Mihai Stepan Cazazian

Revoluţia unei generaţii – Varujan Vosganian: Abia acum învăţăm ce înseamnă cu adevărat să fii liber

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
1989_REV

fotografie document realizată de Ara Ghemigian la 22 decembrie 1989. Clopotele Catedralei Armene din București vestesc Revoluția Română

Îl ştim ca om politic liberal şi ministru în mai multe cabinete. Un lucru este însă mai puţin cunoscut: acela că a fost un participant activ al mişcărilor de stradă din 1989. Varujan Voganian recunoaşte că Revoluţia a rămas, după 25 de ani de tranziţie, o rană deschisă. Marele câştig, libertatea, este un lucru greu şi un act de responsabilitate, susţine Vosganian. O nouă filă din Revoluţia unei generaţii – Atunci şi Acum.

Ce rol aţi jucat în evenimentele din 1989?

„Rolul meu a fost acela de a fi titularul unei fişe de deţinut şi unul dintre puţinii, de altfel, dintre participanţii din Piaţa Universităţii după ce mitingul din Piaţa Palatului s-a destrămat. Credeam că nu sunt eu, că nu mi se întmplă mie, chiar şi atunci când am fost dus pe Strada Eforie la sediul securităţii în camera aceea de tortură unde sângele curgea ca tapetul pe pereţi. Aveam sentimentul că parcă am ieşit din viaţa mea, am fost apoi legaţi cu mâinile la spate pe un câmp şi am aşteptat vreo două ore să ne omoare. Şi aceea a fost întâlnirea mea cu moartea. Apoi ne-au suit înapoi în maşină când au aflat că muncitorii încep să vină spre centru. Unul dintre noi care era mai experimentat în lucruri din astea a strigat “Suntem salvaţi, ne duc la Jilava”.

Intoarcere în momentul 1989 – care sunt motivele pentru care aţi participat la acele evenimente?

„Pentru că m-am gândit că, dacă nu sunt acolo în clipa aceea, însemna că tot ce am răbdat până atunci a meritat să rabd. Adică a fost un gest de revoltă venind din toate străfundurile celor 30 de ani pe care îi trăisem până atunci”.

Ce a câştigat România în 1989?

„În urma evenimentelor, atunci a câştigat o şansă. Dacă ne întrebăm după 25 de ani ce a câştigat. A câştigat dreptul acesta de a vorbi, interviul nostru de astăzi este unul dintre câştigurile Revoluţiei. Dacă însă ne gândim la ce ar fi vrut românii să câştige, atunci lucrurile sunt mai complicate. Pentru că, dacă socotim motivul pentru care au murit tinerii aceia, fireşte că mulţi dintre ei nu şi-au asumat moartea. Nu ştiau că vor muri şi nici n-au scris vreun testament. Noi nu ştim exact de ce au murit ei, dar ştim de ce au fost omorâţi”.

Cât din proiectul ’89 a fost dus la îndeplinire?

„Eu nu cred că românii privesc ceea ce s-a întâmplat în 1989 ca pe un proiect, sau nu l-au definit ca atare. Cei care au murit la Revoluţia din 1989, deci partea dramatică, partea de sacrificiu, este absentă din conştiinţa colectivă românească. Românii refuză să îşi asume pe morţii Revoluţiei şi noi nu facem decât să îi ucidem pentru a doua oară. Aşadar acest proiect nu există, mai mult decât atât nici nu avem o memorie comună a comunismului. Comunismul nu a fost o traumă colectivă pentru toţi românii. A avut beneficiarii şi perdanţii săi. Călăii şi victimele sale”.

Revoluţia, la 25 de ani. Care este moştenirea Revoluţiei?

„Ceea ce n-am înţeles noi atunci şi a rămas neînţeles şi până astăzi este că această tranziţie care ar trebui într-un anumit fel să justifice acest sacrificiu şi să le spună peste timpuri şi peste ceruri tinerilor că moartea lor nu a fost zadarnică. Pe scurt, noi, generaţia mea, copiii născuţi după război, ne-am dat seama cât de greu e să fii întemniţat, dar, mai ales, cât de greu este să fii liber. A fi liber e greu. E un act de responsabilitate. De aceea noi abia acum învăţăm ce înseamnă cu adevărat să fii liber”.

http://stiri.tvr.ro

 

  •  
  •