Mihai Stepan Cazazian

S F I N T E L E   PA Ș T I / Cea mai mare sărbătoare a creștinătății

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

 

               Din cele mai vechi timpuri Paștele a fost considerat de creștini cea mai mare sărbătoare religioasă, aflată într-o fericită coincidență cu renașterea întregii firi. Evenimentele petrecute acum peste două mii de ani au avut un imens răsunet în poporul ales, păstrându-se intacte în memoria colectivității până astăzi, așa cum vor dăinui în veacul vecilor.

               Anul acesta, într-o  primăvară târzie și mult așteptată, la biserica SFÂNTA MARIA din Constanța, slujbele pascale s-au desfășurat conform programului anterior stabilit, dar au avut un răsunet și o participare mult mai mari ca în anii precedenți. De altfel, sub acest aspect, se constată an de an un progres vizibil, părintele paroh Oshakan Khachatryan reușind să adune – și nu doar la sărbătorile cele mai importante – tot mai mulți enoriași la Sfânta Liturghie.             

               În Joia Mare, la câteva ore după oficierea slujbei în memoria Cinei celei de Taină, și a instituirii tainei Euharistiei, a avut loc, conform canoanelor, slujba de Vodânlăva (Spălarea picioarelor), apoi sfințirea și distribuirea untului. Seara, la Havarum (Întunecare), părintele Oshakan a creat un moment de intensă emoție printr-o interpretare emoționantă a tânguirii lui Hristos „Ur es mayr im?”, căci – prin latura sa umană – El a trăit și simțit sentimentele omenești înaintea morții.

               Pe 6 aprilie, în seara de Avak Urpat (Vinerea Mare), credincioșii s-au aplecat și au trecut pe sub mormântul simbolic al lui Hisus, împodobit superb de un grup de tineri, sub îndrumarea preotului.

               În următoarea seară – sămbătă, 7 aprilie – credincioșii – în număr atât de mare, încât biserica, devenind neîncăpătoare, s-a participat la slujbă din hol, de pe scară și chiar din curte – au adus ouă roșii spre a fi sfințite și a le duce acasă împreună cu Sfânta Lumină. Un moment impresionant a fost cel în care doamna preoteasă Armine Khachatryan a intonat troparul armenesc ՔՐԻՍՏՈՍ ՅԱՐԵԱՒ Ի ՄԵՌԵԼՈՑ, după care însuși părintele a vestit: ՔՐԻՍՏՈՍ ՅԱՐԵԱՒ Ի ՄԵՌԵԼՈՑ!, iar mulțimea a răspuns într-un glas: ՕՐՀՆԵԱԼ Է ՅԱՐՈՒԹԻԻՆՆ ՔՐԻՍՏՈՍԻ !

            Senini și împăcați sufletește, enoriașii au purtat spre casă simbolurile sacre din biserică: ouăle roșii și Sfânta Lumină.

               Duminică, în prima zi de Paște, după oficierea Sfintei Liturghii, credincioșii au fost invitați – conform obiceiului intrat deja în tradiția Bisericii Armene din Constanța –  să ciocnească ouă roșii și să-și exprime bucuria împreună, în comunitate. Aici ne aștepta o surpriză: la inițiativa părintelui Paroh Oshakan Khachatryan, aprobarea Consiliului Parohial și prin eforturi Epitropului Parohiei (Eduard Diradurian) masa era strălucitoare, încărcată cu tartine migălos și delicat lucrate, în acord cu măreția sărbătorii Paștelui. Decorarea a fost asigurată de doamna preoteasă Armine Khachatryan, ale cărei talent și aplicație către artă și frumos sunt deja binecunoscute în parohie. Aspectul și gustul păreau că se află într-o într-o strânsă competiție, căci parcă nu te îndurai să te atingi de nimic spre a nu distruge ornamentele. Și astfel s-a rostit la această masă, de nenumărate ori: HRISTOS A ÎNVIAT !

              

               În zilele următoare, după sfințirea mormintelor celor adormiți, precum și a caselor tuturor membrilor comunității armene din Constanța, părintele  se va osteni și pentru împlinirea îndatoririlor celor de cuviință – oficierea Sintei Liturghii de Paști, sfințire, împărtășanie – în orașele Pitești (duminică, 15 aprilie a.c.) și, respectiv, Tulcea (sămbătă, 21 aprilie a.c.)

Arșaluis Gurău

Fotografii: Areknaz Tatosian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *