Elena Ciobanyan

Specialiștii în PR politic ne învaţă arta minciunii?

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

L.3

 

“Nu trebuie să minţim des, însă uneori

este nevoie să fim evazivi”

(Margaret Tatcher)

 

Omul dintotdeauna a fost interesat de arta identificării gândurilor și emoțiilor altora. Totuşi fără  comunicare este posibil acest lucru? Specialiştii spun că este posibil, însă trebuie stăpânirea unor reguli în domeniu.

 “Mecanismele simple se exprimă prin mijloace precum intonaţia vocii, pauzele de cuvinte, mimică gesturi –  statul în picioare, pe jos etc.”, – spune psihologul Lusine Ktikyan. După părerea ei, comunicarea se împarte în două tipuri: verbală şi non-verbală. Prima se mai numeşte limbajul corpului, cinetică, atunci când în loc de cuvinte se activează mişcările corpului.Politicienii cu experiență,cu ajutorul acestor tehnici, obțin cu uşurinţă informaţii referitoare la gândurile,sentimentele și starea mentală a interlocutorului, chiar şi prezicerea acțiunilor viitoare ale acestuia. 

 În politică au fost oratori geniali ca Niccolo Machiavelli, Charles-Maurice de Talleyrand,Otto von Bismarck, iardiscursurile la radio ale primului ministru Winston Churchill au jucat un rol extraordinar în mobilizarea englezilor, în al Doilea Război Mondial, împotriva Germaniei. Totuşi rezultatele ar fi fost altele dacă aceştia ar fi apărut în faţa ecranului, a milioane de oameni..,afirmăspecialistul adăugând, că ne putem aduce aminte de campania electorală a candidaţilor la președinție,John F. Kennedyşi Richard Nixon. Atâta timp cât  discursurile lor s-au desfăşurat în scris şi prin intermediul radio-ului, şansele de a câştiga au fost reduse, însă când ei au apărut la televizor, situaţia s-a schimbat brusc,iar Kennedy a câştigat. Secretul consta în faptul, că J. Kennedy în afară de a fi un orator priceput, ştia foarte bine fiecare amănunt al artei non-verbale. “Specialiștii în PR politic îi învaţă pe politicieni, mai ales pe liderii guvernamentali, tehnici de comunicare non-verbală ce îi ajută să apară în ochii publicului mai umani, sinceri, grijulii, modeşti, umili. Iar cine şi în ce măsură reuşesc, aceasta este o altă întrebare, – subliniază Lusine Ktikyan care adaugă că cei ce  pregătesc” politicieni, lucrează cu egală responsabilitate pe gesturi şi mimică, precum şi pe discursurile lor.

Dacă interlocutorul vorbeşte rupt de realitate, artificialși nu se potriveşte cu tema discuției, el poate, în cel mai bun caz, să stârnească zâmbetul indulgent al celui de faţă. Condiția este ca limbajul verbal și non-verbal să se completeze unul pe celălalt. Cu toate acestea în sistemul politic al Armeniei nu sunt utilizate corect mijloacele de comunicare non-verbale. “În ţările în curs de dezvoltare, cum este Armenia, nu există încă persoane care,  prin intermediul vorbirii, gesturilor şi mimicii să ducă la crearea unor lideri politici puternici.  De multe ori oamenii, în ideea de a disimula gândurile și sentimentele  lor folosesc nu numai mijloacele verbale şi non-verbale, dar şi încep să mintă, ceea ce, în realitate, solicită mai intens creierul , – adaugă psihologul. Însă când omul este sincer, vorba şi reacţiile lui emoţionale sunt compatibile. Totuşi, un om specializat în înșelăciune poate să se uite în ochii interlocutorului şi să mintă cu uşurinţă. De exemplu, când vor să mintă oamenii, involuntar, îşi întrerup privirea sau încep să sclipească din ochi. Dacă în timpul discuţiei se mişcă doar o parte din corp (umărul, mâna, piciorul), înseamnă că interlocutorul nu spune ceea ce gândeşte. Este posibil de asemenea ca vorbitorul să facă un pas înapoi, ce va dovedi iarăşi, că el nu crede ceea ce spune, ş.a.m.d. Cu toate acestea, psihologul mai spune că: “Este necesar să notăm faptul că tragerea rapidă a unei concluzii,  bazându-ne doar pe gesturi, mimică sau poziţia corpului a liderilor, nu este corectă. Dacă vorbitorul în timpul conversaţiei îşi freacă nasul, aceasta nu înseamnă că el minte. Sau dacă îşi coboară privirea ochilor  iarăşi nu înseamnă că încearcă să ascundă ceva.  Poate în astfel de cazuri vorbitorul are nevoie de un moment de concentrare…: În ceea ce priveşte veridicitatea zicalei “ochii sunt oglinda sufletului” Lusine Ktikyan a afirmat că în realitate ochii participă activ la activitatea gândirii, aflându-se într-o continuă mişcare. De pildă, dacă ochii interlocutorului privesc în dreapta sus, acesta denotă activarea memoriei virtuale, stânga sus – construcţia imaginii, stânga – inventarea sunetului, dreapta – încearcă să-şi aducă aminte ceea ce a auzit, stânga jos –  verifică emoţiile şi senzaţiile, dreapta jos – analizează situaţia, în dreapta –  perceperea informaţiei, dar nu trebuie să uităm, că în cazul stângacilor totul este invers.Să mai adăugăm că fiecare analiză psihologică trebuie făcută luând în considerare și naţionalitatea acestora, altfel riscăm să tragem concluzii imparţiale ori greşite.

Elena Chobanyan

Câteva exemple de ce înseamnă limbajul corpului la politicieni după părerea psihologului Lusine Ktikyan

 

Stabilitate, claritate în exprimarea cuvintelor, direcţie clara a obiectivelor, fermitate, însă există elemente de agresivitate.

Stabilitate, claritate în exprimarea cuvintelor, direcţie clara a obiectivelor, fermitate, însă există elemente de agresivitate.

Satisfacţie, mulţumire de sine, optimism şi oarecare superioritate.

Satisfacţie, mulţumire de sine, optimism şi oarecare superioritate.

Încordare, tensiune şi panică.

Încordare, tensiune şi panică.

Plictiseală şi aroganţă.

Plictiseală şi aroganţă.

Convingere şi oarecare agresivitate.

Convingere şi oarecare agresivitate.

  •  
  •