Mihai Stepan Cazazian

EREVAN / Și a fost ediția a 12-a a Festivalului „Golden Apricot”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

IMG_2253

„Golden Apricot”-“Caisa de Aur” editia 12 (Erevan, 12-19 iulie 2015) condus de regizorul, scenaristul si producatorul Harutyun Khachatryan nu a deceptionat nici in acest an: Pe langa retrospectivele  dedicate invitatelor de onoare-actritelor Ornella Mutti si  Nastascha Kinski- deci ceva pentru ochi, a existat si substanta la care ma asteptam in anul comemorarii  a o suta de ani de la genocid: o vasta selectie de scurt- si lungmetraje  consacrate genocidului armenesc in sectiunea Armenian Panorama.

IMG_2058

IMG_2061

Medialia de onoare Auroroa Mardiganyan Memory Medal acordata lui Khachik Manukyan pentru actele De binefacere ca sponsor al festivalui pe un parcurs de 10 ani

Chiar si fără Wim Wenders, care nu a putut accepta invitatia dupa cum explica Harutyun Khachatryan in momentul in care si lui la randul lui i s-au decernat o serie de premii pentru contributia sa in rol de cineast si ambassador al culturii armenesti si  care isi prezenta un noul film documentar despre viata armenilor in diaspora in Los Angeles dar care se afla inca in postproductie. Un juriu international de renume prezidat de Robert  Guédiguian, printre ei Peter Scarlet –pe acesta doream de mult sa-l cunosc, prezidase ADFF-Festivalul de Film de la Abu Dhabi la care participasem de doua ori iar care intre timp nu mai exista, decizia fiind luata recent cu numai doua saptamani inantea Festivalului de la Cannes. Iar un film de deschidere fulminant la gala de deschidere a festivalului pe 12 iulie orele 5 pm in prezenta regizorului Robert  Guédiguian si actritei principale Ariane Ascaride , iar de neînteles precedenta decizie a lui Thierry Fremaux de a nu-l include in competie la ultima editie Cannes in mai: premiera filmului “Une Histoire du fou”, de Robert  Guédiguian rulase numai in Séance Spéciale deci nu in competie.  Primele 20 de minute ruleaza in alb negru, iar chiar in prima secventa spectatorul asista la asasinarea lui  Talaat Pacha la Berlin si triunful armenesc dupa executare: “Ich bin ein Armenier!” striga Tehlirian. Principalul responsibil al  genocidului armenesc este executat in 1921 in amiaza mare de fata cu multi martori de armeanul Soghomon Tehlirian a carui famille fusese exterminata de turci. Urmeaza procesul in fata tribunalului german, care afland despre atrocităţile comise de Talaat Pacha, il va achita pe Soghomon. Un nou atentat, 60 de ani mai tarziu, de aceasta data Aram, un tanar  marseiez de origine armeana detoneaza la Paris masina  ambasadorului turc, un tanar pasant pe bicicleta este grav accidentat. Filmul portretizeaza incercarile de reconciliere a mamei lui Aram – interpretata de Ariane Ascaride, sotia regizorului- intre fiul ei fugitiv in Beirut si tanarul  victimă, iar in final reusita ei de a-l readuce pe fiu dar nu recâstiga.

IMG_2227

Nastassja Kinski

In competiția interna­țio­nală de lungmetraj (împărțită în secțiile de documentar și fic­țiune) a castigat un lungmetraj care imi atrasese atentia deja cu 2 sapatamani inainte la Festivalul International de Film de la Munchen –Filmfest Munchen: “The embrace of the serpent” in regia tanarului columbian Ciro Guerra. Un film hipnotizant, aceasta este starea in care te transpun imaginile epice filmate in alb-negru. Este povestea relației dintre Karamakate , un șaman amazonian și ultimul supraviețuitor al poporului său , și doi oameni de stiinta, neamtul  Theodor Koch – Grunberg și americanul Richard Evan Schultes care  fiecare la randul sau se dedica cautarii plantei Yakruna, acel leac sacru care se gaseste numai in Amazonas. Filmul reda acele doua calatorii, primul contact  avand loc  în 1909 intre Theodor Koch – Grunberg  si șamanul Karamakate.  In 1940 , americanul Richard Evan Schultes se aventuriaza pe urmele neamtului, reuseste sa-l gaseasca pe  Karamakate inca in viata , dar la inceput fara memorie, amintindu-si detaliile calatorii anterioare pe parcursul noii calatorii.  Filmul este inspirat vag de jurnalele scrise de acei doi oameni de stiinta pe timpul șederii lor în Amazonas. Lungmetrajul a fost proiectat în secțiunea Fortnight la Cannes, la care a câștigat Premiul Art Cinema.

_MG_4434

Elena Dulgheru, alături de istoricul de film Siranush Galstyan, profesor de istoria filmului la Universitatea din Erevan, și Stephen Locke, critic de film și selecționer pentru Berlinale

Un alt highlight al festivalului l-a constituit  multiproducția armeano-franco-rusă „Moskvich, My Love” de Aram Shahbazyan care s-a numarat printre castigatorii festivalului. Filmul este centrat pe relațiile de familie in Armenia rurala si spune povestea unui  batran a carui mare vis este de a cumpara acest  autoturism Moskvitch, cu toate greutatile intalnite si lupta zilnica pentru supravietuire.  Regizorul a fost rasplatit cu Premiul Federației Inter­na­ționale a Criticii de Film FIPRESCI si premiul juriului ecumenic. Ambele trofee au o valoare strict onorifică (nematerială), dar importantă din punct de vedere professional.

O alta productie armeana care a fost recompensata cu o Caisa de Aur  in com­pe­tiția națională, intitulată „Armenian Panorama”  este ”Unu, Doi,Trei” in regia lui Arman Yeritsyan (Armenia /Germania / Norvegia). Acesta reda cu sensibilitate si cu mult simt de umor ce inseamna fericirea cand ajungi la varsta a treia, ea poate fi gasita in Armenia participand la un cor de muzica de folcor formata de  un grup de batrani. Tot in aceeasi sectiune nationala armencei Anna Goroyan care traieste la Moscova i s-a acordat Caisa de argint pentru filmul “Doctorul”.

IMG_1932

regizorul american independent Rob Nilsson

Au urmat o serie de intalniri, de master classes intre tineri si cineasti renumiti la impresionantul  si ultramodernul TUMO Center dedicat educatiei tineretului printre care s-au numarat regizorul american independent Rob Nilsson stabilita in Berkley si actrita, regizoarea si scenarista indiana Bijaya Jena care explica importanta unui bun scenariu,  aici prezenta si pe post de menbru al juriului “Armenian Panorama”.

Iar Robert Guediguian intrebat la randul lui de ce este nevoie ca sa faci un film bun, a raspuns ca in primul rand ai nevoie de o vasta cultura generala, si a adaugat ca din fericire pentru cineastii francezi cinemaul francez detine o lunga traditie, si este considerat o latura importanta a culturii. El se considera o persoana politica care se exprima prin cinema. Intrebat de parerea lui referitor la filmele “The Cut” pe care il vizionasem recent in cadrul festivalului de film de la Munchen si referitor la Ararat, regizorul mi-a raspuns diplomatic explicand ca-i este cu neputinta sau in tot cazul greu sa-si dea cu parerea doarece ambii regizori Fatik Akin la fel ca si Atom Egoyan (care este si presedintele festivalului dar care nu a participat, filmand in momentul de fata) ii sunt dragi prieteni, dar in tot cazul caruia le este multumitor doarece ei au fost cei care s-au incumetat si au fost primii care au deschis poteca, iar exemplul lor curajos  a fost urmat de alti regizori care s-au incumetat la filme cu tematizarea genocidului.

Golden Apricot ramane cel mai important eveniment cinematografic din regiunea Caucazului. În cei 12 ani de existență, festivalul a crescut în anvergură, devenind un centru de întâlnire intre pietele de film din Orientul Mijlociu si Europa. Sau dupa cum zicea Peter Scarlet in cadrul intalnirilor “Wrap up” care aveau loc la orele 12 am ! noaptea, el prefer acest festival celui de la Cannes, doarece aici intradevar ai posibilitatea sa stai de vorba cu alti cineaste, sa-i cunosti intradevar. La acea seanta nocturna au participat in afara de Peter Scarlet si regizorul britanic Sean McAllister, un agent provocateur in cautarea adevarului in filmele sale documentare, de neintimidat, cu toate ca a fost si el arestat de politia siriana in trecut pe parcursul filmarilor la“ A Syrian love story”. Aceste intalniri au avut loc datorita lui Melik Karapetyan, care nu face parte din organizatia festivalului dar care colaboreaza cu festivalul. Din România au fost prezente doua filme: in competitia internationala “Aferim”IMG_2110 in regia lui Radu Jude, premiat cu Ursul de Aur in 2015 la Berlin, si noul film a lui Alexander Nanau: “Toto si surorile lui”. Conferinta de presa a avut loc, dar fara mine, doarece  programul a fost schimbat iar presa nu a fost informata, dupa cum imi explica chiar Alexander Nanau si el present la Erevan. Regizorul documenteaza viata puştiului  de 10 ani Totonel din ghetoul din Ferentari. Mama lui e în puşcărie pentru trafic de droguri, iar atata timp Totonel locuieşte cu surorile  Andreea şi Ana, inconjurat de utilizatori de droguri din cartier. Dar iata ca Totonel descoperă talentul lui pentru dansul hip-hop si acesta devine marea lui pasiune…si salvare. Intre penitenciar, tribunal si  viata din ghetou, Totonel descopera noi idealuri si aspiratii la o viata mai buna.

O  vasta selectie al filmelor germane, printre care si lungmetrajul lui Marc Brummond, care se numara printre invitatii editiei actuale si care a fost rasplatit cu  “Audience  Award” deci premiul publicului, pentru filmul “Sanctuary”.  Premiul a fost luat in primire de noul ambassador al Germaniei la Erevan, Kisler, care dupa ce a slujit in Kosovo a fost numit cu o luna in urma pe actualul post. L-am cunoscut la patru zile dupa ce a ajuns in capitala, la receptia organizata de ambasada germana in incinta hotelului Golden Tulip. Eu credeam  ca-l intalnisem deja anul anterior la receptia Germania, dar el m-a corectat cu mult simt de umor, speculand ca de vine sunt probabil costumele asemanatoare, si deciu nu este vina mea ca nu mi-am dat seama ca este vorba  de un nou ambassador. Simt de umor a dovedit si cand a luat in primire trofeul Audience Award in lipsa regizorului Marc Brummund care intre timp parasise Yerevanul, indicand ca trofeul va fi transmis regizorului, dar nu garanteaza pentru delicioasele caise care i-au fost inmanate odata cu trofeul, caci pe acestea are de gand sa le pastraze la ambasada.

Ramane se ne revedem la anul la cea de-a 13-ea editie!

Alice Kanterian (Erevan)

  •  
  •