Redactor

SĂRBĂTOAREA PRIMEI REPUBLICI ARMENE – schiță istorică

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

13968674430

La 28 Mai, în Armenia și în întreaga lume se celebrează sărbătoarea primei republici armene, când poporul armean – în condiții extrem de dificile – a reușit să-și împlinească visul de veacuri : proclamarea Primei Republici Armene. Dar acest fericit eveniment a fost precedat de luptele eroice de la Sardarabad, Baș-Abaran, Gharakilisa.
La 21 mai 1918, o mare parte a frontului care se întindea de la Erzânga la Van, și anume, forțele de avangardă ale puternicei armate turcești, pătrunzând în Câmpia Araratiană, cuceresc satul Sardarabad și gara, amenințând Erevanul. În fața armatei turce – organizate și bine echipate – se afla un corp de armată armean puțin numeros. Din nou se punea în fața poporului armean problema: „A fi sau a nu fi” – „A exista sau a nu exista”. Situația era atât de disperată, încât generalul Movses Silighian, precum și ministrul Consiliului Național, Aram Manuchian, se adresează Catolicosului tuturor armenilor, Kevork al V – lea Surenianț, propunându-iHis-Holiness-Kevork-V-Catholicos-of-All-Armenians-1911-1930-373x514 să se îndepărteze de reședința sa de vară de la Biurakan. Dar acesta nu numai că refuză, ci îi îndeamnă pe ostași și pe întregul popor să-și apere altarele și cele sfinte, valorile și demnitatea. Din ordinul său, bat clopotele tuturor bisericilor din Ecimiadzin, bat continuu, cu puternic răsunet, bat neîntrerupt, umplând zarea cu vibrația lor cutremurătoare, răscolitoare, și nu încetează până la victoria finală de la Sardarabad. E limpede că sunetul acestor clopote a săvârșit miracolul: îi îmbărbătează pe ai noștri, punându-le în braț forță invincibilă, iar pe turci îi demoralizează total. La chemarea lor se adună la catedrală, toți locuitorii orașului, sutele de emigranți scăpați din masacre, locuitorii din satele învecinate.
Sanctitatea sa oficiază liturghia, după care se adresează poporului spunând: „Dacă militarii armeni și poporul armean nu vor putea să oprească înaintarea dușmanului, dacă nu vor fi în stare să salveze cele sfinte, eu mă voi jertfi chiar aici, pe pragul Sfântului Scaun”.
Sanctitatea Sa binecuvântează și trimite pe front o serie de ecleziaști: episcopul Zaven Babaian, episcopul Karekin Hovsepian, călugării arhimandriți Tateos, Eznig și Daniel și alții – în jur de 5oo de ecleziaști -, care înconjoară frontul pe diferite părți, întâlnindu-se cu soldații și ofițerii, cu orășenii și sătenii, binecuvântându-i, încurajându-i și fiind alături de ei. De fapt, nici nu mai era loc de retragere: în spate se afla centrul credinței (al cultului religios) armenilor, Sfântul Ecimiadzin și inima Armeniei de Răsărit, Erevanul.
În 1918, la 22 mai, sub comanda lui Daniel Bek Pirumian, gruparea de la Sardarabad se năpustește asupra gării Sardarabad, cucerite cu o zi Pirumovînainte de către turci și o recucerește, silind oștile turcești să se retragă și punându-le pe fugă spre gara Arax. Cercul clericilor participă la bătălie și dă exemple de eroism, sub conducerea episcopilor Zaven și Karekin. Evoluând cutezanța combatanților noștri armeni, aceștia au repurtat una după alta o serie de victorii. Detașamentul lui Drastamat Canayan (Dro) începe atacul în direcția Baș-Abaran și – după lupte îndârjite și repetate – în seara zilei de 29 mai zdrobește și-i azvârle înapoi pe turci. Forțele armate turcești bat în retragere și ajung până la Alexandropol (Ghyumri). La 24 mai începuse bătălia eroică de la Gharakilisa, luptă ce durează până la 28 mai. Eroismul armenilor care luptă împotriva forțelor turcești numeric-superioare, pur și simplu îi demoralizează pe turci. Aceasta o mărturisește chiar comandantul armatei turce, Vehip Pașa, care declară că la Gharakilisa „armenii au demonstrat că ei pot fi cei mai buni luptători (soldați) din lume.Această bătălie a fost una deosebită (specială) din acest război.” Astfel, rezistența eroică a armenilor învinge toate planurile turce și pune bazele creării unui stat independent. La 28 mai Consiliul Național al Armenilor declară, la Tbilisi, crearea Republicii Armenia; declarația este semnată de prim-ministrul Alexandr Khadisian și ministrul Afacerilor Externe Hovannes Kaciaznuni. Statul independent al Armeniei își dobândește rapid stema, drapelul și imnul. Din cauza scurtei sale existențe (1918 – 1920) Statul Armean nu reușește să-și adopte constituția. Ca steag, este adoptat tricolorul: roșul, ca simbol al sângelui, albastrul, al cerului senin și portocaliul, al muncii creatoare. În anul 1920 se adoptă stema de stat ai cărei autori-proiecanți sunt arhitectul Alexandr Tamanian și pictorul Hagop Kocioian: pe fundalul Araratului – leul și vulturul – , pe scut – cele patru steme ale dinastiilor regale armene: Ardașesian, Arșagunian, Bagradunian și Rubinian; în partea de jos: sabie, toc, lanț și spic. Ca imn, este stabilit cântecul pe versuri de Mikael Nalbantian și muzică de Parsegh Ganacian, „Mer Hayrenik”. Se adoptă două medalii: „În slujba Patriei” și „Generalul Vartan.” La 28 Mai, întregul popor armean, atât din Armenia, cât și din diaspora, sărbătorește Ziua Republicii. Bătălia eroică de la Sardarabad – prin semnificația sa – a fost comparată doar cu cea de la Avarayr. În 1968 se construiește complexul memorial închinat eroilor de la Sardarabad, ale cărui clopote amintesc de de zilele acelor lupte eroice, de apelul clopotelor bisericilor armenești, care n-a încetat până la încheierea luptelor din mai . La 28 mai s-a adeverit cel mai mare ideal al poporului care-și pierduse, de peste 500 de ani, țara, pentru care atât de multe generații de eroi au dus lupte grele și care a devenit realitate cu prețul atât de numeroaselor victime, al marilor pierderi, al sângelui și privațiunilor de tot felul. Reconstituirea Statului Armean este cel mai mare eveniment din istoria poporului armean și cea mai mare victorie a sa. Se cuvine să amintim din actul oficial emis de Sanctitatea Sa Catolicosul Vaszken la 3 septembrie 1972, următoarele rânduri în care spune: „Poporul armean, în întreaga sa istorie, a rămas credincios lui Hayg – apărătorul libertății – și lui Vartan – iubitorul de Cristos – . Astăzi, poporul armean, stând neclintit pe stânca victoriei de la Sardarabad, își construiește viitorul și, mai mult, o face de sine stătător, și, mai mult, o face cu entuziasm, continuându-și apostolatul său istoric, precum un neam creator de cultură. În condiții noi, cu aspirații noi, cu avânturi noi, e același popor armean, care își continuă apostolatul, etern credincios chemării străbunilor săi…” („Ecimiadzin”, 1972) Luptele eroice din mai sunt mărturia unității poporului armean, a permanentei sale voințe de a învinge, grație căreia Armenia Răsăriteană a fost salvată de la dispariție și s-a creat Republica Armeană. Fie ca DUMNEZEU să apere și să păstreze veșnic independeța și stabilitatea Armeniei, țara noastră Armenia și poporul armean, astăzi și în toate timpurile.

Scris de Preot Paroh Oshakan Khachatryan
Tradus de Arsaluis Gurau

  •  
  •