Mihai Stepan Cazazian

Sărbători religioase la biserica armeană din Botoşani. Slujba din Vinerea Mare

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Altarul bisericii în Vinerea Mare

 

Comunitatea armeană din Botoşani se bucură astăzi de privilegiul de a avea un preot stătător. Astfel, după foarte mulţi ani, la Botoşani s-au ţinut la armeni toate slujbele religioase  din Săptămâna Mare.

Slujba Prohodului din Vinerea Mare la biserica armeană din Botoşani a respectat etapele ritualului, enoriaşii armeni participând efectiv la fiecare etapă a slujbei.

Armenii botoşăneni au venit la biserică cu flori şi cu bucuria că, după slujba de miercuri încheiată cu predica preotului Kricor despre însemnătatea fiecărei zile din Săptămâna Mare, după cele două slujbe de Joia Mare, între care acea a spălării simbolice de către preot a  picioarelor copiilor, au privilegiul de a participa, a treia zi la rând, la slujba religioasă în biserica armeană Sfânta Maria.

Copii asistând preotul la oficierea slujbei din Vinerea Mare

La începutul slujbei, preotul Radu Kricor Holca tămâiază întreaga biserică. Totul este cu grijă pregătit, chiar cu mult timp înainte. Ceremonia scoaterii Sfântului Epitaf din altar – simbolul coborârii de pe Cruce şi a pregătirii pentru înmormântare –  este asigurată de preotul care este asistat de aspirantul Vlad Damian şi de cei doi copii, Bogdan şi Aram. Epitaful din biserica Sfânta Maria din Botoşani are  reprodusă icoana punerii în Mormânt a lui Isus Hristos, Evanghelia și Crucea. Ferecat în argint, Epitaful a rămas cel mai important element al procesiunii din Vinerea Mare în biserica armeană din Botoşani încă din anul 1839, anul în care Epitaful a fost donat bisericii.

Preotul Radu Kricor Holca merge înaintea cortegiului

Procesiunea de înmormântare cu înconjurarea Bisericii armene Sfânta Maria cu Sfântul Epitaf şi citirea Evangheliilor înmormântării în patru locuri din jurul bisericii (aceleaşi locuri în care se citeau şi în urmă cu un secol!) este secvenţa din timpul procesiunii Prohodului în  enoriaşii participă efectiv. Cu lumânări aprinse ei urmează Sfântul Epitaf în procesiunea simbolică. Procesiunea a fost însoţită de privirile trecătorilor şi ale locuitorilor din vecinătate. Aceştia au văzut un ritual al Prohodului aşa cum nu a mai fost ţinut în biserica armeană din Botoşani de mai bine de 60 de ani. 

 Trecerea pe sub mormânt la reintrarea cortegiului în biserică şi aşezarea pe Sfânta Masă din altar – simbol al punerii lui Isus în mormânt încheie procesiunea. Florile  împodobesc Sfântul Epitaf. La sfârşitul impresionantei slujbe enoriaşii se întorc acasă luând cu ei aceste  flori din altar.

 Simion Florin Egner – Viorica Popa

  •  
  •