Sub lespedea cuvintelor netraduse Din nou despre pietrele funerare armeneşti din zidul cimitirului catolic din Siret

Recent republicată în limba germană, dar pentru prima dată tradusă în româneşte, lucrarea profesorului bucovinean Victor Prelicz „Geschichte der Stadt Sereth und ihre Altenhumer” („Istoria oraşului Siret şi antichităţile sale”), ediţie îngrijită de arheologul dr. Bogdan Petru Niculică, în traducerea conf. univ. dr. Ioana Rostoş (Editura „Tipo Moldova” Iaşi, 2011), aduce o serie de informaţii lămuritoare cu privire la pietrele funerare cu inscripţii armeneşti din zidul cimitirului catolic din Siret.

„Cimitirul din zidul cimitirului”

Cu doi ani în urmă, într-un text intitulat „Cimitirul din zidul cimitirului”, publicat în „Monitorul de Suceava” şi în periodicul „Ararat” al Uniunii Armenilor din România, prezentam câteva date referitoare la armenii care s-au aşezat în Siret, din vremea când oraşul (Civitate Cerethensi) era capitala Moldovei, până la consemnările documentare din perioada Bucovinei austriece şi aduceam în atenţie lespezile funerare de gresie cenuşie din zidul cimitirului siretean.

Lespezi pe care mâini iscusite de meşteri pietrari au cioplit litere ciudate şi motive ornamentale meşteşugite, care amintesc de existenţa unei comunităţi armeneşti care a dispărut între timp din perimetrul localităţii.

„Armenii au o biserică de piatră”

Spuneam atunci că diaconul armean Minas Tokhateţi (Minas din Tokhat, autorul unui poem în care istorisea despre persecuţiile şi prigoana armenilor din anul 1551, un poem cu 110 catrene intitulat „Jelania asupra armenilor din Ţara Valahilor”) pomenea despre existenţa unor biserici armene în mai multe localităţi moldovene (biserici care au fost prădate şi ruinate, iar „cărţile armenilor s-au ars”), şi semnala alături de lăcaşurile de cult din Hotin, Iaşi, Vaslui, Botoşani, Roman, Suceava şi biserica din Siret.

Un călător străin care a străbătut Ţara Moldovei, Vlas Koicevic, scria la 7 iunie 1661 că la Siret „armenii au o biserică de piatră”.

Cu siguranţă că această biserică a armenilor a avut şi cimitirul ei, cimitir care însă a dispărut odată cu lăcaşul de cult.

“Lespedile armenesci, ce se află în cimitirul apusean”

 La ocuparea nord-vestului Moldovei de către austrieci (1774) şi anexarea teritoriului, cu numele de Bucovina, Imperiului Habsburgic (1775), generalul Gabriel baron von Spleny consemna, în teritoriul ocupat de trupele imperiale (în extensia sa maximă), o populaţie de 17.047 de familii, care locuiau într-un număr de 290 de localităţi, din care doar trei erau oraşe (Cernăuţi, Siret şi Suceava), iar restul sate şi cătune.

Din totalul acestor familii, 58 erau familii de armeni.

Când, aşa cum se consemna în “Revista Politică”, “oraşul Siret a început a înteresa pe archeologi”, au fost semnalate şi “lespedile armenesci, ce se află în cimitirul apusean”.

“Nu scim – scria publicaţia – ce vor fi conţinând ele dar credem că, îndată ce vor fi descifrate şi trăduse, le vom pute publica prin acest diar”.

O surpriză după 125 de ani de la publicare

 În materialul documentar pe care l-am cercetat până acum n-am găsit consemnări cu privire la descifrarea inscripţiilor de pe aceste lespezi şi nici referiri cu privire la provenienţa lor, dar o surpriză deosebită a apărut odată cu republicarea şi traducerea în limba română (după 125 de ani de la publicare) a lucrării profesorului Victor Prelicz.

Aşa cum subliniază arheologul dr. Bogdan Petru Niculică în textul introductiv intitulat „Victor Prelicz şi prima cronică istorică a oraşului Siret”, lucrarea (care a apărut în anul 1886) conţine „un volum important de date, care nu puteau fi sintetizate decât în urma unei munci de documentare de durată, completată de cunoştinţe relativ solide (la nivelul acelei epoci), din domeniul istoriei, numismaticii, epigrafiei, arheologiei”.

„Erau în total 13 pietre funerare, dintre care şase au fost zidite în zidul cimitirului”

Din istoria lui Victor Prelicz aflăm că „în anul 1867, consiliul orăşenesc din Siret a pus ca locul pe care se află şcoala de fete să fie nivelat, prilej cu care muncitorii au dat de o fundaţie veche…”.

La cca. 100 de metri depărtare s-a descoperit „fundaţia unei biserici catolice, construită în formă de cruce”, iar „la capătul sudic al acestei fundaţii se găsea postamentul unei clopotniţe, a cărei podea era pardosită cu pietre funerare armeneşti”.

Victor Prelicz consemnează că „într-un colţ erau clădite, unele peste altele, mai multe pietre funerare. Erau în total 13 pietre funerare, dintre care şase au fost zidite în zidul cimitirului, cu partea sculptată înspre exterior”.

Pietrele funerare armeneşti din „livada lui Mollner”

Profesorul bucovinean (care a urmat cursurile Gimnaziului greco-ortodox din Suceava, apoi cele ale Facultăţilor de Filosofie din Lemberg şi Viena) menţionează alte „opt pietre funerare armeneşti, din secolul al XVII-lea” descoperite în „livada lui Mollner, aflată la est de biserica parohială romano-catolică”. Câteva dintre ele „conţin, în traducere următoarele: 1 – Aceasta este piatra funerară a răposatului Agopşa, decedat acum în anul 1100 după calendarul armenesc (1651 după calendarul nostru) pe 30 ianuarie; 2 – Aceasta este piatra funerară a răposatului Marcu, care era fiul lui Sahag şi a decedat în anul 1102 (1653); 3 – Aceasta este piatra funerară a răposatului Ovanes a femeii sale Sartarrig şi a fiului său Schadbey. Domnul să se milostivească de sufletele lor. În anul 1108 (armenesc) miercuri; 4 – Aceasta este piatra funerară a lui Aswadur, fiul lui Hanigczan, decedat în anul 1100 (armenesc)”.

Despre „celelalte pietre funerare” Victor Prelicz scrie că „au fost în parte sfărâmate, în parte utilizate în scopuri profane, fără a fi fost mai întâi descifrate”.

*

Informaţii publicate în urmă cu 125 de ani, dar rămase până acum sub lespedea cuvintelor netraduse.

Tiberiu COSOVAN

by Tiberiu Cosovan