Redactor

Reverii despre oraşul natal – în ziua sfântă a sărbătorii armenilor

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 

      Dupa o lunga perioada de timp, Azaduhi Varduca Horenian revine cu o noua expozitie personala in orasul natal, Gherla. Ni se ofera astfel prilejul sa admiram, in ziua sarbatoririi, Sfantului Grigore Luminatorul, apostolul armenilor, peste doua duzini de creatii personale cu o atmosfera speciala, caracteristica. Chiar si la o privire fugara, de inceput, nu ramanem, cu siguranta, neatinsi emotional de aceste creatii, care parca ne momesc sa ne alaturam calatoriei in intimitatea cea mai profunda a artistei.

 

Dar cum o fi oare lumea in care noi, ca privitori si, totodata, ca admiratori patrundem? Cine este, de fapt, Azaduhi Varduca Horenian, nascuta in orasul Gherla?

Raspunsul il vom primi, cu siguranta, prin apropierea de tablurile grupate in jurul a trei teme. Artista este purtatoarea unei grele mosteniri: bunicii ei au fost victimele genocidului, doar tatal sau a scapat in mod nesperat cu viata, dar aceasta povara l-a insotit intreaga viata. Casa parinteasca, copilaria petrecuta in acel mediu definit de dragoste frateasca invoca, totusi, pacea si iubirea – este ceea ce si lucrarile din ciclul “Visand la Armenopolis” (avand ca tema cladiri, porti, bolti care mai exista doar in amintire)   ilustreaza. Sunt, totusi, foarte importante aceste amintiri, deoarece situatiile de viata si experientele copilariei legate de ele au conturat/au plamadit viata ulterioara a artistei si au orientat-o spre si pe drumul artei.

Azaduhi Varduca Horenian a invatat de la marii maestri. Am putea spune: de la acestia a deprins si si-a insusit, in sensul bun al cuvantului: a furat tehnica. A reusit toate acestea ca simplu vizitator, colindand pinacotecile, muzeele din Dresda, Praga, Budapesta, Venetia, Roma si Florenta. La toate acestea s-a adaugat receptivitatea si sensibilitatea sa deosebita, propriile tresariri ale sufletului. Astfel si-a format propriul stil, despre care sustine: esenta sa este curgerea culorii, dar culoarea sa fie acolo unde ii este locul.

 

Da, cu adevarat, culoarea se afla la locul potrivit in tablouri si poarta in ea caldura, seninatate, optimism in acord deplin cu dorinta creatoarei. In mod pregnant, cele afirmate se adeveresc in picturile expuse in expozitia permanenta, de la Cluj, pe culoarele de la etajul Centrului Bethelen Kata si, dintre care, un numar destul de mare pot fi admirate, acum de gherleni si de oaspetii veniti la marea sarbatoare.  Titlul expozitiei de acolo, “Energia culorilor armene”, este exemplu graitor pentru tot ceea ce reprezinta  pictura lui Azaduhi Varduca Horenian: un izvor de energie care se hraneste, in aceeasi masura, din radacinile sale armene si din sensibilitatea ei artistica extraordinara. Toate acestea au avut drept consecinta primirea artistei in randurile mai multor asociatii internationale ale creatorilor si au ajutat-o sa-si ocupe locul meritat, in editia  din anul 2000 a Enciclopediei artistilor din Romania. Nu este un fapt intamplator asta, deoarece productia ei artistica este foarte bogata si se regaseste in colectii institutionale sau particulare cu peste 600 de lucrari. Azaduhi Varduca Horenian a avut numeroase expozitii personale si colective, dar pe pamantul stramosesc, in Erevan, a avut doar o data ocazia sa expuna, in anul 2004. Cu toate ca, tot ceea ce s-a petrecut acolo, pe pamantul ei natal, a lasat urme de nesters in constiinta nationala a armenilor, indiferent ca le-au trait ei insisi sau stramosii lor.

In cuprinsul expozitiei de fata intilnim doua lucrari – nu intamplator separate de celelalte – care prezinta, cu subtilitate artistica si intretesere lirica, evenimente cutremuratoare.

Printre altele, arta serveste si pentru asa ceva si este bine ca avem, oameni  fiind, mijloace pentru prelucrarea grozaviilor si pentru transsubstantierea lor. Chiar si in creatiile in discutie, in tragismul lor este prezenta dezlegarea, si, in durere, este prezenta aceeasi frumusete ce adie in toata creatia  lui Azaduhi Varduca Horenian: fie ca ne referim la peisaj armean, fie la portret sau la natura statica cu flori. In toate, este prezenta credinta in Dumnezeu, in oameni, in frumusetea vietii si in puterea rugaciunii.

Ii doresc ca aceasta credinta sa nu o paraseasca niciodata, sa fie mereu prezenta ca o lumina calauzitoare, ca organizator, ca artist spre bucuria si imbogatirea sufletelor tuturor.

 

SÁNDOR BOGLÁRKA ÁGNES

http://www.szabadsag.ro

  •  
  •