Vartan Martaian

Semnificația forței colective / SERGHEI MINASIAN, ambasador al Armeniei în România…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

„Împreună putem marca un punct de cotitură decisiv către un viitor prosper, pașnic și sigur, către împlinirea idealurilor panarmene”

 

 

Domnule ambasador Minasian, la 18 ianuarie, la București, v-ați prezentat scrisorile de acreditare președintelui țării, devenind astfel al cincilea ambasador extraordinar și plenipotențiar al Armeniei în România. În numele comunității armene din România, vă felicităm pentru preluarea acestei funcții.

 

Cu ce așteptări ați preluat postul de ambasador?

 

Trebuie să spun că, în viziunea mea, funcția de ambasador reprezintă înainte de toate o mare răspundere. Iar împuternicirile pe care le am în calitate de ambasador le privesc doar ca pe niște pârghii în îndeplinirea obligațiilor mele.

Așteptări am multe. Am venit în România plin de însuflețire, cu scopul de a imprima un nou avânt relațiilor de prietenie româno-armene, de a activa dialogul politic bilateral, de a lărgi și consolida cooperarea noastră, inclusiv în noi domenii unde văd asemenea posibilități. Acest proces a început deja și, după impresia mea, există semnale încurajatoare.

Ați menționat că sunt al cincilea ambasador al Republicii Armenia în România. În anii dinainte predecesorii mei au realizat o muncă semnificativă, așadar preocuparea mea este să nu rămânem pe loc, ci să duc lucrurile înainte. Pentru ca dorințele sau așteptările să se împlinească, trebuie să le transformăm în țeluri, iar țelurile în faptă.

Desigur, în activitatea mea sunt și chestiuni în realizarea cărora preconizez o strânsă colaborare cu Uniunea și Eparhia ce reprezintă vechea comunitate armeană din România. Împreună putem constitui o forță solidară care poate realiza multe.

 

După prezentarea scrisorilor de acreditare, la 25 ianuarie ați fost primit de ministrul de externe al României, apoi ați făcut numerose vizite de politețe și informale atât la instituții, autorități locale și universități românești, cît și la ambasade ale țărilor străine, iar în paralel cu acestea ați avut mai multe întâlniri la ambasada Armeniei. Ce impresii v-au lăsat aceste întâlniri și contacte?

 

La fiecare întâlnire am avut parte de o primire foarte caldă, pe care o atribui căldurii și simpatiei ce există în România față de țara și poporul nostru. În același timp, peste tot am întâlnit înțelegere reciprocă față de faptul că a venit vremea unui nou impuls în relațiile de prietenie dintre popoarele noastre, relații ce au la bază legături istorice de veacuri.

În acest sens s-a creat în prezent o atmosferă destul de favorabilă și o oportunitate. Mă refer la Acordul de Parteneriat Cuprinzător și Consolidat între Uniunea Europeană și Armenia, semnat în noiembrie trecut la Bruxelles. Acesta cuprinde numeroase principii de bază ce pot fi foarte benefice în adâncirea cooperării dintre țara noastră și Uniunea Europeană. Pe de o parte, prin acest Acord Armenia își asumă anumite obligații – să-și reformeze instituțiile, sistemul politic, să întărească apărarea drepturilor omului, etc. De cealaltă parte, Armenia poate primi ajutor economic serios din partea Uniunii Europene, inclusiv investiții. Premisele pentru aceasta există deja: recent, la Bruxelles, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, și ministrul de externe armean, Eduard Nalbandian, au semnat un document privind implementarea priorităților parteneriatului Armenia-UE.

Prin urmare, preocuparea noastră este să ajungem cât mai repede cu putință la ratificarea Acordului, inclusiv din partea României. Sper ca Parlamentul României să fie printre primele care vor face acest lucru, așa cum în trecut România a fost printre primele țări care au recunoscut independența Armeniei. Adevărata muncă va începe, desigur, după ratificarea Acordului, când vom intra în etapa implementării practice.

 

În urma numeroaselor întâlniri și vizite v-ați familiarizat și cu patrimoniul istoric și cultural al armenilor din România, precum și cu starea actuală a comunității. În afară de capitală, ați fost la Cluj, la Gherla – istoricul Armenopolis –, la Gheorgheni. Ce impresii aveți după aceste prime contacte cu armenii din România? Cum v-au primit conaționalii noștri?

 

Iarăși cu mare căldură, ceea ce mi-a dăruit numeroase momente de mândrie și emoție, mai cu seamă când am vizitat locurile în care veacuri la rând au fost prezenți armenii, neobosita minte și spiritul viu armenesc, care au generat perene valori materiale și spirituale. Patrimoniul istoric și cultural al armenilor din România este într-adevăr uriaș și atestat de bisericile, clădirile, muzeele, bibliotecile, publicațiile ce există până astăzi. Sunt de netăgăduit rolul și importanța armenilor în dezvoltarea culturii, științei, educației și în general a societății românești. Astăzi, prin urmare, chestiunea ce se pune este clară: nu numai să păstrăm, ci să și sporim acest patrimoniu. Iar temelia acestui lucru este, desigur, păstrarea identității armenești, ca noua generație a armenilor din România să rămână conectată la armenitate. În această privință ambasada Armeniei este gata să-și unească eforturile cu cele ale Uniunii Armenilor din România și Eparhiei, facilitând reunirea armenilor din România în jurul acțiunilor și programelor naționale, precum și întărirea legăturii dintre comunitate și Patria mamă. Comunitățile armenești răspândite în lume au funcționat mereu ca niște punți vii de prietenie între Armenia și statele străine.

Eforturile noastre comune de canalizare a potențialul armenilor răspândiți în lume către consolidarea unității dintre Armenia, Arțah și Diasporă, de favorizare a conservării identității, culturii și moștenirii armenești sunt extrem de importante și pot reuși pe deplin doar grație unor acțiuni solidare.

În fața problemelor și provocărilor ce se ridică dinaintea armenilor, aceasta este calea exactă pentru întărirea atât a patriei, cât și a comunităților. Să ne amintim povața plină de învățătură a poetului Eghișe Cearenț despre forța colectivă a armenilor. Armenii sunt puțini, atât în Armenia, cât și în Diasporă. Separat va fi foarte greu să dăm piept cu toate provocările pe care le întâmpinăm, dar împreună putem constitui o masă critică și marca un punct de cotitură decisiv către un viitor prosper, pașnic și sigur, către împlinirea idealurilor panarmene.

 

La 20 februarie 1988, autoritățile Regiunii Autonome Karabaghul de Munte făceau primii pași hotărâți pentru ieșirea din componența Azerbaidjanului și reunificarea cu Armenia, marcând astfel începutul Mișcării pentru Karabagh, ce s-a manifestat ca o deșteptare națională a armenilor. Ce mesaj le transmiteți compatrioților noștri cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la începutul Mișcării pentru Karabagh?

 

Într-adevăr, una dintre cele mai glorioase și hotărâtoare pagini ale istoriei armenilor este Mișcarea pentru Karabagh, a cărei 30-a aniversare o marchează toți armenii, în Armenia, Arțah și în toată lumea. Această mișcare este expresia vie a deșteptării și renașterii poporului nostru din vremurile recente, este revendicarea și strigătul său de libertate și dreptate. Nu este întâmplător că în Arțah ziua de 20 februarie este marcată ca zi a renașterii. Aceasta este o asemenea zi și pentru tot poporul armean care, acum 30 de ani, a făcut cunoscut lumii că voința sa de a trăi liber este de neînfrânt, este dreptul său inalienabil la autodeterminare și libertate.

Ca răspuns la această exprimare legitimă a voinței, ni s-a impus un război cumplit ce a răpit mii de vieți, dar din care am ieșit învingători și cu fruntea sus. Libera Republică a Arțahului, unde astăzi armenii trăiesc și clădesc, întărindu-și statalitatea, este rodul tocmai al Mișcării pentru Karabagh. Așadar, în toată lumea, și în comunitatea din România, armenii marchează a 30-a aniversare a Mișcării pentru Karabagh ca pe o sărbătoare a triumfului libertății și dreptății.

 

Ca ambasador nou numit al Armeniei în România, țară membră a Uniunii Europene, dar și în calitate de caucazolog, ce așteptări aveți de la evoluțiile viitoare cu privire la reglementarea chestiunii Karabaghului?

 

Problema Karabaghului, sunt convins, mai devreme sau mai târziu va fi reglementată pe baza normelor fundamentale ale dreptului internațional, în cadrul misiunii și eforturilor de mediere a triplei copreședinții a Grupului de la Minsk al OSCE, în această privință nu poate încăpea nicio îndoială. Este o altă chestiune faptul că partea armeană și comunitatea internațională văd această reglementare în marja concesiilor reciproce în cadrul negocierilor de pace, iar vecinul nostru neîmpăcat o vede prin atitudine intransigentă, retorică amenințătoare, prin utilizarea forței sau amenințarea cu forța. Se impune un răspuns mai direct și ferm al comunității internaționale la declarația privind cucerirea Erevanului, Zanghezurului și Sevanului, lansată recent la Baku de președintele azer Ilham Aliev, care, pe lângă faptul că nu are nimic în comun cu dreptul internațional, istoria și, în general, cu rațiunea, conține amenințări serioase ce pot pune în pericol reglementarea pașnică a chestiunii Karabaghului și crește tensiunea în regiune.

Declarațiile lui Aliev, amenințările nedisimulate de a face uz de forță armată împotriva unui stat suveran, dovedesc încă o dată cât de zdruncinat este prestigiul țării sale în plan internațional și cât este încă de departe această țară de respectarea normelor dreptului internațional. O astfel de normă fundamentală este principiul nerecurgerii la forță ori la amenințarea cu forța, care este consfințită chiar în primul capitol al statutului Organizației Națiunilor Unite. Simularea participării la procesul negocierilor, dar în realitate împingerea acestor negocieri în impas, este un demers fără perspectivă, care nu duce nicăieri, a cărei singură cale alternativă este așezarea cu seriozitate la masa negocierilor și lichidarea chestiunii printr-o reglementare pașnică, stabilind o dată pentru totdeauna o pace stabilă și un mediu sigur de dezvoltare, în urma cărora vor avea de câștigat toate popoarele din regiune.

Ceea ce probabil în Azerbaidjan avea drept scop stârnirea unui fals val de patriotism, ori poate era destinat șantajării comunității internaționale, a avut efect contrar. Ilham Aliev a spus în fața comunității internaționale despre politica sa exact lucrul despre care atrăgea atenția întruna partea armeană. Un lucru este limpede: în urma negocierilor Arțahul nu poate avea un statut inferior celui de astăzi. Noua generație din Arțah, cea care nu a trăit niciodată subordonarea față de Azerbaidjan și care a auzit de ororile acesteia doar de la cei în vârstă, nu va renunța niciodată la libertatea câștigată cu sângele părinților și bunicilor săi. Pe plan internațional mulți au înțeles acest lucru, dar elita politică a Azerbaidjanului încă nu.

Nu trebuie subestimată nici importanța internațională a Mișcării pentru Karabagh. Aceasta a fost un prim stimul serios în epoca sovietică, ce s-a încheiat peste câțiva ani. La scurtă vreme acest eveniment deschizător de drumuri a fost urmat de un altul: a căzut Zidul Berlinului. A început o nouă epocă.

 

În ultimele zile ale lui februarie s-au împlinit 30 de ani și de la pogromul de la Sumgait, considerat o continuare a Genocidului din 1915. Ca răspuns la revendicările armenești, în zilele de 27-29 februarie 1988, masacratorii azeri s-au repezit asupra armenilor din oraș, ucigând fără cruțare oameni pașnici și nevinovați. Ce puteți spune despre această tristă aniversare?

 

Luna februarie a anului 1988 a fost una de cotitură atât pentru cursul ulterior al relațiilor armeano-azere, cât și în privința evoluțiilor ulterioare din Caucazul de Sud. Ca răspuns la dorința populației armene din Karabagh de a ieși din componența Azerbaidjanului, dorință exprimată prin manifestații pașnice, autoritățile azere au reacționat prin organizarea de pogromuri și violențe împotriva populației armene pașnice din orașe.

Totul a început la Sumgait. Masacrelor ce au durat trei zile în acest oraș le-au căzut victime 32, iar potrivit surselor neoficiale sute de armeni – femei, bărbați, vîrstnici –, care au fost uciși cu cruzime în stradă ori în casele lor. Chiar și peste 30 de ani nu este posibil să asculți fără să te înfiori mărturiile cutremurătoare ale martorilor oculari. Oamenii au fost uciși doar pentru că erau armeni, la fel ca la începutul secolului în Turcia Otomană, în plus cu aceeași cruzime și aceleași metode inumane.

Ancheta desfășurată pur formal nu a răspuns la întrebarea principală: cine au fost organizatorii masacrelor? Dar faptul că acestea au fost operațiuni coordonate dintr-un centru este mai presus de orice îndoială, lucru pe care îl atestă numeroasele mărturii.

Sumgaitul a fost printre primele manifestări ale naționalismului și extremismului elitei politice din Azerbaidjan. Ura antiarmenească s-a îndreptat și împotriva valorilor istorice și culturale ale armenilor, fiind făcute una cu pământul monumente unice având istorie de veacuri, la fel ca pe vremuri în Turcia Otomană. În condițiile lipsei unor reacții politice și juridice dure, a lipsei condamnării la unison din partea comunității internaționale și a lipsei contramăsurilor efective, valul violențelor începute la Sumgait a continuat apoi la Baku, Kirovabad și alte orașe având comunități armene numeroase.

Evenimentele de la Sumgait au creat o atmosferă de impunitate și o tradiție barbară, potrivit căreia uciderea unui armean este considerată eroism. Să ne amintim de același Ramil Safarov, dar și de azerii care în timpul agresiunii din aprilie 2016 au ucis bătrâni și prizonieri, care au decapitat soldați armeni, și care cu toții au fost răsplătiți de președintele Azerbaidjanului.

Din păcate, cei 30 de ani scurși de la masacrele de la Sumgait arată că modul de acțiune al autorităților azere nu s-a schimbat deloc, ba mai mult, retorica armenofobă și propovăduirea urii continuă cu și mai mare aplomb. Atâta timp cât Azerbaidjanul nu și-a recunoscut vina, atâta timp cât continuă aceeași politică negaționistă, nu se poate vorbi despre securitate, pace și stabilitate în regiune.

Cu toții știm bine că o crimă nepedepsită naște un alt rău. Pentru a nu permite o nouă tragedie, aceasta trebuie prevenită din timp. Doar astfel contribuim la trimful păcii și valorilor general umane.

 

Excelență, vă aducem cele mai bune urări cu ocazia începerii misiunii diplomatice în România și vă dorim activitate rodnică.

 

Interviu realizat de VARTAN MARTAIAN