Eduard Antonian

Revista Ararat – acum 85 de ani ( mai 1928 )

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

            Tristețile adunate ale bieților refugiați armeni făceau ca primăvara să se simtă inutilă, așa cum a fost ea reflectată în paginile Ararat-ului din Mai 1928. Părea, paradoxal de parcă în București existau două comunități distincte. În timp ce la Biblioteca Dudian dl. Gr. Trancu-Iași, președinte al Uniunii Armenilor din România la acea vreme, conferenția o prelegere despre Mihai Eminescu, marele nostru poet național, subliniind că naționalismul său preconizat se aplică perfect și nației armene, Ararat-ul comemora în stilul său. Vartan Mestugean, redactorul-șef al publicației noastre a preferat (poate pentru a se feri de critici care numai din comunitatea noastră puteau veni) să publice o Povestire orientală intitulată Bătrânul muntean semnată de M. Ceraz. În scurta nuvelă se evocă rezistența armenilor din Zeitun din 1895 și este dramatic amintit sacrificiul și lupta armenilor pentru supraviețuire. Mulți dintre armenii din România din acea vreme trăiseră toate aceste atrocități și poate doreau să uite…

            Eroii căzuți pentru reîntregirea României nu sunt nici ei uitați, iar ferparul acestui număr îi este dedicat lui Alexandru Tacorian mort la datorie la Turtucaia în 1916. Viața culturală a comunității noastre se afla în acea vreme în plin avânt și nu oricum sau cu oricine, dacă ținem cont că Ararat-ul a ținut să relateze într-un articol despre reputatul istoric Nicolae Iorga care la 2 mai 1928 a vizitat Biblioteca Armeană din București (ghidat de către Siruni și Mestugean), unde după ce a cercetat îndeaproape câteva cărți, a rămas încântat de frumuseția tiparului, a desenurilor și podoabelor, exclamând la fiecare carte: Minunat! Minunat!. Revenim la viața internă a comunității, la București s-a comemorat Genocidul Armean (care desigur că în acea vreme purta o altă titulatură). Astfel, aflăm că: “luni 23 aprilie (sic!) fiind ziua martirilor armeni ai Războiului Mondial au avut loc parastase. În biserica armeană din capitală după serviciul divin fanfara Societății Artistice Erevan din București a întonat Marșul Funebru pe care credincioșii cari eșeau din sfântul locaș l-au ascultat cu emoție și cu capetele descoperite.”

            Într-un colț, pe ultima pagină a acestui număr din Ararat a fost publicată la final o scurtă notă. Poate nimeni (în afară de cei care știau să citească printre rânduri) nu a bănuit nici măcar un minut cât dramatism se ascundea în spatele acestui anunț sec: “Dl. Khintirian, fost Consul Onorific al Armeniei la București a publicat o înștiințare prin care anunță închiderea celor două biurouri din București și Constanța ale Consulatului desființat, cari biurouri funcționau ilegal nefiind recunoscute de către autorități”. Republica Armeană își recunoștea astfel și în Diaspora încetarea eroicei și scurtei sale existențe. Câți oare dintre cititorii acestui anunț bănuiau în luna mai 1928 ce va urma? Se prefigurau drame existențiale încă o dată, execuții, deportări, teroarea comunistă în țara la care toți armenii din România visau…

Pâna atunci,însă, cititorii Ararat-ului erau înștiințați că Dl.Gr.Trancu Iași va da în ziua de 4 Iunie a.c la domiciliul d-sale din Strada Toamnei o recepție. Ținuta obligatorie !

 

EDUARD ANTONIAN          

  •  
  •