Mihai Stepan Cazazian

Scrisoare adresată Președintelui Academiei Române din partea Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

DOMNULUI PREȘEDINTE AL ACADEMIEI ROMÂNE,

Academician IONEL HAIDUC

 

Mă adresez Domniei voastre cu ocazia unui eveniment fericit petrecut în plenara din 15 noiembrie 1912 al Academiei Române, când această înaltă instituție de știință și cultură l-a ales pe Hagop Djololian-Siruni membru postmortem al ei.  Odată cu această alegere galeria membrilor Academiei de origine armeană se mărește, iar opțiunea Domniilor Voastre reprezintă, în acest caz, o reparație morală care pune capăt unui șir îndelungat de nedreptățit de care a avut parte, în zbuciumata sa viață, acest mare orientalist român de origine armeană. Supraviețuitor al genocidului poporului său din 1915, din Imperiul Otoman, unde fusese arestat și întemnițat încă din fragedă tinerețe pentru ideile de libertate și progres social care-l animau, Siruni a găsit în România nu doar un loc de refugiu, dar, mai ales, o patrie.  Grație marelui său prieten, totodată și al armenilor, N. Iorga, lui Siruni, care se angajase într-o vastă activitate culturală pusă în slujba comunității, i s-a deschis și perspectiva de a se impune, cum bine știți, ca specialist de neînlocuit într-un domeniu deficitar, dificil, ajungând la performanța de a fi recunoscut în țară și în lume prin cercetările de orientalistică și de arhivistică medievală.

La scurtă vreme după așezarea în România, grație recomandărilor Academiei, ca și ale prietenului său, N. Iorga, al cărui tovarăș de idei s-a considerat toată viața, a fost împământenit „pentru merite deosebite în folosul națiunii”.  În vremuri grele, cum aveau să fie anii ocupației sovietice, în momentul în care Siruni, împreună cu alți intelectuali armeni, la fel de nevinovați față de legile țării pe care o iubiseră și o slujiseră cu devotament, au fost duși în decembrie 1944 în Siberia, în Gulag, tot Academia Română a făcut repetate diligențe pentru a obține eliberarea sa, ca specialist de neînlocuit în cercetare istorică. În zadar însă. Dar nici o faptă, bună sau rea, Excelență, nu trebuie uitată! După zece ani de exil, revenit în România, deși condamnat la „moarte civilă”, supus unei continue urmăriri de către poliția politică a regimului dictatorial, din cauza consecvenței cu care a rămas fidel idealurilor sale din tinerețe, Siruni a găsit un sprijin, chiar dacă în activități retribuite modest, și la Academie.

În sfârșit, 1980, sărbătorit în lume, aniversarea sa în România, deși era președintele Asociației orientaliștilor, n-a fost, din aceleași considerente politice, la nivelul meritelor recunoscute de specialiști. Iată de ce, domnule Președinte, alegerea făcută de Academia Română în ziua de 15 noiembrie 2012, vine, după patruzeci de ani de la trecerea lui Siruni în dreapta Domnului, să repare nedreptăți vechi, îndreptățind credința noastră neabătută că binele învinge întotdeauna răul.

Suntem un popor vechi și, după cum bine știți, istoria noastră e a unui popor martir întru Hristos.  Poate de aceea, mai mult decât alții, nu rămânem nimănui dator. Mai ales pentru faptele bune. Iată de ce, domnule Președinte, vă rugăm să fiți interpretul recunoștinței noastre față de distinșii membrii ai celui mai înalt for științific din România, pentru alegerea făcută. Și poate veți aproba gândul nostru ca în luna aprilie 2013, când se vor împlini patruzeci de ani de la trecerea sa la cele sfinte, în incinta forului academic, să-l omagiem împreună pe cel ce a fost Hagop Djololian Siruni, membru postmortem al Academiei Române.

Cu deosebită considerație și binecuvântări arhierești,

PS Episcop Datev Hagopian

Arhiepiscopul Bisericii Armene din România

  •  
  •