Giuseppe Munarini

Sfânta Liturghie de Crăciun-Epifanie, Sfinţirea Apelor şi Agape în Biserica armeană Sfântul Lăzar (6 Ianuarie 2011)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Sf. Liturghie. În centru P.C. Abate General Elia Kilaghbian.           Foto Francesco Marchi

Împreună cu câţiva prieteni italieni, armeni şi italo-armeni am participat şi anul acesta la Sărbătoarea Bobotezei Domnului Nostru Iisus Hristos în biserica Sf.Lăzar, perlă armenească a Lagunei Veneţiene. A fost un prilej în primul rând să  reflectăm din  nou asupra Misterului Sf. Crăciun, adică a Întrupării Domnului, care a devenit om pentru noi şi „s-a umilit până la moarte şi la moarte pe Cruce”, cum scrie sf. Pavel în Filipeni (2,2-8). În acelaşi timp, ascultând cu atenţie comorile Liturghiei, care sunt „Charaganele Giaşu”, adică Troparele, am pomenit măreţia Maicii Domnului cea sfântă din care s-a n[scut Mântuitorul.

În Biserica Apostolică Armeană, Crăciunul şi Boboteaza se sărbătoresc împreună, cu toate că armenii catolici prăznuiesc sf. Crăciun în 25 decembrie împreună cu majoritatea Catolicilor. Am spus majoritatea, întrucât există şi catolicii de rit oriental care, precum Ucrainienii, sărbătoresc Crăciunul în ziua de 7 ianuarie, după calendarul Iulian.

Îi amintim, de asemenea, pe armenii care la Ierusalim sărbătoresc Crăciunul-Boboteza în ziua de 19 ianuarie.

Dacă privim cu atenţie textele Liturgice armeneşti Misterul Crăciunului şi Teofaniei sînt împreunate în texte împletite de minunate imagini poetice şi biblice: Iisus este „Rădăcina lui Iesse” (Rt. 4, 17,22),( Iesse fiind, Tatăl lui David) „o floare rară” ce a văzut lumina din „Fata lui David”, adică Sfânta Fecioară Maria- astfel se citeşte în „Melodia” proprie a Sărbătorii. „Introitul” Sărbătorii Crăciun-Epifanie ne prezintă bucuria Păstorilor care cântă împreună cu Îngerii naşterea Pruncului din Bethleem. Regele pe care nici cerul nici pământul nu-L pot cuprinde se află „înfăşurat în pânză”, fără se desprindă de Tatal Său într-o peşteră”. În Troparul zilei se aud din nou cuvintele Roabei lui Dumnezeu, Maria, care răspunde Îngerului: «Sufletul meu Îl preamăreşte pe Domnul…» (Lc 1,46).

Sf.Liturghie, primul la dreapta este ing.Luigi Giacomelli.    Foto Aram Giacomelli

La Slujba Sfânţirii Apelor, care se oficiaz[ în toate Bisericile orientale, cu excepţia celei a Malabarezilor din India, s-a celebrat Botezul Domnului, săvârşit de către sfântul Ioan Botezatorul, proorocul care este veriga de legătură între Legea Antica (Vechiul Testament) şi Legea cea Nouă (Noul Testament). Precum celelalte rituri, ritul armean ne invită se trăim din nou Misterul Botezului Domnului, care, o dată în plus, a demonstrat misterul kenozei, adică „al coborîrii” pe care îl găsim admirabil sintetizat în sf Apostol Pavel (Filipeni 2, 6-11): «El care din fire este Dumnezeu, nu a socotit ca un privilegiu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine însuşi, a luat fire de sclav şi s-a făcut de o asemănare cu oamenii, iar după felul lui de a fi a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine însuşi şi s-a făcut ascultător până la moarte, la moartea pe Cruce. De aceea l-a înălţat Dumnezeu şi i-a dăruit Numele ce stă deasupra oricărui nume, ca la numele lui Isus să plece tot genunchiul al celor din cer, şi de pe pământ, iar orice limbă să dea mărturie că Domnul este Isus Hristos,spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl».

Ca şi la bizantini, apa sfinţită (aghiazma) devine un mijloc de mântuire, o sfinţire universală datorată botezului Domnului în Iordan. Psalmii şi ecteniile sunt împreunate la Sărbătoare, precum şi  rugăciunile, câteva dintre ele fiind epicleze, adică rugăciuni care se fac pentru coborârea Sfântului Duh. Deosebit de frumoase sunt  cele atribuite lui Hovhannes Pluz Erznkacţi (245-250) sau Catolicosului Grigor Tlaz (1133-1193).

O deosebire importantă faţă de ritul bizantin o constituie faptul că unele picături din sfantul Mir , p[strate într-un porumbel aurit, sunt lăsate se cadă  în apa sfinţită. Ca şi în celelalte rituri,  Crucea este scufundata în apă. „Să fie binecuvântată şi sfinţită apa aceasta prin semnul Sfintei cruci şi Sfintei Evanghelii şi sfântului Mir şi a Harului acestei zi, în numele Tatălui şi al Fiului şi al sfântului Duh, acum şi pururea, şi în veci vecilor. Amin”.

Liturghia a fost oficiată de către părintele Abate General Preacucernicul Elia Kilaghbian, la altar au slujit preoţii Grigor, Aristakes şi Hamazasp precum şi călugărul Mashtotz. Au mai participat Monseniorul Vartan Kechichian, Archiepiscopul Emerit al Diocezei Europei Orientale a Armenilor Catolici, părintele Vartaped Prof.  Levon Boghos Zekiyan, părintele Vartaped Eghise şi părintele Vartaped  Robert Serenian.” Naşul” ceremoniei a fost domnul inginer Luigi Giacomelli, care a ţinut în mân[ vasul cu ap[ sfinţita, crucea şi Evanghelia, punând-o la dispoziţia credincioşilor participanţi pentru venerare. Tocmai pentru aceştia, credincioşii din Padova şi din Veneţia, participarea la slujb[ a fost un prilej de bucurie. Inginerul Luigi Giacomelli este un enoriaş harnic, membru al corului comunităţii armene din Padova. S-a căsătorit cu Elena Condakgian, în anul 1959, aceasta din urmă stingându-se din viaţă în anul 1999. Din casătoria lor s-au născut Aram, Antonio, Cristina, Elisabetta şi Vartan, prezenţi cu nepoţii la sfinţirea apelor, nu departe de iubitul lor bunic. Doamna Elena, soţia inginerului, era fata doamnei Hripsime Amrighian Condakgian, o supravieţuitoare a Genocidului, care s-a stins din viaţa la Padova în anul 2001, la 101 de ani. Era din Erzerum, unde se născuse în 17 noembrie 1896. Cu 7 rudenii, printre care şi unchiul ei, episcop, a fost deportată la Erzerum, la graniţa cu Rusia. A pierdut o fetiţă, din cauza maltratării şi a privaţiunilor. A rămas pentru doi ani la Eghin, apoi la Malatya. Apoi, a plecat la Costantinopol, unde traia mama ei; tatăl ei care fusese trăducător, a fost ucis de către turci.

Sf. Liturghie. Primul la stânga este Î.P.Sf.Vartan Kechichian           Foto Francesco Marchi

Am avut cinstea să o cunosc şi eu pe  Doamna Hripsime, care acasă vorbea armeneşte, a fost o flăcără vie a Neamului şi Religiei sale. Daca răsfoim cartea Hushèr la memoria. Voci italiane di sopravissuti armeni Hushèr memoria. Voci italieneşti a supravieţuitorilor armeni, scrisă de Antonia Arslan şi Laura Pisanello, în 2001, ( cu colaborarea lui Avedis Ohanian) la editura Guerini e Associati din Milano, găsim o mărtuirie a doamnei Hrispimé şi altor supravieţuitori, izvor de o importanţă deosebită. Tânărul Avedis Ohanian a îmbogăţit, mai târziu cartea cu un DVD.

După Sfânta Liturghie a urmat o agapă, la care au participat persoane din diaspora, din Nord-Estul Italiei, împreună cu alţii sosiţi mai recent. A fost o clipă în care am trăit cu bucurie, am cunoscut persoane interesante care au vorbit în cele doua variante ale limbii armene sau în italiană.

N-a lipsit o clipă de melancolie pentru cei care nu erau cu noi, ori pentru că au avut alte îndatoriri importante, precum părintele Vartaped Vahan Ohanian, Secretarul Congregaţiei, numit anul trecut de către Sf. Părinte Benedict al XVI-lea Administrator Apostolic pentru Ordinariatul Armenilor din Europa orientală, ori precum pr.  Vertanes Oulouhodjian care din nefericire s-a stins din viaţa în luna mai a anului trecut.

Giuseppe Munarini

Padova

  •  
  •