Bedros Horasangian

Satenic

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

O surpriză de proporţii ne produce  Madi Kehaian-Hovnanian. O veche prietenă, părinţii noştri fiind foarte apropiaţ şi nu de puţine ori întîlnirile familiale fiind adevărate momente de bucurie.Am crescut împreună, anii au trecut, ra[sucelile vieíi au făcut ca vieţile noastre să graviteze pe orbite diferite. Madi a ajuns în Statele Unite, şi-a întemeiat propria ei familie, are o fată care deja e mare, viaţa merge înainte. Oricum. Cu bune şi rele. Ne-am revăzut la NYC, apoi iar nu ne-am mai văzut/auzit ani în şir. Şi deodată dau peste o carte, îngrijită şi postfaţă de Madi Kehaian-Hovnanian – soţul fiind unul dintre fraţii gemeni, ingineri amîndoi, care făceau şi ei parte din vechea armenime, să-I zicem bucureşteană – care este o lucrare pe ce se numeşte în limbaj de specialitate, istorie orală. Despre ce este vorba? Dr.Ared Kochoumian rudă cu Madi depune mărturie despre bunica ei. Povestea unei femei armence, cu tot ce poate ea cuprinde din drumul ei de la Costantinopol care nu-i mai vrea pe armeni într-o Românie care devine noua patrie. “Satenic” ( Editura Nouă, 2011 reeditat ca Supliment al Revistei Ararat) este mult mai mult decît o mărturie despre o femeie admirabilă. Este o secvenţă vie a istoriei armenilor în secolul XX. Un om, o familie, un popor. Satenic Momgian este mătuşa autorului. Dr.Kochoumian. Dar este mult mai mult decît atît. Este expresia vie a unei generaţii care azi, în mare parte, a dispărut. Cea legată direct de 1915. Care a parcurs acei ani tragici, cea pentru care istoria nu a fost parcursă la pas, ci trăită. Cu sînge, cu moarte, cu disperare de viaţă. Cînd eram copil nu am auzit în casă vorbindu-se de Genocid. Se pomenea de ceart-măcel şi axor-deportare. Îmi aduc perfect aminte cum unii dintre bătrînii care au scăpat din acea tragedie refuzau să vorbească. Nu e chiar simplu, e de înţeles. Şi astfel de subiecte erau atinse tangenţial, fără mari dispute sau poziţionări etice grave. La ce bun să ştie copiii aceste nenorociri? Generaţia lui Madi şi a mea a trebuit să realizeze  dimensiunile cataclismului mult mai tîrziu. Cîteva cărţi ne-au deschis ochii. În primul rînd Cele 40 de zile de pe Mussa Dagh-ul lui Franz Werfel.  Gravitatea faptelor şi a evenimentelor s-a conturat încet. Iar apoi cîţiva istorici şi cercetători au avut o contribuţie esenţială. Pomenesc aici şi acum de Dr. Vahakn Dadrian, care cu al său “The Armenian Genocide” a stabilit definitiv istoricul faptelor şi responsabilităţile adiacente. Deja s-a fixat baza documentară şi analitică a Genocidului. Sigur că acum există o întreagă bibliotecă de documente legate de Genocidul Armean. Am adunat şi eu cîteva rafturi de cărţi într-o vreme cînd nu exista internet şi accesul la surse era mult mai anevoios. Adevărul nu poate fi ascuns multă vreme, chiar dacă el poate fi ignorat sau mistificat. Sigur că de-a lungul deceniilor ce au urmat acelui sîngeros 1915 s-au adunat mii de mărturii, zeci de mii de documente care să ateste tragedia armenilor din Imperiul Otoman. Încă mai sunt documente care abia acum ies la iveală. Anul trecut pentru prima dată Vaticanul a permis publicarea unor documente. Altele, extrem de importante, zac în arhivele turceşti, care nu sunt accesibile cercetătorilor. Dar şi aşa masa critică pentru demonstrarea crimei a fost atinsă. Restul a devenit o problemă politică, cu conotaţii militare şi strategice în jocurile din Orientul Apropiat. Drama armenilor pusă în jocul intereselor strategice. Povestea lui Satenic Kehaian este tulburătoare şi vine să se adauge altor poveşti-mărturii-istorii reale ale armenilor. Dr.Ared Kochoumian, naratorul întîmplărilor este un bun povestitor. Nu incriminează, nu face glose istorice parazite şi nu  deschide paranteze unde să comenteze faptele. El relatează tot ce-şi mai aduce aminte despre familia lui. Cîteva trimiteri la Ambasadorii Maximov sau cel american Henry Morgenthau sunt binevenite. Pentru că alături de Johannes Lepsius, Morgenthau  a fost unul dintre primii care au depus – nu doar mărturie, şi-au pus chiar pielea şi prestigiul la bătaie să-i ajute pe armeni – mărturie despre o crimă care se petrecea sub ochii lor. Faptul că peste decenii faptele se vor răsucite din realitatea lor devine o simplă manipulare propagandistică. Autorităţile turce, după ce ani în şir au negat genocidul, acum duc o propagandă asiduuă de a-i scoate vinovaţi pe armeni. Armenii au fost criminali şi trădători, armenii sunt vinovaţi de cele întîmplate. Ultimii ani arată cum o propagandă extrem de agresivă ar vrea să mistifice adevărul istoric. Sigur că nu se poate trăi în eternitate cu acestă traumă, care nu este doar a poporul armean. Şi turcii la rîndul lor vor fi obligaţi să rezolve cumva – asumînd întreg adevărul istoric – această pagină ruşinoasă din trecutul lor. Tragedia cu asasinarea lui Hrandt Dink spune totul. Atitudinea unor intelectuali turci, de la Pamuk şi Eli Shafak – despre ale căror cărţi am scris cu reală preţuire – pînă la Taner Akcam poate fi de bun augur. O soluţia de asumare a adevărului va trebui găsită. Să vedem cînd şi cum. Nu intrăm în exemplificări şi detalii istorice. Apreciem în grad înalt ceea ce au făcut Ared Kochoumian şi Madi Kehaian. Dacă astfel de mărturii erau adunate acum 50 de ani, cînd încă mai trăiau mulţi dintre supravieţuitorii genocidului din 1915, banca de date era mult mai cuprinzătoare. Am vrea să credem că la Institulul Zorian există adunate TOATE mărturiile legate de 1915 din toată lumea. 1915 i-a împrăştiat pe armeni în toate colţurile lumii. Dar asta nu i-a impiedicat să rămînă ei înşişi şi să-şi păstreze, cum necum identititatea. Acel “We are few, but We are armenians” al lui Baruir Sevak – am înţeles că formula nu-i aparţine, ci este mult mai veche…- este o propoziţie care ar trebui să ne-o asumăm. Dincolo de cuvinte, dincoace de traumele istoriei. Să-i mulţimim lui Madi Hovnanian pentru demersul editorial. “Satenic “se adaugă acelui preconizat şi mult amînat Dosar 1915 pe care l-am iniţiat în anii 90 şi pe care nu am reuşit încă să-l ducem pînă la capăt într-o formă de carte. Au şi cărţile, ca şi oamenii, destinul lor.

Cum 2015 se apropie cu paşi vertiginoşi am vrea să credem că bunul Dumnezeu se va îndura să fim capabili să realizăm acest proiect mult amînat. Dar absolut necesar încă.

Hristos a Înviat!

Bedros Horasangian

 

  •  
  •