Mihai Stepan Cazazian

SLUJBE DE PARASTAS ÎN MEMORIA VREDNICULUI DE POMENIRE ARHIEPISCOP DIRAYR MARDICHIAN

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

poza botosani 1
La bisericile armenești din Botoșani și Iași, după săvârșirea slujbelor de Sfânta Liturghie s-au oficiat slujbe de parastas cu prilejul împlinirii a 4 ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Înaltpreasfințitul Dirayr Mardichian. La Botoșani ne-am bucurat și de prezența la slujbă a P.C. Diacon Haik Azarian, care împreună cu Părintele Krikor au fost fii duhovnicești ai Arhiepiscopului Dirayr, fiind hirotonisiți de către acesta, întru diacon, respectiv preot.
Totodată, credincioșii și-au adus aminte, la Botoșani, de anul 2004 când în îndelungata arhipăstorire a I.P.S.S. Arhiepiscolul Dirayr a sfințit altarul paraclisului unde se oficează acum serviciile religioase, precum și anul 2008, la Iași, când împreună cu Sanctitatea Sa Karekin II Patriarh și Catolicos al tuturor armenilor au resfințit biserica Sfânta Maria.
Să îi fie amintirea veșnică

Consiliile parohiale din Botoșani și Iași

 

 

 

poza iasi 1

 

 

poza iasi 2

  •  
  •