Mihai Stepan Cazazian

Rigoletto, o dramă tragi-comică a tuturor timpurilor

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

646x404

Premieră la Opera Naţională, Rigoletto. Baritonul Lucian Petrean şi soprana Shoushik Barsoumian FOTOGRAFII GinPhoto

 

Criticul muzical DUMITRU AVAKIANl-Dumitru_Avakian

despre ultima montare

de la Opera Română

 

Nu poţi să nu observi, întâmplările dramei lui Victor Hugo, ale libretului pe care Francesco Maria Piave îl oferă lui Verdi, personajele acestuia, pot aparţine tuturor timpurilor, tuturor momentelor de alunecare în hăurile fiinţei umane; sunt momente pe care le regăsim, într-o formă sau alta, în diferitele perioade ale istoriei.

Căci în toate timpurile natura umană se poate manifesta în zonele unei diversităţi inepuizabile, de la nivelul abisului privind malformaţia caracterelor până la purităţi angelice la fel de atemporale.   Este aspectul sesizat de Verdi însuşi, de Hugo, dar şi de actualii autori ai recentei montări a operei Rigoletto pe scena bucureşteană, de regizorul Stephen Barlow, de scenograful Yannis Thavoris.   Cei doi autori au decis – aşa cum au făcut-o la vremea lor şi Hugo şi Verdi – să deplaseze acţiunea, să realizeze o translaţie spre timpuri mai apropiate publicului căruia i se adresează. Au situat-o de această dată în Chicago, în perioada prohibiţiei, în anii ’20 – ’30 ai secolului trecut. Au realizat-o de o manieră coerentă creind un spectacol de certă atracţiozitate scenică, dramatică şi, în parte, muzicală. Caracterele, raporturile dintre acestea, au rămas intacte.   

Rigoletto este un personaj complicat, marcat de traume interioare dintre cele mai pronunţate, chiar spectaculoase, adâncite de ataşarea sa voită sau nevoită faţă de clanul mafiot, faţă de acest personaj central care este Ducele; este şeful puternic, de necontestat, al acestui concern al drogurilor, al crimei, al alcoholului, al prostituţiei, un afemeiat brutal, cinic, de o instabilitate malefică, comportament preluat de acoliţii acestuia.

Gilda, fiica lui Rigoletto, defineşte o altă lume, cea a purităţii sufleteşti, este cea care crede necondiţionat în idealul iubirii; este victima absolută, uşor de cucerit, de manipulat, de folosit. Se auto-elimină din sistem. Din întreaga distribuţie este personajul cel mai bine împlinit de soprana Romina Casucci; …din punctul de vedere al jocului scenic, al relaţiei cu datele de bază ale personajului, privind de asemenea definirea datelor comportamentale ale celor marginalizaţi ai metropolei americane. Este un drum al căderilor abrupte de la înălţimea idealului la umilinţele pe care le oferă ciocnirea cu realitatea.   Importantă îmi apare definirea caracterologică a personajelor aşa-numit secundare, a membrilor clanului mafiot; fiecare membru al ansamblului este o individualitate mai mult sau mai puţin ataşată grupului.   Genul operei devine o împlinire scenic dramatică în cadrul căreia expresia vocală este un atribut firesc al întregului spectacol.   În rolul titular, baritonul Lucian Petrean este un personaj ce se apropie cel mai mult de idealul imaginat de regizor; dispune de culori vocale expresive atent folosite. In schimb,  Mártin Fülöp are de împlinit aspecte ale unei vocalităţi pe care nu este încă suficient de sigur. Am vizionat ultimele două spectacole ale serialului ce a urmat premierei.

Soprana Shoushik Barsoumian este o apariţie captivantă din punct de vedere scenic şi vocal. Marea arie, Caro nome, dobândeşte adâncimi caracterologice bine împlinite în plan muzical.   Foarte diferiţi s-au dovedit a fi cei doi tenori care au întruchipat personajul Ducelui. Robert Nagy este un veteran al scenei lirice; dovedeşte o experienţă scenică ce prevalează asupra celei vocale a momentului. In schimb, Paul Tabone apare drept un vocalist ce etalează o restrânsă experienţă muzical-dramatică, de nivel – în bună parte – primar.   Sub conducerea dirijorului Cristian Sandu, ansamblul orchestral al Operei bucureştene s-a manifestat drept un organism unitar, de bună eficienţă muzical-dramatică. La fel şi corul condus de reputatul maestru Stelian Olariu. Deloc formală, dimpotrivă, atent formulată s-a dovedit a fi coregrafia momentelor de ansamblu ale primului tablou al scenei de cabaret.

Indiscutabil, „cireaşa de pe tort” privind invenţia regizorală, un moment de mare savoare scenică, a fost reprezentat de prologul spectacolului, momentul în care în sala cabaretului este introdus sicriul în care erau ascunse sticlele de băutură.

Se poate afirma că recenta montare a spectacolului Rigoletto este cea mai importantă realizare scenică a actualei conduceri a Operei bucureştene.    Aşteptăm şi altele.

http://adevarul.ro

  •  
  •