Giuseppe Munarini

RECENZIE / Sayat-Nova…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
Sayat 001

Sayat-Nova, Canzoniere armeno. Edizione bilingue a cura di Paola Mildonian, Edizione Ariele, Torino 2015.

 

…Culegere de cântece armenești. Ediție bilingvă îngrijită de către Paola Mildonian. [ Editura Ariele, Torino 2015]

 

Recent a fost prezentată la Padova, grație Asociației Italia Armenia, cartea Canzoniere armeno [Culegere de cântece armenești], care se adresează nu numai publicului care se ocupă de literatura armeană, ci și celui care iubește poezia, în special poezia trubadurilor.

Este vorba de o ediție bilingvă italiană-armeană îngrijită de către profesoara universitară Paola Mildonian, titulară emerită a catedrei de literatură comparată din cadrul Universității din Veneția.

De la început, se cuvine să subliniem că mulțumită Centrului de Studii și de Documentare armeană din Veneția, condus de către dr. Minas Lourian, au fost citite poezii, la Belluno însoțite de muzica tradițională potrivită evenimentului. Armeancă de origine, profesoara Paola Mildonian ne propune această carte care ne ajută să pătrundem mai bine personalitatea acestui poet. Ea a avut bucuria să primească de la Fundația Giorgio Cini Premiul “Benno Geiger”, ca semn de înaltă prețuire pentru activitatea ei, un premiu care se acordă în Italia celor care traduc poezii.
Numele de familie al lui Sayat Nova era Saiadian. După cum se știe, numele lui de Botez era Harut´iun, care înseamnă „Înviere”. „Nomen omen” spuneau latinii! De fapt, numele este o urare: „Harut´iun” înseamnă înviere. Învierea este ultimul cuvânt împotriva morții și a dușmanului vieții, adică celui rău.

Să zăbovim o clipă asupra personalității lui Sayat-Nova.
În anul 1981, Sergiu Selian în volumul Antologie de poezie armeană clasică și contemporană (1) , care a văzut lumina zilei la București, îl amintește pe Sayat Nova.
S-a născut, probabil, în Tiflis (Tiblissi), în Georgia. Era un armean autentic care a trăit în această țară, având prilejul să cunoască atât viața de curte cât și viața de pribeag, în momentul în care a fost alungat. A învățat limbile din Caucaz: armeana, turco-azera, georgiana, rusa și persiana. Ca autodidact, a adoptat numele de artă Saiat, care înseamnă vânător și Nova melodie. (2)
Nu cunoaștem exact data lui de naștere. Presupunem că s-a născut între anii 1712-1722. Ceea ce știm este faptul că tatăl lui, Carapet, a fost primul dascăl Mahtessi, adică o persoană care a fost pelerin la Ierusalim.(3) Era originar din regiunea Alep iar mama din Sanahin. A trăit în cartierul armenesc din Tiflis (Tiblissi) care în acea perioadă se numea Havlabar.
Să nu uităm ca marele Sayat-Nova a murit ucis de către persienii de religie musulmană. Se spune că, la un moment dat, era în biserică și se ruga, iar musulmanii au încercat să-l scoată din sfântul lăcaș și să-l înduplece să renunțe la credința în Hristos.

În aceste momente poetul a pronunțat, în limba ucigașilor, următoarele versuri:
„Tchikmanam klissadan,
Deunmanam Issadan” ,(4)
adică:
„Eu nu ies din Biserică,
Eu nu mă îndepărtez de Isus!”.

Sayat 002

Atunci Sayat – Nova a fost înjunghiat!

Acest episod, moartea lui sfântă, a fost pomenită de către Sergiu Selian și n-a fost autocenzurată de către îngrijitorul Antologiei (5) în limba română. Cu toate că lucrarea a fost scrisă cu opt ani înaintea căderii odioasei dictaturi comuniste, atunci când religia lui Hristos era persecutată de către cei „fără Dumnezeu și fără țară”, cum îi numea PS Cardinal Iuliu Hossu (1885-1970) pe comuniști.
Acest nume de artă dezvăluie dragostea lui față de poezie drept așug sau ašuł adică cântăreț popular, sau mai bine trubadur.
În limba română, în Antologia menționată, găsim cântece care pot să ofere o idee a măreției ultimului poet medieval armean. Între acestea amintim: Cântec de iubire, Către privighetoarea, Sfat mie însumi, În același an, iubito, Rob să fii cu umilință, Ca o lance este nardul și Greu e prin străini . (6)
O culegere din poezia lui Sayat-Nova a fost făcută de către Paola Mildonian și putem s-o citim în bogata antologie îngrijită de către P. Levon Zekiyan, In forma di parole. Canto d’Armenia. Yerg Hayastani (7) [Sub formă de cuvinte. Cântecul Armeniei], unde găsim poezii ale poetului martir, cu textul armenesc și traducerea în limba italiană.
Tot în cartea menționată găsim și fragmentele a romanului medieval La storia di Parigi e Vienna [Istoria Parisului și a Vienei], care a fost tradusă în 16 limbi. Ediția armeană are drept autor pe Hovhannes din Terzin. (8) Paola Mildonian este și autoarea traducerii unui fragment a romanului La sposa Ebrea (9)[Mireasa evreică], adică istoria lui Dimo și Mërcada. Este vorba de doi tineri, băiatul albanez de religie creștină din Constantinopol și fata de religie israelitică care, fiind îndrăgostiți, au fugit de la casele lor, stârnind neînțelegeri în Constantinopol, cu toate că orașul era în sine cosmopolit. El cunoștea nu numai limba maternă, cea armeană, ci și cea azeră și alte limbi vorbite în Caucaz, între care și gruzina.
El a trăit în slujba suveranilor din Georgia dintre anii 1742-1759. La urmă a fost exilat și a devenit preot într-o parohie la Anzal, în provincia Gilan, scăldat de Marea Caspică. La curte s-au succedat ca suverani Irakli II și fiul lui Giorgi-Gurgen Khan, a cărui împărăție a fost extrem de scurtă.
Bineînțeles voința și hărnicia lui au fost foarte tari astfel încât el a reușit să devină dintr-un țesător maestru de poezie și poftit la curte, poate cel mai mare poet di Caucaz care era în stare să scrie perfect nu numai în limba maternă, dar și în limba gruzină și azeră.
Cum arată profesorul H. Thorossian, mare parte din poeziile lui s-au pierdut. O culegere de 161 de cântece, 115 în limba turcă și 46 în armenește au fost descoperite de către savantul Gevorg Akhverdian care a editat poeziile în limba armeană la Moscova .(10)
Profesoara Paola Mildonian amintește și un alt poet din Caucaz, regizorul Sergei Parajanov (Sarkis Hovsepi Parajanyan) 1924-1990, armean persecutat de către sovietici, care a dedicat capodopera sa Il colore del melograno [Culoarea rodiei] lui Sayat -Nova.
În exil Sayat-Nova a luat cu el cartea sfântului Krikor Narekatsi, Cartea Lamentațiilor ca să-i aline durerile.
timthumbViața lui de pribeag a fost, bineînțeles, dureroasă, dar nu trebuie să uităm că Anzal, unde a fost trimis, era un oraș situat pe Drumul Mătăsii, deci, nu era un loc izolat. Cu toate că era în exil a putut să-și ducă familia și probabil al patrulea copil se născuse acolo .(11)
A colaborat și cu Curtea datorită faptului că nepotul lui Irakli al II-lea i-a comandat redactarea celui de al II-lea Davt´r (Caiet).
După moartea soției probabil a devenit vardapet (arhimandrit).
S-a retras la vestita mănăstire Haghbat, în provincia de Lori, unde și-a schimbat numele în Stepanos.
Conform unei tradiții, în anul 1795, Sfântul lăcaș a fost jefuit de către armata islamică al lui Agha Muhammad Khan, iar el nu s-a lepădat de credința Mântuitorul Isus Hristos .(12)
O altă tradiție spune că Sayat -Nova a murit în Tiflis, probabil în biserica Surb Gevorg (Sf. Gheorghe), după ce a adăpostit fii lui la Mozdok.
Sayat- Nova era un mare poet armean, un „asugh”, poezia lui are rădăcini în poezia arabo-persană și amintește frumusețea femeii, care este mereu chemată, ca și în literatura provensală la masculin „Midons, meus dominus”, domnul meu, căci în poezia lui femeia este ca și domnul.
Poet de o religiozitate profundă, el vede în iubita lui un întreg microcosmos, un cântec frumuseții, dar exprimă și o gândire filosofică intensă, poate și neoplatonică și o mare dorință de trăi, cu influențe „sufuste”.
La lucrul acesta trebuie adăugată o rafinată aplicare a legilor metricii ca și la alegerea cuvintelor.
Grație efortului și muncii Doamnei Profesoare Paola Mildonian și editurii domnului Viviano Cavagnoli avem la îndemână o carte de referință pentru literatura și cultura armeană.

Giuseppe Munarini

Editorul și îngrijitoarea volumului mulțumesc Editurii OEMME din Venezia pentru faptul că au aprobat reproducerea coperții și a picturii de pe pagina 43 a cărții Nor Djulfa (Documente de arhitectură armeană, n. 21), Veneția, 1992.

____________________________

  1. Sergiu Selian [Prefața și prezentare de-], Antologie de poezie armeană clasică și contemporană. În românește de Dumitru M. Ion, Carolina Ilca și Haralambie Grămescu, Biblioteca pentru toți. Editura Minerva, București 1981, pp. 141, 142.
  2.  Ibid., 141.
  3. Sayat-Nova, Canzoniere armeno op. cit., p. XXV și XXVI.
  4.  cfr. H. Thorossian, Histoire de la Littérature arménienne. Des origines jusqu’à nos jours Aveb une carte de l’ancienne Arménie et des contrées limitrophes. Préface de René Grousser de l’Academie Française, Paris 1951, p.224.
  5.  Sergiu Selian, [Prefața și prezentare de-], Antologie, 142.
  6. Ibid., 142-152.
  7. Boghos Levon Zekiyan[a cura di], In forma di parole. Canto d-Armenia. Yerg Hayastani, Anno XVIII, nr. 1 gennaio, febbraio, marzo 1998, pp. 121-142.
  8. Boghos Levon Zekiyan[a cura di], In forma di parole. Canto d-Armenia. Yerg Hayastani, pp.167-183.
  9. Ibid., 185-189.
  10. Cfr. H. Thorossian, Histoire de la Littérature arménienne. Des origines jusqu’à nos jours cit.,p. 224: cfr. Sayat-Nova, Canzoniere armeno op. cit., p.XXV.
  11. Cfr. Sayat-Nova, Canzoniere armeno op. cit., p XXIX.
  12. Sayat-Nova, Canzoniere armeno, op. cit., p XX, IX.
  •  
  •