Redactor

SURSE SCRISE ALE TRADIŢIEI ARMENILOR DIN EUROPA RĂSĂRITEANĂ, ORIGINARI DIN ANI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

6  Î.P.S. Episcop DATEV  HAGOPIAN

Conform tradiţiei, care şi-a găsit expresia scrisă în Suplimentul „Istoriei” lui Abraham III Cretaţi (Catolicos, 1734-1737), precum şi în colofonul „Sinaxarului” scris în anul 1694 în satul Nisvita din Noul Nakhicevan, se spune că după căderea oraşului Ani*, o parte dintre aneţi** emigrează la Astrahan, apoi de acolo trec în Crimeea, iar după cucerirea Crimeii de către turci, emigrează din nou în Ucraina, Polonia, apoi în Moldova şi în Ţara Românească, precum şi într-o serie de ţări europene 1).

Pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, din iniţiativa împărătesei Ecaterina II a Rusiei, armenii din Noul Nakhicevan (azi o parte din oraşul Rostov-pe-Don, Federaţia Rusă) s-au instalat aici. Din această cauză, ei se socotesc veniţi din Crimeea şi, deoarece armenii din Crimeea veniseră de la Ani, prin urmare, se consideră şi ei aneţi.

În colofonul păstrat în satul Nisvita din Noul Nakhicevan care, după cum am amintit, a fost scris în 1694, se spun următoarele despre armenii din Crimeea: „Deoarece suntem generaţia Pahlavuni*** din marele oraş Ani, care se află în districtul Shara din provincia Shirakavan, reşedinţa regală a Bagratizilor****, marele nostru Ani a fost oraş-reşedinţă a principilor şi nobililor.”2) Amintitul colofon al acestui manuscris este intitulat „Istoria plecării populaţiei din propria patrie – oraşul Ani.”

Leo***** scrie despre conştientizarea de a fi generaţii de aneţi, emigranţi armeni de pe suprafeţe întinse, din Crimeea până la Kiev şi Lvov şi, de acolo, până în Polonia, Ungaria şi Ţările Române: „Aniul era dat uitării, dar aneţiul nu era uitat. Era o mândrie să fii aneţi, căci Aniul însemna numele unui popor ales, cu o înaltă cultură, nobil şi uimitor de capabil. Pentru armeni, nicio provincie, niciun oraş nu ajunsese vreodată la un titlu nobiliar atât de înalt. Era o mare mândrie să fii aneţi, deşi, de fapt, a fi aneţi însemna să fii un rătăcitor, lipsit de patrie, pribeag sub cer străin. Soarta crudă îl alunga pretutindeni, un emigrant asemenea acestuia nu existase vreodată în neamul   armenilor.”3)

Suceava_armenische_kirche

                A fi generaţii de aneţi devine, pentru armenii din Europa, o conştiinţă de sine aparte. În schimbul ruinelor Aniului, coloniile de emigranţi, create de ei, păstrarea vie a chipului spiritualităţii Aniului, dorinţa strămutării într-o zi a gloriei de odinioară a capitalei Bagratizilor s-au transformat într-o idee care menţine în viaţă sentimentul naţional. Să apelăm din nou la Leo: „Aneţiul se deplasează în diferite părţi ale Armeniei. El a trecut dincolo de frontierele Asiei şi s-a răspândit într-un număr imens  de ţări îndepărtate, precum Crimeea, Polonia, Ungaria. Dar el duce cu sine comportamentul său de aneţi. Iar pe vremea când, pe malurile Akhurianului******, doar scorpionii se strecurau printre măreţele ruine ale palatelor, bisericilor, zidurilor, cea de-a treia sau a patra generaţie de aneţi emigranţi, aşezaţi în ţinuturile Crimeii, făureau colofoane, în care, descriind soarta lor nefericită, jalnicul prezent, se consolau, amintindu-şi de trecutul îndepărtat, de faptul că emigraţia armeană din Crimeea provenea de la Ani.”4)

Despre emigrarea de la Ani spre Europa sunt consemnate diferite date după 1045, când oraşul a fost cucerit de trupele bizantine, după 1064, când oraşul a fost cucerit de 7selgiucizi şi, în sfârşit, în 1313, când oraşul a fost distrus în urma cutremurului. Această ultimă dată este amintită mai des, nu pentru că este mai apropiată de perioada emigrării armenilor în Europa, ci pentru faptul că are şi o semnificaţie spirituală. Conform tradiţiei, Aniul este distrus în urma unui blestem, iar  blestemul oraşului distrus îi urmăreşte pe locuitorii şi urmaşii lui de odinioară. Transformaţi în pribegi, ei ajung până în Crimeea, iar de acolo, în diferite oraşe din Europa. Aşadar, conform acestei tradiţii, nu cutremurul a fost cauza, ci urmarea blestemului.

Conform unei tradiţii, care datează din Evul Mediu, Aniul era socotit distrus nu în urma cutremurului, ci a blestemului lui Hovhannes Erznkaţi*******, despre care aminteşte şi continuatorul „Istoriei” lui Abraham III Cretaţi 5), ca atare se socotea că blestemul căzut asupra oraşului se extinsese şi asupra locuitorilor lui, din care cauză emigrau întruna dintr-un loc în altul. Însă, Simeon Lehaţi********face o deosebire între Ani şi cei veniţi de la Ani, considerând că blestemul căzuse asupra celor rămaşi acolo, iar cei plecaţi fuseseră binecuvântaţi, aşa cum, în antichitate, când fuseseră distruse Sodoma şi Gomora, scăpat de acolo cu cei apropiaţi, Lot s-a salvat şi a trăit asemenea lui Noe, pe când ceilalţi au pierit odată cu potopul.6)

El scrie despre armenii din Polonia: „Şi se spune că armenii de aici au venit de la Ani”.7)

Subliniind şi el originea de aneţi a armenilor din Polonia, Minas Păjăşkian*********  scrie că aneţii au venit, mai întâi, în Polonia şi acolo s-au concentrat la Lvov, unde au ctitorit edificii celebre şi au stabilit Scaunul episcopal. Scriind că aneţii au venit, mai întâi, în Polonia, Păjăşkian încearcă să argumenteze, datorită elementului aneţi, stabilirea la Lvov a centrului episcopal al armenilor din Europa Răsăriteană.Astfel, tradiţia de a fi venit de la Ani era într-atât de consacrată, încât joacă un rol precis până şi în sistemul clerical al Bisericii Armene.8) Aşa  încât, comunitatea armeană din Lvov este considerată moştenitoare a unor urmaşi ai aneţiilor.

Pentru  consacrarea unor obiecte materiale ale moştenirii spirituale, s-a spus că o parte din obiectele liturgice din Lvov a fost adusă de la Ani:”Aneţii au adus cu ei vechi obiecte liturgice, precum şi un frumos manuscris al unei „Evanghelii” din anul 1010.”9) În acest articol, se spune, ca o generalizare: „Aneţii au creat în Polonia o comunitate distinctă, al cărei nivel ridicat a stârnit adeseori invidia localnicilor şi a dat loc la contestaţii.”10)

Pe baza a numeroase asemenea dovezi, Leo scrie, tot ca o generalizare: „Pe pământul Europei, în decursul secolelor, emigrantul aneţi a dat uitării totul, atât limba, cât şi tradiţiile sale naţionale, dar niciodată n-a uitat şi nici acum nu uită un lucru, faptul că el este originar din oraşul Ani.” 11)

Prin părţile româno-moldovene, Suceava devine loc de prim popas al urmaşilor unor aneţi. După cum scrie Hagop Siruni**********, renumitul istoric armean din România: ”În Moldova, Aniul îşi făcuse prima aşezare la Suceava.”12)

Biserica Sfanta Cruce din Suceava 11Pe baza unor izvoare medievale armene şi a unor legende auzite în mediul armenilor din România, Dimitrie Dan***********, preot al Bisericii Ortodoxe Române, scrie în mod asemănător la sfârşitul secolului al XIX-lea: ”Originea armenilor care trăiesc în nordul Moldovei se dovedeşte, de asemenea, printr-o tradiţie ce se păstrează credincios la armenii din Suceava, după care mulţi armeni emigraseră din patria lor în urma devastării capitalei Armeniei de un cutremur în anul 1313 şi se aşezaseră în Suceava; armenii ardeleni îşi deduc originea tot de la capitala Ani.”13)

Acest  oraş românesc este cunoscut în cronicile armene cu diverse transcrieri – Sciova, Sociov, Siciov, Suciov, Şeciov şi cu o serie de alte forme asemănătoare. Aşa cum scrie B.P.Haşdeu: „…Însă armenii alcătuiau o lume aparte în Suceava.”14)

Suceava, în care fuseseră ctitorite mănăstiri, este celebră şi prin faptul că este singurul oraş din Europa în care s-au construit şase biserici************ şi două mănăstiri armene, toate întemeiate în secolele XV-XVI. După cum consemnează, în 1608, scribul Simeon Lehaţi în cunoscutele sale „Note de călătorie”: „În acest oraş erau 400 de case ale armenilor, trei biserici de piatră şi două mănăstiri, tot de piatră, în afară de oraş, foarte frumoase şi impunătoare, una în apropiere de oraş, cealaltă la o depărtare de două mile.”

Minas Păjăşkian a intitulat cunoscuta sa lucrare dedicată armenilor din Europa Răsăriteană:”Călătorie în Polonia şi în alte părţi locuite de armeni, urmaşii celor originari din Ani”,

Chiar titlul acestei lucrări subliniază că, în aceste ţări, coloniile armene au luat naştere cu armenii sosiţi de la Ani. Până să scrie despre comunităţile armene din ţările prin care a trecut, ca pe o istorie generală a tuturor, el prezintă istoria Aniului, cu următoarele subtitluri:

„Partea întâia, ca o informare despre ani şi aneţi

„Regii Aniului”

„ Trădarea Aniului

„Cucerirea Aniului”

„Ultima distrugere a Aniului”

„Risipirea aneţiilor

Iată că această „Risipire a aneţiilor”, adică distrugerea Aniului, se transformă în punctele de pornire ale formării coloniilor armene din Europa.

Aceste abordări bisericeşti naţionale ale armenilor din România sunt exprimate în mod concentrat în structura arhitectonică a bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Bucureşti – catedrala Arhiepiscopală Armeană din România. Arhitectul român, care a construit biserica, la începutul secolului al XX-lea, fusese în Armenia; el văzuse Sf. Ecimiadzin*************şi Aniul. Arhitectul a proiectat apoi biserica, astfel încât ea seamănă în exterior cu Catedrala de la Sf. Ecimiadzin, iar în interior cu Catedrala din Ani.

Graţie acestei contopiri a semnificaţiilor naţional-spirituale ale Aniului şi Sf. Ecimiadzin, armenii din România au reuşit, vreme de peste şase sute de ani, să păstreze caracterul lor naţional pe aceste îndepărtate maluri ale Dunării.

Traducere din limba armeană şi note  de

MADELEINE KARACAŞIAN

*Ani = A fost capitala Regatului Armean cu acelaşi nume al dinastiei Bagratuni. Capitala s-a mutat acolo în anul 961 şi a dăinuit, cu unele întreruperi,  până în anul 1236. (N.Tr.)

1) „Istoria” catolicosului Abraham III Cretaţi (în arm.), Vagharşapat, 1872, pag.109, precum şi „Arhiva istoriei armenilor”, lucrare de preotul  G. Aghaneanţ (în arm.), vol. IX, Tiflis, 1911, pag. .489-490.

**Aneţi= Este formula pe care o vom folosi şi în limba română, pentru a desemna pe armenii de la Ani. (N.Tr.)

***Bagratizi = Dinastie princiară armeană (886-1045), ai cărei descendenţi au domnit în Regatul Armean. (N.Tr.)

2)„Arhiva Istoriei Armenilor”, (în arm.), vol. IX, partea întâia, Catolicosul Hovsep Arghutean, lucr. Preotului G. Aghaneanţ,Tiflis, 1911, pag.490.

****Pahlavuni = Familie de nobili armeni din timpul dinastiei Bagratizilor. (N.Tr.)

*****Leo = Este pseudonimul lui Arakel Babakhanyan (1860-1932), renumit istoric armean. (N.Tr.)

3) Leo, „Ani, Culegere de opere”, (în arm.) vol VIII,  Erevan,1985, pag.185.

******Akhurian = Râu în sudul Caucazului, care izvorăşte din Armenia. (N.Tr.)

4)Leo, „Ani, Culegere de opere” (în arm.) vol. VIII, Erevan,  1985,pag. 186.

 

******* Hovhannes Erznkaţi  (c.1230-1293), poet şi filozof medieval armean. El este autorul unor cuvântări, scrieri canonice şi hermeneutice, pilde şi versuri.(N.Tr.)

5) „Istoria” Catolicosul Abraham III Cretaţi (în arm.), Vagharşapat, 1872, pag.107.

* *******Simeon Lehaţi (1584-1637) = Călător, scrib armean. În perioada 1606-1619, a călătorit în Polonia, Ţările Române, Bulgaria, Grecia, Armenia, Siria, Palestina, Egipt etc. Apoi s-a instalat la Lvov, unde a fost profesor (1624-1627). Între 1619 şi 1625, a redactat o valoroasa lucrare intitulată „Note de călătorie ”(în arm..), publicată la Viena în 1936 (N.Tr.)

6)Simeon Lehaţi, „Note de călătorie…” (în arm.),Viena, pag.346.

7)Simeon Lehaţi, „Note de călătorie…”    „         ,     „      „     „

********* Minas Păjăşkian (1777-1851) = Preot şi lingvist armean, membru al Congregaţiei Mekhitariste din Veneţia. Autor al lucrării „Călătorie în Polonia şi în alte părţi locuite de armeni, urmaşii celor originari din Ani” (în arm.), 1830. (N.Tr.)

8)Minas Păjăşkian, „Călătorie în Polonia…” (în arm..), Veneţia, 1830, pag.94.

9)„O privire asupra armenilor din Polonia”, revista „Handes Amsorya” (în arm..), Viena, 1908, pag.302.

10)În acelaşi loc.

11)Leo, „Ani, Culegere de opere” (în arm..), vol VIII, Erevan, 1985, pag.186.

********** Hagop Siruni (1890-1973) = Pseudonimul literar al lui Hagop Djololian,  armenolog, orientalist, istoric, jurnalist, poet, primul traducător al unor poeme eminesciene (1939), redactor al unor publicaţii armene, precum şi al  anuarului în limba română „ANI”, avându-l ca mentor pe ilustrul Nicolae Iorga,. A scris volumul „Biserica Armeană pe pământ românesc”, tradus şi publicat în 2012 la editura „Zamca” din Bucureşti.(N.Tr.)

12)H.Dj.Siruni, „Biserica Armeană pe pământ românesc” (în arm.), Sf. Ecimiadzin, 1966, pag.97.

***********Dimitrie Dan (1856-1927),= Preot, istoric, folclorist român, membru corespondent al Academiei Române., autorul vol. „Armenii ortodocşi din Bucovina”, apărut întâi în limba germană la Viena, în 1891 şi tradus în limba română la începutul anilor 1920. Lucrare reeditată în 2012 la editura „Zamca” din Bucureşti.(N.Tr.)

13)Dimitrie Dan, „Armenii ortodocşi din Bucovina”, citat din versiunea în limba armeană, tradusă din germană de Păr. K. Kalemkearian, Viena,1891, pag.9.

14)B.P.Haşdeu, „Istoria toleranţei religioase în România”, 1868, pag.12-14.

************ Din care mai există doar trei. (N.Tr.)

************* Sf. Ecimiadzin = Scaun al Catolicosului, Patriarhului suprem al tuturor armenilor, conducător al Bisericii Apostolice Armene. Catedrala Sf. Ecimiadzin este cel mai vechi  lăcaş de cult  creştin din Armenia. Construcţia datează din anii 301-303. Sf. Ecimiadzin se află în actualul oraş Vagharşapat, la 20 km.distanţă de Erevan, capitala Republicii Armenia. (N.Tr.)

  • 43
  •