Mihai Stepan Cazazian

SUCEAVA / Sărbătoarea florilor de Sfânta Cruce

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

De câțiva ani s-a reluat obiceiul celebrării hramului de Sfânta Cruce la biserica armeană dedicată Sfintei Cruci din Suceava.

E hramul specific comunității armene din Suceava, alături de consacratul hram de la Hagigadar. E încă cald, membrii comunității se adună sâmbătă după-amiază în curtea casei parohiale și fiecare contribuie la prepararea delicioasei aganciabur. Ciorba fierbe peste noapte și este dreasă cum se cuvine de tanti Valerica.

 Cât timp fierbe ciorba, se face curățenie în biserică.  Florile pentru sfințit se așază în coroană, în preajma altarului. Se șterg cu grijă sfeșnicele și se refac ultimele retușuri. Se aduc flori la icoanele de pe altar.

Duminică dimineața se așază mesele, se supraveghează fiecare detaliu. Un miros subtil adie dinspre cazanul cu ciorbă. E greu de redat o asemenea aromă…

 Gazdele și invitații din Botoșani și Roman se îndreaptă către biserică. Aprind lumânări pentru vii și morți, așteaptă în tăcere începerea ceremoniei religioase.

 Armenii se regăsesc, își regăsesc originile, estompate de timp și de evenimente tragice. Vin copii, curioși de povestirile bunicilor, tineri ocupați în viața cotidiană, care doresc să știe mai mult despre neamul lor, prieteni ai comunității. Slujba în limba strămoșilor nu-i sperie, dimpotrivă! Își trag discret părinții sau bunicii de mânecă, să le explice ce înseamnă un cuvânt sau o expresie.

Preotul Mandalian explică semnificația acestei zile pentru armeni. După predică, credincioșii se îndreaptă spre altar, pentru a primi binecuvântarea, și iau câteva flori sfințite care, după tradiția armenilor de aici, păstrează sănătatea și prosperitatea în familie și pot fi  folosite când se dezlănțuie natura, alături de Lumânarea Pascală.

După ceremonia religioasă, s-a luat masa de prânz într-o atmosferă destinsă. Ce putem spune mai mult? Vreme bună, oameni frumoși, slujbă pe măsură și mâncare delicioasă!

                        Vă așteptăm cu mult drag printre armenii Bucovinei!

Corina DERLA

17 septembrie 2017

  • 16
  •