Vartan Martaian

Serj Sarksian: „Fapta nedemnă a unui om, a unui partid sau a unui guvern nu trebuie să ne învrăjbească cu ungurii.”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 Întrebat astăzi de un ziarist ce evoluții există în cazul transferării lui Ramil Safarov în Azerbaidjan, președintele Serj Sarksian a răspuns:

Demersurile continuă. Iar aceste demersuri vor fi consecvente, calculate și lucide. Orice acțiune o vom întreprinde așa cum trebuie, atît în relațiile cu partenerii noștri, cît și în forurile internaționale. Iar societatea noastră va fi informată periodic despre demersurile întreprinse. Dar, profitînd de ocazie, vreau să mă adresez societății noastre, în special tinerilor și să-i rog să nu mai ardă drapelul Ungariei, întrucît drapelul Ungariei nu este drapelul partidului de guvernămînt din Ungaria, drapelul Ungariei nu este simbolul primului ministru al Ungariei. Sute de ani am avut relații foarte bune cu ungurii. Numeroși armeni și-au dat viața pentru libertatea și independența Ungariei, au ajuns în poziții sociale înalte, au avut mari realizări, iar fapta nedemnă a unui om, a unui partid sau a unui guvern nu trebuie să ne învrăjbească cu ungurii. Aceasta este rugămintea mea adresată societății noastre, tinerilor noștri. Desigur, pot fi exprimate proteste, dar făcînd acest lucru nu trebuie să ne trădăm pe noi înșine și valorile noastre.

 

  •  
  •