Vartan Martaian

Si totusi se misca

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

ARMENIA-TURCIADupa mai bine de un an de <negocieri secrete” purtate in Elvetia, de initiative diplomatice lansate de presedintele Serj Sarksian – culminate cu asa zisa <diplomatie a fotbalului> prin invitarea la Erevan a presedintelui turc, Abdullah Gül, ca sa asiste la meciul de fotbal dintre nationalele celor doua tari –, de timide gesturi simbolice (ce, prin prisma contextului, pot fi interpretate ca fiind) de bunavointa din partea Turciei – prima vizita a unui presedinte turc la Ani –, dupa declaratia comuna din aprilie privind stabilirea unei asa numite <foi de drum> a <normalizarii> relatiilor armeano-turce (anunt ce i-a oferit presedintelui Barack Obama o scuza pentru incalcarea promisiunii electorale facute armeano-americanilor si evitarea <cuvintului G> in meajul sau de 24 aprilie), parea ca totul se opreste in loc. Ba mai mult, nu numai ca totul se opreste, ci ca se si revine la situatia de dinaintea agitatiei politico-diplomatice din 2008. Armenii s-au simtit inselati, de la omul de rind si pina la presedinte. Obama se <scuturase> de genocid, iar liderii turci revenisera la aceasi retorica a conditiilor prealabile (relatii cu Armenia numai dupa rezolvarea conflictului din Karabagh si renuntarea la <alegatiile> armenesti cu privire la genocid), adica tocmai contrariul a ceea ce a sustinut intotdeauna partea armeana: stabilirea relatiilor diplomatice fara conditii prealabile. Vazuta din perspectiva armeneasca, situatia instalata dupa 24 aprilie 2009 a fost perceputa ca un dur esec diplomatic al Erevanului. Turcia capatase o imagine pozitiva de tara dornica de impacare (bila alba pentru aderarea la Uniunea Europeana), reusise sa impuna scoaterea cuvintului <genocid> din mesajul de 24 aprilie al presedintelui american, cu alte cuvinte cistigase imagine si timp. In schimb, Armenia nu se alesese cu nimic. Ba dimpotriva, se alesese cu ruperea coalitiei de guvernare, din care s-a retras Federatia Revolutionara Armeana Dasnaktutiun tocmai in semn de protest fata de anuntarea <foii de drum> si cu cereri de demitere a ministrului de externe Nalbandian. Toata lumea stia – opozitia, cu siguranta si diplomatii si presedintele – ca situatia creata dupa 24 aprilie era in avantajul exclusiv al Turciei care isi atinsese obiectivele de baza, in timp ce Armenia capatase doar o declaratie de intentie ce parea ingropata de partea turca. Fapt ce a dus la o cotitura din partea Erevanului, presedintele Sarksian declarind ca nu se va duce sa asiste la meciul de fotbal dintre Turcia si Armenia decit daca frontiera comuna va fi deschisa. Altfel spus, Erevanul este gata sa rupa negocierile daca Ankara nu respecta <foaia de drum> anuntata in aprilie.

Si iata ca, atunci cind normalizarea parea deja ingropata, vine neasteptata declaratie comuna a ministerelor de externe armean, turc si elvetian si publicarea celor doua Protocoale. Motiv de panica pentru radicalii dim ambele tabere care vad in Protocoale niste documente ale cedarii in fata adversarului. Sa amintim doar de ai nostri si sa spunem ca, in timp ce reactia opozitiei conduse de Levon Ter-Petrosian a fost surprinzator de moderata, FRA Dasnaktutiun si-a propus sa conteste vehement acordurile cu Turcia nu numai in Armenia, dar si in Diaspora. Diaspora care contine procentul cel mai mare de radicali pentru care Protocoalele ameninta Cauza Armeana care, chipurile, ar fi abandonata de puterea de la Erevan, iar dincolo de ocean <normalizarea> ar da apa la moara lobby-ului turc si ar departa perspectiva recunoasterii genocidului.

Dincolo de fanatisme si idei preconcepute, sa judecam lucrurile la rece, din perspectiva armeneasca. Putem spune fara indoiala ca momentul publicarii celor doua Protocoale este unul istoric. Si o sansa, tot istorica, pentru Armenia.

Principalele elemente ale adversitatii armeano-turce sint granita armeano-turca, genocidul armean si, nu in ultimul rind, conflictul din Karabagh. Sa le luam pe rind si sa vedem cum se regasesc ele in Protocoale:

1) Chestiunea frontierei comune: Armenia si Turcia confirma <recunoasterea mutuala a frontierelor existente intre cele doua tari asa cum au fost stabilite prin tratatele corespunzatoare ale dreptului international>. Adica, implicit Armenia recunoaste tratatul turco-sovietic din 1921 de la Kars care a stabilit granita de astazi. Dar, ceea ce pare o cedare este, mai degraba, realism si pragmatism politic. Armenia oricum nu este in masura sa-i impuna Turciei o modificare a frontierelor, iar cedare este, asadar, una de ordin pur teoretic. In fond, dupa 1991, chiar si regimul ferm al lui Robert Kocearian a declarat intr-o forma sau alta (atit prin vocea presedintelui, cit si a ministrului de externe de atunci, Vartan Oskanian) ca Armenia nu are pretentii de ordin juridic fata de Turcia si ca recunoasterea internationala a genocidului (pe care o urmareste Armenia) are o dimensiune istorico-morala si nu una teritoriala. Cine poate fi atit de naiv incit sa isi inchipuie ca Armenia poate impune singura abandonarea tratatului de la Kars, cind nici URSS nu a reusit acest lucru dupa razboi? Oricum, poate fi privita si ca o concesie armeneasca, parte a unui compromis.

2) Chestiunea genocidului: Protocoalele nu amintesc nici de recunoasterea, nici de negarea genocidului. Ele pur si simplu nu amintesc nimic de genocid. Altfel spus, conditia prealabila a renuntarii la recunoasterea genocidului pe care Ankara o punea in fata Erevanului nu se regaseste in documente. Asadar, o renuntare din partea turca la prima conditie prealabila. Dar radicalii nostri spun ca, dimpotriva, Armenia este cea care cedeaza, intrucit Protocoalele vorbesc despre un <dialog pe tema dimensiunii istorice>, de o <examinare impartiala si stiintifica a documentelor istorice si a arhivelor>, iar anexa prevede crearea unei <sub-comisii a dimensiunii istorice>. Totusi, cit de inversunati trebuie sa fim ca sa nu recunoastem faptul ca Protocoalele nu obliga cu nimic partea armeana care nu trebuie sa discute in sub-comisie despre caracterul genocidar al exterminarii armenilor din Turcia, ci poate sa discute despre orice alt subiect ce tine de <dimensiunea istorica>? Ca doar scopul dezbaterilor din sub-comisie nu este nicidecum stabilirea sau respingerea veridicitatii <tezelor armenesti> despre genocid, ci <definirea problemelor existente si formularea de recomandari>.

3) Chestiunea Karbaghului: nici Karabaghul nu este amintit sub nici o forma in Protocoale, adica renuntarea din partea Ankarei la a doua conditie prealabila. Adica, tot o concesie turca. Singura aluzie voalata la relatia Armeniei cu Azerbaidjanul se regaseste in <angajamentul de a respecta” in relatiile dintre state <integritatea teritoriala si inviolabilitatea frontierelor>. Adica Erevanul accepta integritatea teritoriala si inviolabilitatea frontierelor nu numai in relatia sa cu Ankara, dar si in relatiile cu alte state, inclusiv cu Azerbaidjanul. Ne putem gindi la Karabagh care, indirect, ar fi abandonat in interiorul granitelor azere. Dar stim prea bine ca formularea vaga din protocolul armeano-turc nu poate avea nici o greutate la masa negocierilor cu Azerbaidjanul, unde la egalitate cu integritatea teritoriala este principiul autodeterminarii popoarelor.

Asadar, prin cele doua Protocoale Armenia recunoaste frontiera armeano-turca de astazi, iar Turcia renunta la cele doua conditii prealabile pe care le punea in fata stabilirii relatiilor cu Armenia: abandonarea campaniei privind recunoasterea genocidului si rezolvarea conflictului din Karabagh cu mentinerea regiunii in cadrul Azerbaidjanului.

Dincolo de detaliile mentionate in Protocoale, in cazul normalizarii (relative) a relatiilor cu Turcia si deschiderea granitei, pozitia regionala a Armeniei se intareste la modul cel mai concret, si nu numai in relatia cu Azerbaidjanul. Odata cu deschiderea granitei se asteapta cresterea PIB-ului armenesc si scaderea dependentei de rutele de transport din Gruzia. Invazia produselor turcesti, de care se tem unii, este demult deja o realitate in Armenia si tot ce ar putea aduce deschiderea frontierei ar putea fi o ieftinire a marfurilor turcesti. Pe de alta parte, deschiderea rutelor de transport ar putea face din Armenia mai atractiva pentru potentialii investitori pe care enclavizarea tarii i-a tinut departe.

In plan politic, stabilirea relatiilor cu Turcia ar intari pozitia Armeniei fata de vecinii caucazieni. Motivatia razboinica a Azerbaidjanului va scadea dupa cotitura politicii Ankarei care, odata cu intrarea in vigoare a Protocoalelor, va pune interesele turcesti mai presus de cele azere.

Pe de alta parte, Erevanul va capata o mult mai mare libertate de actiune si reactie in relatia cu Tbilisi. Este bine stiuta situatia armenilor din Djavahk supusi persecutiilor autoritatilor gruzine. Cu toate acestea, aflata in fata spectrului razboiului cu Azerbaidjanul si supusa blocadei turce, Erevanul era cu totul dependent de bunavointa Gruziei (o eventuala blocare si a granitei armeano-gruzine ducind inevitabil la sufocarea Armeniei, eventual si la reizbucnirea razboiului din Karabagh si probabila pierdere a acestuia) si nu si-a permis niciodata sa ridice tonul in apararea armenilor din Djavahk.

Asadar, in maniera formulata de cele doua Protocoale, stabilirea relatiilor diplomatice din Erevan si Ankara si deschiderea granitei armeano-turce ii aduce Armeniei uriase beneficii de ordin concret economic si politic, in schimbul doar a unei recunoasteri formale a unei situatii de fapt pe care nimic nu o putea schimba (tratatul de la Kars). Nici Karabaghul, nici genocidul nu au devenit obiect de troc intre Erevan si Ankara.

Dar, deocamdata, este doar un proiect care poate fi ingropat prin votul negativ al unuia din cele doua parlamente. Riscul cel mare fiind, dupa cum spun analistii, in parlamentul de la Ankara. Iata ciudatenia absoluta si originala a relatiilor armeano-turce: protocoalele diplomatice nu intra in vigoare prin semnaturile ministrilor, ci prin voturile parlamentelor!

  •  
  •