Mihai Stepan Cazazian

Sute de pelerini armeni si oaspeti de seama prezenti la sarbatorirea a 500 de ani de la construirea Mănăstirii Hagigadar

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Câteva sute de armeni din ţară şi din străinătate au fost prezenti, in cursul zilei de duminică, la mănăstirea Hagigadar, din judetul Suceava, la slujba oficiată de Sanctitatea Sa Karekin II, Catolicos şi Patriarh Suprem al tuturor armenilor, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la ctitorirea acestei mănăstiri.

Sanctitatea Sa Karekin II, Catolicos şi Patriarh Suprem al tuturor armenilor împreună cu Înalt Prea Sfinţitul Episcop Datev Hagopian, primat al Diocezei armenilor din România şi un sobor de preoţi a oficiat, duminică, la biserica mănăstirii Hagigadar din apropierea municipiului Suceava, Sf. Liturghie, cu ocazia hramului mănăstirii care în acest an împlineşte 500 de ani de la construirea acestui lăcaş.

La slujbă au asistat sute de armeni, o parte în biserică, iar cei mulţi au ramas sa urmăreasca slujba din curtea mănăstirii, la ecranul unui televizor.

În ciuda ploii torenţiale, sutele de pelerini au aşteptat finalul slujbei pentru a primi strugurii sfinţiţi, iar unii dintre ei au urcat în genunchi atât dealul pe care este amplasată biserica „Adormirea Maicii Domnului” a acestei mănăstiri, dar au şi înconjurat în genunchi biserica cu speranţa îndeplinirii dorinţelor.

Potrivit tradiţiei, credincioşii urcă în genunchi dealul pe care se află biserica Hagigadar, care în traducere înseamnă “biserica dorinţelor”, iar apoi înconjoară tot în genunchi biserica pentru a li se îndeplini dorinţele.

Totodată, Sanctitatea Sa Karekin II a sfinţit „khacicar-ul” o cruce de amintire ridicată în cinstea donatorilor mănăstirii.

La această slujbă au participat preşedintele Uniunii Armenilor din România, senatorul Varujan Vosganian, deputatul minorităţii armene din România, Varujan Pambuccian, ambasadorul Republicii Armenia la Bucureşti, Hamlet Gasparian, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Victor Opaschi, preşedintele Consiliului Judetean Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul de Suceava, Florin Sinescu şi primarul Sucevei, Ion Lungu.

Primarul Sucevei a oferit Sanctităţii Sale Karekin al II-lea, diploma de cetăţean de onoare al municipiului Suceava, iar familiei Hagop și Ica Kouyoumdjian, din Statele Unite, o diplomă de excelenţă pentru contribuţia acestora la finanţarea lucrărilor de restaurare ale mănăstirii.

http://www.newsbucovina.ro

 

  •  
  •