Madoian – directorul studioului „Hayfilm“.

De fapt, despre deplasarea la Zanghezur s-a păstrat o scurtă relatare în memoriile literatului Levon Mcrtcian care, probabil, a făcut parte din acel grup. Acesta scrie: „…De la Sisian ne-am îndreptat spre Goris. După vreo 15 km, ne-am oprit la așa-numita Lespedea buricului. Piatra aceea e bine cunoscută în Zanghezur. Femei care nu pot rămâne însărcinate se culcă pe burtă pe o proeminență a ei care a devenit lucioasă de cât a fost frecată de burțile a mii de femei; se culcă și treaba e gata. Soția lui Andrei Tarkovski (ei au de-acum câțiva copii) nu de alta, dar în joacă, s-a culcat pe lespede. La ce-ți trebuie? Și fără asta avem probleme – a exclamat Andrei Arsenevici.“

S-au mai păstrat amintirile lui Hrant Matevosian din acele zile: „A fost invitat pentru o vizionare și a adus cu el filmul său, Solaris. M-a invitat să-i văd noul film, dar chiar cu o zi în urmă văzusem Andrei Rubliov și i-am spus – în mod intenționat nu voi veni să-ți văd noul film pentru că mă tem ca nu cumva impresia lăsată de Rubliov să se cam degradeze, imaginea ta păstrată în mine să se degradeze… Cât a rămas la Erevan, pot spune că întrucâtva ne-am împrietenit. Ne-am întâlnit și la mine acasă. Am stat de vorbă îndelung și, deși mă socotesc nu fără pretenții scriitor, totuși atunci am fost doar un spectator obișnuit și un admirator al său. Așa mi se întâmplă întotdeauna în fața marilor talente: devin un cititor și un spectator obișnuit, plin de respect. Întâlnirea la mine acasă mi s-a întipărit ca o demonstrație de înțelegere și afecțiune reciprocă.“

Se pare că amintirile unuia dintre protagoniștii Teascului, actorul Sos Sarghisian, se referă și ele la acele zile. Sos Sarghisian, care a avut o interpretare excelentă și în Solaris, a povestit cu un prilej că la Erevan Tarkovski stătea la hotelul Ani și odată, când nu era filmare, ei doi coborâseră în defileul râului Hrazdan să se scalde. „La înapoiere, nu era nicio mașină și am fost nevoiți să urcăm pe jos. Deodată, am văzut o conductă uriașă înfiptă în mal, din care se revărsa o apă înspumată, albicioasă. M-am uitat la Andrei, el s-a uitat la mine, am coborât tăcuți, ne-am dezbrăcat și ne-am băgat sub apă. Era o fericire…“

Contactele și problemele lui Tarkovski în Armenia nu se încheie aici. S-a păstrat o însemnare din 18 septembrie în jurnalul său, în care stă scris: „M-a sunat Razmic de la Hayfilm. Mă roagă ca la întoarcerea din Italia să mă duc la Bagrat. Are nu știu ce încurcături. În orice caz, nu-i o persoană prea capabilă. N-are imaginație. Trebuie să-i expediez de urgență monologul final al lui Vahe, altfel are să se găsească într-o situație fără ieșire.“ Să remarcăm că, în cazul filmului Teascul și al regizorului său, Tarkovski vedea totul în culori cam întunecate. Creația lui Bagrat Hovhannisian, ieșită pe ecrane în 1973, nu numai că a fost reușită, dar a avut și parte de o primire călduroasă. Iar dezacordurile dintre cei doi regizori trebuie explicate prin deosebirea dintre viziunile lor. La urma urmelor, lumea cinematografiei este înainte de orice o lume a individualităților, în care fiecare lasă amprenta sa și își clădește propriul destin de artist.

 Hovic Cearkhcian

* În original, cuvântul հնձան are mai multe înțelesuri similare și trebuie ales cel potrivit în contextul filmului.

  •  
  •