Mihai Stepan Cazazian

SEMNAL EDITORIAL / EMOŢII CU  „KRUNK”  ŞI  „KOMITAS”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

                           

            Întâmplarea a făcut ca, la interval de doar două săptămâni recent, în cele două prestigioase săli de concert ale Bucureştiului să răsune – la bis – o melodie celebră – „Krunk” – care îl emoţionează pe orice iubitor al muzicii, dar mai ales pe cel armean, pe orice meridian ar trăi el. Primul care a oferit acest bis a fost excelentul violonist Armen Anissian, venit din îndepărtatul Los Angeles, iar cel de-al doilea a fost foarte tânărul şi talentatul violonist Emmanuel Tjeknavorian, sosit din apropiata Vienă. Primul a oferit acest bis după ce dăduse o vibrantă interpretare a Concertului de Aram Haciaturian la Sala „Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române, iar cel de-al doilea, după ce interpretase  cu mare virtuozitate Concertul de Jean Sibelius la Ateneul Român, cu prilejul acelei manfestări muzicale dedicate centenarului primei Republici Armene. Atât interpreţii, cât şi publicul, dar mai ales noi, armenii din cele două săli de concert am fost copleşiţi de emoţia audierii acestei piese celebre din paginile muzicii armene. Pentru cei care nu ştiu, „Krunk” (Cocorul) este acel vechi cântec popular – simbol al pribegiei poporului armean, al dorului său de patrie, al patriotismului său. Frumuseţea consta în faptul că, pe deasupra, era vorba de prelucrarea pentru vioară, realizată de Komitas, acel „apostol al Orientului”, cum îl caracterizase marele compozitor francez Claude Debussy, după ce îl cunoscuse şi îi ascultase creaţiile în timpul unor concerte pariziene.

            Şi aşa se face că am ajuns la subiectul principal al acestui articol – Komitas. Da! Mai ales, că Sergiu Selian, aflat chiar şi la antipozi, nu încetează să ne ofere prilejul unor lecturi încântătoare. Este vorba despre voluminoasa lucrare (448 pag.) „Komitas – variaţiuni pe aceeaşi temă”. Harnicul nostru confrate a avut minunata  idee de a strânge între copertele acestui tom câteva lucrări de referinţă despre cel ce a fost nefericitul arhimandrit Komitas (1869-1935).

            Cel ce a alcătuit această ediţie şi a tradus textele ei  a avut ideea de a alătura trei biografii „mai mult sau mai puţin romanţate”, după cum mărturiseşte el însuşi.

            Prima lucrare, cea mai consistentă – „Eternul călător” –  aparţine publicistului Vardan Vardanian (1929-1996), care a oferit-o tiparului la Erevan, în 1969. Acoperind jumătate din spaţiul întregului volum, „Eternul călător” este o detaliată trecere în revistă a existenţei marelui geniu armean în perioada lucidă a vieţii  sale – de la naşterea în orăşelul anatolian Kyotahia (celebru pentru ceramica produsă acolo), rămas orfan de mic, la anii de studiu şi de activitate la Seminarul Teologic din Edjmiaţin, unde se dedicase prelucrării polifonice a cântecului şi a muzicii populare armene, strâns înrudită cu muzica ecleziastică, totul desfăşurându-se sub ocrotirea „Tătucului” Catolicos – Patriarhul Khrimian Hayric, fiind studentul lui Macar Ecmalian (1856-1905), ilustrul creator al uneia din liturghiile Bisericii Armene, utilizată până în zilele noaste. Dar talentul neobişnuit al tânărului monah trebuia cultivat prin studii în Europa. Marele bogătaş Alexandr Mantaşian l-a sprijinit pentru a pleca la Berlin. Aptitudinile sale muzicale s-au dovedit strălucite pentru a fi admis la Şcoala superioară de muzică din localitate. Acolo, nu doar şi-a desăvârşit studiile, ci a luat cunoştinţă cu pulsul vieţii muzicale germane, astfel că în curând a ajuns să ţină conferinţe în faţa elitei muzicale şi melomane a oraşului, iar datorită profesorului Oskar Fleischer ajunge membru-fondator al Societăţii Internaţionale de Muzică, al cărei preşedinte era maestrul însuşi. Întors la Edjmiaţin, Komitas devine profesor la Seminar, unde a introdus sistemul de notare european şi a format un cor pe patru voci. Corul şi orchestra Seminarului dădeau concerte cu public, pe lângă cântecul armean, introducând în repertoriu şi lucrări de compozitori clasici europeni. Peste câţiva ani, el triumfă la Paris, după ce în 1901, avusese o participare strălucită la Simpozionul internaţional de muzică. Acum, urmăreşte viaţa muzicală şi, mai ales, creaţiile lui Ravel şi Debussy. A creat un cor de performanţă, dar a frecventat şi Şcoala de înalte studii sociale, unde conferenţiau somităţi ale vremii. Susţine concerte şi conferinţe, cucerind Parisul, deopotrivă pe compatrioţi şi pe străini. Debussy însuşi asistă la unul din concertele sale, după care îi declară că se pleacă în faţa geniului muzical al monahului armean. Dar se întoarce pentru scurtă vreme la Edjmiaţin, după care se instalează la Constantinopol, unde leagă o prietenie strânsă cu vecinul său- pictorul Panos Terlemezian, iar contactul său cu Europa se produce mai intens, având legătură şi cu comunităţile armene. Acolo, i se împlineşte un proiect visat – corul „Gusan”, alcătuit din 300 de persoane, cu care susţine concerte – adevărate sărbători. Evoluează apoi la Alexandria şi Cairo, dar şi în  Europa, unde erau comunităţi dense de armeni. Începe Primul Război Mondial, iar în anul 1915, odată cu arestarea a pete 200 de intelectuali armeni de vază, se numără şi el printre ei. Cei mai mulţi, nume ilustre, sunt masacraţi (cu ei începând ceea ce avea să se numească Genocidul Armean), spre durerea ce i-o provoacă lui Komitas. Prieteni scăpaţi reuşesc, datorită intervenţiei unor ambasade străine, să obţină un ordin de eliberare, Komitas fiind dus înapoi, la Constantinopol, în chip de martir viu. Fiind foarte afectat, un prieten medic îl internează într-un spital de psihiatrie. Era bolnav iremediabil, dar datorită constituţiei sale fizice robuste, avea să supravieţuiasvă încă două decenii, după ce ajunsese la spitalul de psihiatrie din Villejuif (Franţa). Se stinge înconjurat de prieteni în toamna anului 1935. Peste un an, avea să fie transportat în Panteonul din Erevan – ultimul popas al        Dintre celelalte două evocări – „Drama komitasiană” de Arakel Patric (1894-1984), a fost publicată postum, în 1985. Acest autor, evocă şi el momente importante din activitatea muzicală a lui Komitas în spaţiul otoman, în societatea unor intelectuali de vază din Constantinopol – Daniel Varujan, Krikor Zohrab şi, spre surpriza noastră, Siruni (Hagop Djololian), cel ce avea să scape Genocidului Armean şi, la începutul anilor 1920, la sugestia savantului Nicolae Iorga, să se instaleze la Bucureşti, devenind principalul animator al vieţii culturale armene din România, dar care avea să nu scape, după cel de-l Doilea Război Mondial, de represiunea comunistă, fiind deportat în Siberia,  silit să petreacă un deceniu în Gulagul sovietic. Din fericire, renumitul cărturar armean a devenit, acum cîţiva ani, membru post-mortem al Academiei Române.

            În sfârşit, cea de-a treia evocare – „Golgota” îi aparţine lui Grigor Djanichian (n.1944) din Franţa, această lucrare fiind publicată în 2017 la Erevan şi premiată de Uniunea Scriitorilor din Armenia. Autorul zăboveşte asupra ultimilor ani din viaţa lui Komitas, înconjurat mereu de prieteni în spitalul de psihiatrie din Villejuif, până ce ilustrul pacient închide ochii pentru totdeauna şi, după îndelungi intervenţii, trupul său neînsufleţit este transportat în Patrie.

            În continuare, Sergiu Selian a avut minunata idee de a traduce în româneşte o lucrare a scriitorului Rafael Aramian (1921-1978), pe care îl mai tradusese la Bucureşti – de această dată  culegerea „O minunăţie!”, în care peste zece creaţii komitasiene celebre sunt prezentate  în posibilele împrejurări în care au fost concepute. Printre ele – „Kele, Ţoler”, „Antuni”, „Cocorul”…

            Urmează peste şaizeci de pagini cu amintiri despre Komitas ale unor personalităţi ale culturii armene – Hracia Aciarian, Manuc Abeghian, Panos Terlemezian, Ruben Zarian, Avetik Isahachian    ş.a.,amintiri din care răzbate şi legătura spirituală dintre Komitas şi poetul Eghişe Cearenţ, care avea şi el să devină, peste puţin timp, victimă a represiunii staliniste.

            În sfârşit, biografiile autorilor, cât şi Postfaţa lui S. Selian încheie un captivant volum, care aduce, în felul său, „noi contrbuţii la cunoaşterea fenomenului artistic şi uman numit Komitas”.

  Madeleine KARACAŞIAN 

“Romania literara” din 5 iulie, nr.30-31

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *