Mihai Stepan Cazazian

Tabăra

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

În primul rînd trebuie spus că Tabăra de vară a tineretului armean, ce a avut loc la Suceava în perioada 11 – 15 august, a fost un succes. Sigur că orice lucru este perfectibil. Sigur că, şi în acest caz, avem chibiţi care încearcă să demonstreze altceva. Dar dincolo de acestea şi de critica, de multe ori, constructivă nu putem să nu observăm că această acţiune, ce nu are termen de comparaţie în activitatea postdecembristă a comunităţii noastre a reuşit, în doar cîteva zile, să recreeze un spirit de armenitate, dacă pot spune aşa, în rîndul tinerilor armeni. De ce să recreeze ? Pentru că, trebuie să recunoaştem, mulţi din tinerii noştri nu prea erau ataşaţi de comunitate, în general, ca să nu mai vorbim de interesul pentru cultura sau istoria noastră. Nu analizăm aici motivele pentru care s-a ajuns aici. Ar trebui să deschidem o astfel de dezbatere, poate, la viitoarea tabără. Cert este că la această primă întîlnire a tineretului am asistat la momente cu adevărat unice. De la slujbele de dimineaţă, oficiate de Arhimandritul Datev Agopian, la conferinţele pe diferite teme despre cultura, istoria, religia armeană şi economia mondială de la seri de dans la focul de tabără din ultima seară. Ce pot spune este că cele cîteva zile au fost prea puţine în raport cu dorinţa organizatorilor de a oferi tinerilor cît mai multe informaţii. De aceea tabăra de anul viitor va trebui să ţină cont de acest fapt şi să se desfăşoare pe parcursul a cel puţin 7 zile. Trebuie spus că organizarea a fost  la cel mai înalt nivel graţie locaţiei, Hotelul Zamca din apropierea mănăstirii noastre şi datorită celor care au coordonat acţiunea. Mă refer aici la tinerii Vahe Hovaghimian  şi  Hrant Jaghinyan. Dar şi la vicepreşedintele UAR, Sirun Terzian. Cooperarea dintre reprezentanţii Bisericii şi ai Uniunii precum şi finanţarea din partea celor două instituţii au completat fericit acest prim eveniment care se doreşte a fi anual. Şi dacă acum au participat tineri armeni doar din România dorinţa organizatorilor este ca anul viitor, cînd se împlinesc 500 de ani de la ctitorirea mănăstirii Hagigadar, la Suceava să vină şi tineri din Diaspora. Pentru că ei tinerii, vorba sloganului acestei tabere, vor făuri viitorul acestei comunităţi.

  •  
  •  

2 Responses to Tabăra