Mihai Stepan Cazazian

SUCEAVA / Parteneriat între UAR-sucursala Suceava și Biblioteca Universității ”Ștefan cel Mare”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

În luna aprilie a anului 2018 au fost puse bazele parteneriatului între Uniunea Armenilor din România sucursala Suceava și Biblioteca Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava.
Cei doi artizani ai parteneriatului, domnul Ioan Foit și doamna prof.dr. Sanda Maria Ardeleanu, directorul bibliotecii universitare sucevene, își doresc ca parteneriatul să nu rămână doar la nivel declarativ, scriptic.
De aceea, în timpul celei de-a doua ediții a Simpozionului dedicat Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor și a Zilei Bibliotecarului (23 aprilie 2018) a rulat filmul documentar dedicat memoriei victimelor Genocidului Armenesc: ”Recunoaște 1915!”, produs și regizat de Florin Kevorkian și Izabela Bostan.
A fost cel mai apăsător moment al prezentării, având în vedere că nu multă lume cunoaște calvarul națiunii armene din timpul primei conflagrații mondiale!
Asemenea parteneriate aduc în atenție contribuția majoră și de netăgăduit a tuturor popoarelor care locuiesc în Bucovina și care au făcut ca fața regiunii să arate distinct.
Se lucrează actualmente la alcătuirea programului comun interinstituțional, pentru evenimente de calitate pentru publicul interesat.

Suceava, Noiembrie 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *