Mihai Stepan Cazazian

Scrisoarea de felicitare a Întâistătătorului Eparhiei Armene din România, Episcop Datev Hagopian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Scrisoarea de felicitare a Întâistătătorului Eparhiei Armene din România, Episcop Datev Hagopian, adresată celor trei deputaţi armeni cu ocazia alegerilor în Parlamentul României

Cu mare bucurie în suflet, dorim să felicităm pe cei trei deputaţi de etnie armeană cu ocazia alegerii lor în Parlamentul României, dorindu-le mult succes în toate iniţiativele lor. Cei trei deputaţi aleşi în Parlament: Varujan Vosganian, Varujan Pambuccian şi Lucian Eduard Simion, sunt personalităţi marcante ale comunităţii armene din România, ei slujind continuu la prosperitatea şi dezvoltarea ei.

Noi, ca Întâistătător, i- am ajutat şi sprijinit mereu , i-am apreciat şi am cerut binecuvântarea Celui de Sus de fiecare dată când aceștia au candidat. Rugăciunea şi urarea noastră către voi este, dragi deputaţi, ca prin sprijinul Domnului şi prin muncă devotată să puteţi realiza noi programe, să transpuneți în viaţă noi idei, promovând astfel Comunitatea Armeană, sprijinind dezvoltarea Statului Român, întărind prietenia seculară dintre poporul român şi armean.

 

Cu Binecuvântare,

 

Episcop Datev Hagopian

Întâistătătorul Eparhiei Armene din România

 

 

  •  
  •