Mihai Stepan Cazazian

Spre aducere-aminte…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

sanda

Comunitatea armenească din Suceava, consternată de această veste tristă, este alături de familia îndurerată acum, când a trecut la cele veșnice doamna Alexandrina Plămadă.
Un veritabil stâlp al comunității, doamna Sanda, așa cum era cunoscută de cei apropiați și de către cunoscuți, s-a implicat activ întotdeauna în activitățile culturale și bisericești, coordonând cu pricepere, tact și blândețe.
Alături de sora geamănă, Adriana (”Didi”), de cumnata sa Valeria și de nepoata Carmen, precum și de ceilalți membri activi ai comunității armenești sucevene, a făcut ca pregătirile pentru celebrarea din fiecare lună august să fie de neuitat, ducând astfel mai departe tradiția familiei sale de origine armeană: de a susține păstrarea tradițiilor armenești în acest colț de țară. Iar acțiunea de păstrare a acestor tradiții a devenit misiunea de căpătâi.
Tatăl Doamnei Sanda, ”Bubi” Andrușcă, a fost administratorul parohiei bisericii armenești din Suceava, ocupându-se cu multă pricepere, alături de ceilalți membri ai comunității, de bunul mers al treburilor în sânul comunității, de menținerea unității membrilor comunității cu biserica.
A participat mereu cu interes la acțiunile culturale ale comunității, a sprijinit demersul UAR Suceava de a îmbogăți zestrea documentară și fotografică a comunității și a oferit sfaturi prețioase. De la Doamna Sanda știm despre ieșirea tradițională a comunității, după slujba de pomenire a morților, când se mânca porumb fiert la Zamca, despre pelerinii de demult de la Hagigadar din luna august, despre dificultățile pe care comunitatea le-a întâmpinat în vremea comunismului, dar și despre încăpățânarea de a supraviețui.
În aceste clipe, când ne este foarte greu să ne despărțim de Doamna Sanda, ne aducem aminte de simțul umorului și de zâmbetul cu care știa să rezolve orice dificultate.
Dumnezeu să-i dea odihna veșnică!
Nu vă vom uita niciodată, Doamna Sanda! O să ne fie dor de Dumneavoastră!

Suceava, 17 august 2016

  •  
  •