Mihai Stepan Cazazian

Sărbătoarea comunităţii armene din Iaşi – 21 septembrie 2011

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În seara zilei de 21 septembrie, la Iaşi, Centrul Cultural Francez a găzduit un important eveniment din viaţa comunităţii armene, sărbătorirea a 20 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Armenia. Într-o temeinică tradiţie a interculturalităţii, ce defineşte atmosfera oraşului moldav, alături de prietenii francezi, s-au alăturat sărbătorii reprezentanţii altor comunităţi etnice, care au adus cuvântul lor de salut, evocând rolul şi importanţa minorităţii armene în cultura locală, deschiderea către valorile comune şi conturând portrete ale marilor armeni care au contribuit la binele oraşului, de-a lungul unei seculare convieţuiri.

Seara a fost deschisă de preşedintele Filialei Locale a Uniunii Armenilor, domnul profesor doctor Maricel Agop, care a subliniat semnificaţia zilei de 21 septembrie pentru armenii de pretutindeni. Apoi, tinerii comunităţii şi-au afirmat ataşamentul faţă de tradiţii, au transmis credinţa lor în idealul libertăţii prin cuvintele lui Siamanto, aduse pe scenă în interpretarea, în armeană şi română, a lui Araksy Nazaryan, Ştefana Agop şi Ionuţ Donighian. Publicul a fost purtat, apoi, într-o călătorie simbolică, prin istoria Armeniei, printre frumuseţile naturii armeneşti, prin mănăstirile devenite patrimoniu UNESCO, de către Laura Mitrofan, Oana Lunganu şi Mihai Mocanu, iar moderatorul evenimentului a fost Avetis Stepaniant, reprezentantul tinerilor armeni.Toţi cei prezenţi s-au bucurat de energia cântecelor armeneşti care au dublat imaginile reprezentative pentru Armenia, proiectate pe scenă.

Dialogul dintre generaţii a fost încheiat, cu emoţie, de doamna Aida Dragomirescu, Vicepreşedinte al Uniunii Armenilor-Filiala Iaşi, care a mulţumit celor prezenţi şi le-a transmis un mesaj de prietenie în limba armeană. Seara s-a încheiat târziu, în atmosfera de toamnă a Copoului, toţi participanţii, fie armeni, fie ucraineni, evrei, germani, arabi sau români având sentimentul unei datorii împlinite. Căci gândurile lor de recunoştinţă către înaintaşii care s-au jertfit, de bucurie că libertatea şi independenţa sunt realităţi încărcate de semnificaţie, de încredere în viitorul valorilor comune s-au înălţat îngemănate către steagul armenesc, ce flutura cu mandrie alături de drapelul României.

  •  
  •