Mihai Stepan Cazazian

Seară cu vînători la Centrul Cultural Armean din București

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 SONY DSC

Fiecare nație are vînătorii ei! Comunitatea armeană nu face excepție așa că joi 9 mai am invitat la Centrul Cultural Armean din București un împătimit al vînătorii chiar dacă, de ceva ani, a pus arma în cui. E vorba de Alexandru Alaci un distins baron ( nu local, în armeană baron înseamnă domn ¡) care  ne-a vorbit de această minunată preocupare a omului  ce a apărut, inițial, cu scopul de a supraviețui iar astăzi a ajuns la nivelul unui hobby. Dar baronul Alaci este, de peste 10 ani, și un fin scriitor. Subiectele lui, evident vînătoarea. Și astfel s-a ajuns ca din anul 2001 pînă în prezent să avem cinci volume semnate Alexandru Alaci. Toate apărute la editura Ararat care, prin intermediul scriitorului Bedros Horasangian l-a încurajat pe autor să încerce această nouă experiență. Nu cu arma ci cu condeiul.  La întîlnirea din str. Armenească nr 13 am avut privilegiul să-l avem ca invitat pe prof. univ. dr. Eugen Negrici, critic literar și vînător cu vechime după cum scrie pe afișul manifestării. Alți foști colegi de vînătoare ai domnului Alaci au ținut să fie prezenți în această seară la care au mai vorbit Nicu Pârlog de la revista online descoperă.ro care ne-a vorbit despre vînătoarea cu șoimi (șoimăritul) și Iacob Vartan, văr cu domnul Alaci care a vorbit de Focșaniul copilăriei lor. O seară reușită moderată, ca de obicei, de scriitorul Bedros Horasangian. La acțiune a fost prezent și PS Episcop Datev Hagopian.

SONY DSC

SONY DSC

  •  
  •